Zi fatidică: joi, 12 Aprilie
Vis de noapte cu el. Împreună. Dragoste. Gânduri răzlețe.
Accident la Bujoreni și schimbarea traseului. Reactivare amintiri și o dorință intensă de a-i aduce și lui aminte. De a rememora, de a re-simți, de a retrăi. Un gol în stomac, o căldura intensă și o dorință covârșitoare de a-i fi alături. De a-i simți prezența fizică, de a-i auzi glasul, de a-i simți greutatea. Inspir adânc și caut să-mi aduc aminte mirosul lui. Doar al lui.
Nu mă stăpânesc să fac comparații și decid că prefer o prezență fizică intensă, fie ea și vremelnică, decât cuvinte care par a avea sens, dar care de fapt nu reprezintă nimic.
Mi-e dor de mișcările lui sigure, de personalitatea profund masculină, de protecția pe care o caut și pe care mă mint că aș putea să o găsesc la el.
Nu mă pot abține să nu fac comparații în privința tonului, atitudinii, sentimentelor ce mă încearcă, al senzațiilor cărora mă las pradă.
Și decid. Îl vreau. Îl vreau pentru că îl vreau, este ceea ce-mi doresc acum. Acum. Altfel, interiorul meu se zvârcolește și se răzvrătește împotriva deciziilor mele raționale.
Am decis. Voi încerca. Încă o dată. Măcar o dată. E ultima dată. Apăs „send” și aștept. Dar zâmbesc deja. Știu ca mă va dori. Și așa este. Sunt sentimente amestecate. Deși nu am simțit nicio clipă că ar fi un mesaj ultimativ, știam că ne vom vedea. Era imposibil să nu-mi simtă dorința, deși ne aflam la sute de kilometri depărtare. Dar lucrul ăsta nu contează
Îmi fac planuri. Repet discursuri. Încerc să îmbrac reproșuri în gânduri ce se vor transforma în cuvinte meșteșugite.
Și…?!
Nu mi-a folosit la nimic. Este mai puternic decât mine, iar eu sunt doar o femeie slabă.
I-am simțit nerăbdarea, poate pasiunea. Dragostea?! Mi-aș fi dorit să o simt, poate există. Ceva din interiorul meu îmi spune că e acolo.
Am cu acest bărbat o legătură pe care nu o pot defini în condițiile în care sunt fanul definițiilor. Trăirile pentru el nu se încadrează în niciun tipar. Nici măcar în intimitatea mea cea mai profundă nu pot să-mi recunosc sentimentele față de el. Nu am încredere în cuvintele lui, mai ales atunci când îmi spune că nu. Tăcerile lui sunt dezacord tacit. Îmi place. Mă provoacă. Îl incit. Nu sunt sentimente inefabile. Este doar o stare de bine perpetuă de care el fuge, iar eu fug să nu o recunosc.
Nopțile cu el nu sunt niciodată la fel, deși suntem aceeași actori. Nimic complicat, nimic p*rno, nimic pervers. Remarc mai multă tandrețe. Îmi place să vorbesc cu el în timp ce fac amor, îmi place că nu se inhibă, îmi place să râd și să fac glume. Îmi place să râd cu și de el.
Aș vrea să-l descos, aș vrea să-i intru în minte, dar mi-e teamă. Dacă nu sunt acolo?!
Aseară i-am simțit bătăile inimii. A fost ca o revelație. Nu m-am putut abține să nu-i spun uimită că nu mă așteptam să aibă inimă.
Ador gustul lui. Tot. E o compatibilitate perfectă între două trupuri imperfecte. M-aș săruta non stop cu el. As sta o veșnicie în brațele lui. În stare de semiconștiență ne căutam trupurile. E bine.
E foarte bine.
Zâmbetul lui din această dimineață m-a făcut să regret că nu am fotografii cu el. L-aș fi captat și l-aș fi purtat cu mine.
Starea de euforie durează câteva ore. Pentru prima dată, prefer să mă las prada doar senzațiilor de după și mă încearcă o foame cumplită.
Zâmbesc încontinuu. La el, aflat doar în mintea mea și pentru mine. Nu-mi mai las mintea să analizeze. Trăiesc pur și simplu și sunt liniștită cu decizia mea.
Spre seară, mă încearcă regretul. De fapt, e dor. Da. Mi-e dor de el. Trebuie să recunosc asta și voi fi izbăvită!
Guest post by Trufașa
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
“Sexul de împăcare e mai bun.” Cât e de adevărat?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
