Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Știi de ce, dragă Ministru al Educației?

27 November 2019

Dragă Ministru al Educației,

Sunt un părinte a doi copii de școală primară și gimnaziu care nu mai reușește să doarmă bine noaptea. Dacă ieși dimineața pe stradă și privești părinții acestei țări, îi vei vedea însoțindu-și școlarii, triști, neliniștiți și cu cearcăne mari la ochi și unii și alții, adulți și copii laolaltă. Știi de ce, dragă Ministru al Educației? Pentru că sistemul de învățământ pe care tu îl conduci nu este un învățământ pentru elevi. Nu. Este un învățământ pentru elevi și părinți.

Elevii, în marea lor majoritate, nu reușesc să performeze la școală fără ajutorul susținut și zilnic al părinților sau a meditatorilor plătiți pe bani mulți. Programa este extrem de densă și informația foarte abstractă, numărul de ore mare și temele pentru acasă istovitoare. Și atunci părintele înțelege că odrasla lui va eșua fără ajutorul său. Și atunci părintele vine surmenat acasă, după o zi de muncă și înțelege că ziua lui de muncă nu s-a terminat. Urmează să fie profesor și meditator pentru copiii săi până târziu în noapte. Iar a doua zi o ia de la capăt cu toate greutățile vieții. Așa este în fiecare zi. Au ajuns părinții să aștepte vacanța la fel de nerăbdători precum copiii. Au ajuns cu toții să urască școala.

Oare realizezi cât este de grav ce se întâmplă? Să urască școala! Tu și subalternii tăi știu, oare, că pentru organul nostru numit creier cea mai mare bucurie este informația? Informația este hrana sa. Așadar, cunoașterea ar trebui să fie o bucurie naturală și firească a omului. Dar în școală devine un chin și o corvoadă. Pentru că devine toxică. Pentru că este prost organizată, este multă, extrem de multă, nu are suport practic, este cvasi abstractă și pentru că sistemul în care este transmisă este unul rigid și greoi, bazat pe învățare mecanică și pe frică. E un sistem plin de reguli formale, de forme fără fond și spaime. Bullying-ul din școli se dezvoltă tocmai pe acest fond de frică și presiune constantă.

Într-un sistem de învățământ care și-a prospus să dezvolte o nație de eminențe cenușii, când nația asta a ieșit de pe poarta școlii, a uitat aproape tot ce a învățat. Și nația asta intens educată ani de zile de profesorii tăi bate recordurile europene la analfabetism funcțional. Și nu știe să își scrie corect limba maternă. Și nația asta pe care tu ai dorit-o atât de savantă, chiar și la cel mai înalt nivel al idealurilor de educație, în învățământul doctoral, nu știe să facă o cercetare adevărată și intens documentată, ci se pune să plagieze. Plagiatul e sport național în România, dragă Ministru al Educației. Pentru că așa îți crești tu copiii. Din clasele mici ale școlii, acești copii pierd startul și șansa de a dobândi o gândire liberă și critică, de a-și dezvolta imaginația și mai ales de a avea foame și iubire de cunoaștere.


Într-un comunicat transmis aseară, noi, elevii mici și mari ai școlii românești am aflat că Ministerul Educației a pierdut 2 miliarde de lei prin rectificare bugetară. Ne explici senin că este vorba despre bani alocați proiectului “România modernă, România digitală”, dar care însă nu a fost implementat.

Programul era destinat schimbării sistemului de predare a lecțiilor prin achiziționarea de table inteligente și de tablete. Era destinat unui învățământ atractiv. Dar iată, nu s-a întâmplat și profesorii tăi continuă să scrie pe tablele clasice până provoacă dureri de mușchi și ligamente elevilor și până le pierde orice interes pentru lecția predată, obosindu-i inutil.

România nu a atins niciuna dintre țintele asumate în Strategia Europa 2020 la capitolul Educație și Cercetare, arată datele Eurostat. Cele trei măsuri obligatorii cuprinse în documentul semnat de România arată că ar fi trebuit să reducem rata abandonului școlar la 11,3%, să creștem procentul persoanelor care au studii superioare în vârstă de 30-34 de ani la 26,7% și să creștem procentul din PIB alocat cercetării la 2%.

Toate aceste semnale atât de îngrijorătoare nu te pun pe gânduri la modul sincer și asumat, dragă Ministru al Educatiei?

Închei amintindu-ți că educația e prima condiție pentru o viața de calitate a unui popor. Acest popor este nefericit de pe băncile școlii și bunicii, părinții și copiii nației românești ar vrea să vadă școala unsă cu grăsime și mâncată de câini. În loc să fie lumină și bucurie, e suspin și vorbă de ocară.

Mânca-ți-ar câinii sistemul de învățământ etern reformat și etern repetent, Dragă Ministru al Educației!

Citiți și I-aș închide pe toți miniștrii învățământului și autorii de manuale într-o clădire și nu le-aș face nimic

Guest post by Adina Ștefănescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

E ziua lu‘ tălică, Mițule!

În viața asta, adevărata bucurie o simți după o mare durere

Criză, frică şi curaj

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Tiberiu Teodorescu / 29 November 2019 0:51

    cine a scris materialul ăsta propagandistic să le pună copiilor lui tableta în mână, apoi să savureze efectele (similare cu ale meningitei și consumului de cocaină)… cu tableta să își „educe” proprii copii, că funcționează perfect, e liniște deplină în casă. P.S.: retardatul de troll pesedist nici măcar aia nu știe că nu e ministru ci ministrĂ a învățământului???? de ce n-au introdus ei tabletele, dacă atâta-i macină????

    1
    0
    Reply
  2. Alina Constantin / 27 November 2019 23:38

    Mame nevrotice și dominante cresc copii fără inițiativa (când sunt mici) și nevrotici la adolescență. Dar dau vina pe școală.

    7
    6
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro