Singurul meu Trebuie

Anca Constantin

11 February 2015

Anca CPe semnătură declar că sunt Fericită! Habar n-am de ce mereu trebuie să știi de ce, cum, încotro. Știu doar că am deschis ochii, e soare, sunt vie. Văd limpede, merg drept, iubesc tot rotundul lumii, sunt iubită cu tot cu colțurile mele. (Poate azi ai uitat să te bucuri că ești întreg. Nu întoarce niciodată spatele minunii care te locuiește. Ți-o spune un om care a stat orb trei zile din viața lui și nici un doctor încă n-a știut să-i spună de ce acum vede.)

Mă bucur cu fiecare dimineață că am primit un har care nu-mi dă pace, așa că abia aștept să-mi încep în fiecare zi munca. (Ai și tu unul, știu sigur. Fiecare copil vine pe lume cu pâinea lui în brațe, e o vorbă…)

Știu doar că am primit până la urmă orice mi-am dorit. Muncit, durut, trecut prin foc și sabie, lacrimi sau bucurie sau pur și simplu dăruit fără măsură, nici o privire în Sus nu mi-a rămas fără răspuns. (Pentru că ce Părinte n-ar împlini visul copilului lui? Să nu uiți asta niciodată, chiar dacă acum îți par doar vorbe.)

Nu-i vreun secret, nu-i vreun greu la mijloc. Nu e nevoie nici măcar de-un coș plin cum îmi simt eu azi viața. E nevoie doar să primești ce deja îți este dat. Să schimbi frâiele cu aripile. Controlul cu Mulțumirea. Foamea îndoielii cu îndestularea credinței în ce simți. Mâinele cu Azi. Eu cu Tu.

Toți avem umbre. La fel de sigur cum avem Lumină. Nimeni nu-i în afara Iubirii decât dacă el însuși a pășit într-acolo.

fericită

Cineva m-a întrebat citindu-mă dacă viața mea e chiar perfectă, așa, de-o tot ridic slăvilor. I-am spus doar că îmi iubesc Viața. Și când iubești nu poți vedea nici un cusur alesei inimii tale.

Dar, concret, statistic – nu, i-am spus. N-a avut datele perfecte. Mi-am început lacrimile cu un tată întâi rece-crud, apoi de care aproape m-am bucurat când ne-a părăsit pentru o familie nouă, am crescut jumătate copil, jumătate sprijin pentru mama, au fost timpuri în care nu știu cum am reușit să pun ceva pe masă, zile dormite pe cartoane în șantierul în care lucram, nopți nedormite muncind pentru vise de liniște cu un acoperiș deasupra capului, furtuni de zădărnicie, ani pierduți cu frica zilei de mâine. Prea multe lacrimi, plumb de grele.

Dureri? Toate. Trepte? Toate. N-aș schimba nimic. N-aș mai fi eu. Și abia ce-am învățat să mă iubesc. Din toate rănile mi-au răsărit aripi, din toate ramurile rupte cele mai puternice noduri vii. (Dă-le timp și iubește-le, au să facă la fel și ale tale!) Nimic nu e în afara balanței, orice negură își are pereche un cer luminat. Fără întoarcere e doar moartea dar până la ea, mai grea, e doar renunțarea. Așa că singurul meu ”Trebuie” este trebuie – să trăiesc, să nu (mă) irosesc, să fiu fericită, să nu zăbovesc acolo unde nu sunt.

Și îți promit, după oricâtă ploaie, va veni senin. Ca azi. Ca oricând ești pregătită să-l vezi, să știi că e acolo. Doar pentru tine.

Așa că oriunde ai fi acum, oricât de departe de drumul tău, cât încă ești viu, cale de întoarcere știe inima ta. Ascult-o! Nimeni nu te poate ține legat fără să-i fi dat tu puterea asta. Nimeni nu te poate elibera oricâtă putere i-ai da.

Știi cum ai vrea să fie viața ta? Hai… știi! Ridică-ți ochii, îndreaptă-ți umerii!

O trăiești deja? Spune tare Mulțumesc și mergi înainte! E soare.

Ești încă departe de ea? E soare azi. Începe Acum drumul de care ți-e cel mai frică. Mergi înainte!

Pe Anca o găseşti şi aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Aşteptând un chip căruia să-i spovedeşti mângâierea

Oare are amicul dreptate?

Iubitule, tu mă…?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,739 views

Your tuppence

  1. Diana / 21 January 2017 15:27

    Vorbe frumoase, text scris foarte bine; dar rămâne doar atât: un text, ca atâtea altele in ziua de azi. <>

    Vorbe in vânt, care creaza (din pacate) profesiuni; aşa zisi Coach motivationali , si tot felul de alți Coach.

    In realitate , depinde mult de norocul pe care îl ai in viată. Există un articol , scris minunat, per Catchy, intitulat “Nu exista noroc ametit de amiază ” (sau aşa ceva)

    Poți sa ai calități , sa scuipi sânge , sa muncesti si sa zambesti cat vrei. Pur si simplu, dacă nu ai o anumită doza de noroc, ramai cu mâinile goale si ochii in soare, dupa toată durerea si munca in zadarnic.

    Si balivernele cu “asculta-ți inima” si mergi mai departe” raman doar atat: vorbe goale, frumoase doar pentru cine a avut sclipirea aia de noroc necesară .
    Si dureroase ( si inutile chiar) pentru cine nu a avut-o ( mulți )
    Pentru cine a facut tot posibilul si totuși datorită circumstanțelor si a vieții nu a reușit sa se ridice, nu ramane decat sa se gandeasca cum naiba sa puna maine mâncare pe masa…si să îsi adune forțele , sa isi inabuse durerea si umilirea in adânc , unde nu o vede nimeni (ca si ăstia noi mai fără noroc avem o demnitate a noastră ) si să respire adânc şi regulat..să aștepte să treacă viata asta plina de durere..

    Atât . Cu toată pâinea cu care am venit in brațe . Si pe care a sfărâmat-o si călcat-o în picioare minunăția de univers 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Anca Constantin / 11 February 2015 18:32

    Cu drag! Să fie primit! Și folosit cu bucurie! Eu mulțumesc. 🙂

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  3. Ana-Maria Ionescu / 11 February 2015 18:21

    Despre asta e vorbaaaaa! Bravos, femeie frumoasa si multumesc din suflet!

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro