Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Sufăr de o dependență respingătoare

26 October 2017

Ai revenit, dar-ar naiba-n tot! Reușisem, da, reușisem să mă clădesc iar! Picuram cuminte în stânga și în dreapta, adunam sentimente și cultivam plăceri. Mi-ai luat și… hatârul ăsta. Știm amândoi că încă pășim pe cioburi. Știm amândoi că lumea se opune. Că universul complotează. Și nu în direcția noastră. Că am ochii acoperiți, dar pășesc încrezătoare, de mână cu hazardul. M-a mai trădat o dată, dar – la naiba cu tot! –  încă îl prind de mână. Acum nu voi mai cădea. Nu mai am de unde. E o artă să te întorci mereu înapoi, unde pericolul pândește după colț. Să te cobori în speranțe și să urci pe deziluzii. Am devenit o artistă de pripas, aplaudată la scenă deschisă de cinism. Nu eu mi-am ales piesa. Nici rolul, deși am vrut să fiu artistă. Am devenit o damă cu camelii neconvingătoare. Dar închide ochii, draga mea, acoperă-i, să nu vezi că aici, iubirea este profanată barbar. Aici profunzimea se ridică superficial la suprafață. Aici, el nu e sus, nu e jos, aici el e atât de la îndemână, încât îți vine să-l apuci de braț, să-l scuturi și să-i țipi cât poți de tare:

femeie fereastra

„Te acuz că nu ai puterea mea! că nu-mi poți ține piept! Te acuz de neștiință. De teamă! Te acuz că ți-e frică să-ți înalți ochii spre ai mei și să-i privești mai adânc de irisul ancorat în ape ușuratice, de suprafață! Te acuz că nu ești bărbat până la capăt, nu pentru că n-ai putea să fii, ci pentru că te lași gâtuit de reprimări! Te acuz că râzi de mine și de revoltele mele, că sufăr de o dependență respingătoare de care, în mărginirea mea degenerată, încerc să te molipsesc, fără să-mi dau seama că tu ești cel care-i mânuiește sforile! Te acuz că ești un colecționar nedeclarat, al cărui instinct moral dispare, în căutare de noi obiecte de valoare. N-am să-ți rămân agățată în colecție.

Pentru că, știi, iubitule… în cele din urmă… obiectul posedă posesorul…”

Guest post by Arestatul fără umbră

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Sunt viu, dar e ca și cum aș fi mort

Ingredientul secret

„Da, iubito, este totul în regulă…”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,087 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro