Sute de kilometri parcurşi până aici, şi ea nu e acasă. Of! Stau în vârful dealului, rezemat de maşină, privind în jos, aşteptând. Un Matiz obosit urcă încet, prea încet.
Totul e aranjat, dar – vorba englezului – first things first. Când se merge la supermarketul de jos umpli frigiderul pe o săptămână. Însă omul nu trăieşte numai cu pâine.
Ne citisem, fără să ne cunoaştem. A intrigat-o o expresie: “karma is a bitch”. M-a căutat într-un miez de zi pe messenger să mă întrebe ce Doamne iartă-mă vreau să spun cu asta.
Am pus cărămidă peste cărămidă şi ne-am construit unul pe altul din ruinele în care ne aflam. Într-o noapte i-am spus “moonie”. S-a simţit curată şi argintie.
Acum o priveam în adâncul ochilor şi îmi venea să sar acolo ca-ntr-o fântână. Am sărit. În braţele ei. Ea, în ale mele. O clipă toate universurile au dispărut. A fost o totală ieşire din timp şi o golire a inimilor una întru alta.
Căsuţa avea spărturi în acoperiş de la furtuna din ajun. La un timp după aceea, o voce mi-a spus: “De când se plânge inima că nu poate bate cuie?” Chiar aşa. Fiecare cu karma mă-sii!
M-a pus pe orbită ca nimeni alta. Francă, directă, aspră chiar. O asprime tandră. Am crescut prin prietenia ei cât n-am reuşit în trei iubiri tulburi. Îmbrăţişarea cosmică din Ziua Independenţei s-a dovedit de excelent augur.
Sunt cinci ani de atunci. Luna şi Pământul orbitează împreună, dar separat. Aşa-i în cosmos. Coliziunile nu-s de nicio treabă. Dansul prieteniei continuă şi nu se va putea uita acel moment: de dincolo de fumul din exploziile trecute, pe boltă, când apare luna.
Te iubesc, moonie. Te voi iubi mereu.
Citiţi şi
Marc by Sofia – povestea unei prietenii
“Și eu” nu înseamnă niciodată “te iubesc”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
