Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Săream coarda fără cască, jucăm șotron fără genunchiere

11 September 2019

15 septembrie de altădată, data începerii școlii, se tot mută în calendar, dar emoțiile sunt neschimbate. În ziua aia, tot orașul și tot satul (în care mai sunt copii) se animă într-un fel inimitabil. Iar tu, care nu mai ești de multă vreme în vreo legătură nici cu sălile de clasă, nici cu gălăgioasa curte a vreunei școli, nici cu catedra, că ți-au crescut copiii și s-au dus din țară, și tu te-ai pensionat de câțiva ani, tresari când vezi poza unei fetițe în uniforma de clasă primară mergând singură pe stradă. Și ești curioasă a cui o fi și cine ce scrie despre ea. Dai click, citești, te regăsești și râzi una bună. Vă invit și pe voi, cei care ați fost copii înainte ’89, la o porție de umor și adevăr. Mulțumesc, Saxonule! 🙂

“Această elevă inconștientă din anii ’70, probabil chiar ’80, merge singură pe stradă către școală. Doamne ferește, bine că am făcut Revoluția aia, că nu se știe ce se alegea de generația mea cu halul în care ne-am riscat viețile mergând ‘ampulea singuri spre școală.

Pe vremea aia toți eram la fel de inconștienți. Iarna o luăm prin băltoace și zăpezi, nu ratam niciun petic de gheață ca să ne dăm pe el, eventual pe ghiozdane, iar vara… nici nu vreau să mă gândesc, vara ne opream pe la gârlă, cei care ne-am școlit pe la țară.

Puteam să murim în mai multe variante și scenarii, dar cred că toți copiii din anii aia aveam câte un înger păzitor deasupra capului de nu crăpam. Altă explicație nu e. Auzi, să mergi singur la școală, fără mamă, fără tată, fără bonă, fără bodyguard, fără jeep, fără orice altă mașină, fără telefon mobil la care să te sune familia isterizată din 5 în 5 minute ca să se asigure că ești safe, că ai apăsat corect pe clanța ușii, n-ai alunecat pe vreo scară Richter, nu ți-a căzut vreo macara sau vreun MIG 21 în cap, sau mai rău, n-ai sfârșit în vreun butoi din Caracal. Brrrrr! Proști și inconștienți mai eram pe vremea aia, zău. :))

Și stai să vezi, că și după ce terminam orele tot singuri ne duceam către case. Care pe jos, care atârnați de vreo căruță, care pe portbagajul unei biciclete, care cu tramvaiul sau troleul și tot așa. Jeep avea doar Ceaușescu, îți dai seama? Mamele lucrau, tații la fel, bone nici nu existau în vocabular. Multă vreme, oamenii au crezut că “bone” înseamnă doar os în engleză. Copiii de azi își scrântesc gleznele dacă fac un pas pe poartă școlii, spre casă. După trei pași amețesc, le curge sânge din nas și mor. Lăsați-mă, că mă apucă “frezoanele” numai când mă gândesc cum am mers eu la școală pe jos. Puteam să fiu împușcat, răpit de extratereștri sau putea să se repeadă unul în mine și să-mi fure un rinichi.

Citiţi şi Discursul unei profesoare către elevii săi la final de gimnaziu

Băi, și mai am amintiri din astea horror: săream coarda fără cască, jucăm șotron fără genunchiere, mâncam mere nespălate direct din pom, beam apă de la hidrant și ne încăpăţânam să nu murim, chiar dacă puteam să luăm viruși cu 3 capete și denumiri de-ți îngheață sângele în vene, cum sunt cei de azi. Pe vremea mea, oamenii nu căutau E-uri pe etichete, ci doar prețul. Pfoa…

N-am murit, nu ne-am îmbolnăvit, am mers pe jos și ne-am luat bătaie cu rigla la palmă când nu ne-am făcut lecțiile. Dar acum, mulți dintre noi știm că în Austria nu se vorbește austriacă.”

Alex Saxon Slăniceanu, dați năvală pe contul lui .



Citiţi şi

De ce am rămas singură

La început de an școlar, gânduri către părinți

Rețetă pentru ieșirea dintr-o relație toxică

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,005 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro