S-a terminat și bacalaureatul, mai avem de așteptat notele de la contestații, apoi se va lăsa (din nou) tăcerea peste examenele naționale. Cine a promovat cu brio, felicitări! Cine a promovat la mustață, lasă că e bine, sănătos să fie! Cine n-a reușit să ia medie, lasă că mai e o sesiune în toamnă, mângâiați-i, nu-i apostrofați, sunt și ei copiii noștri, nu e un capăt de lume, o fi avut emoții… Fiecare o apucă pe un drum pe care, ce să vezi, poate nu și l-a dorit, nu l-a prevăzut, nu e al lui. Din cei care trec în clasa a 9-a de liceu, câțiva își văd visul cu ochii, dar câți dintre cei mulți pot spune că au ajuns la profilul pe care și l-au dorit? Pe cei mai mulți îi aruncă „sistemul computerizat” unde îi dictează sinapsele, apoi se descurcă ei. Adică un copil de 14 ani, căruia, să zicem, îi plăcea limba română și a ajuns la o clasă de mate-info. Se descurcă el, ziceți?
În toată tevatura asta, cu toate că e vorba de soarta unor copii, propriile lor progenituri mai exact, părinții nu au niciun cuvânt de spus. N-am văzut în presă niciun reprezentant al părinților care să sesizeze anomaliile din învățământul românesc, acolo unde chiar s-ar putea îndrepta niște stări de fapt care nu produc niciun fel de avantaj pentru elevi. Se vorbește pe la colțuri, cu înverșunare, dar niciodată nu se pune problema unei tranșări concrete a situațiilor care sunt în avantajul acestor generații pe care școala îi aruncă în viață cam nepregătiți, de cele mai multe ori debusolați. Iar vârsta la care intră în derivă este cea mai importantă și critică totodată în formarea lor ca adulți.
Dar să nu deviem prea mult de la subiect. Victor Chircu (pe care îl găsiți aici) are o perspectivă foarte corectă asupra unor lucruri „care ne dor”, în legătură cu școala românească. Nu aruncă nimeni cu piatra, dar, din când în când, ar trebui să analizăm cu discernământ atunci când vine vorba de viitorul nostru comun.
Iată:
„Sunt oameni care din naștere nu pot lua un bacalaureat.
Este adevărat, nu toți suntem dăruiți de către Mama Natură cu suficientă minte încît să putem trece prin 12 ani de școală și să ne însușim complet cunoștințele necesare pentru a putea susține cu succes un examen de bacalaureat și pentru a-l promova. Și vorbesc despre un examen de bacalaureat așa cum se cuvine, nu de un simulacru. Asta fără să amintesc de faptul că aproape 80%, dacă nu mai mult, din examen reprezintă regurgitarea de informație memorizată și atît. Nu vreau să mă gîndesc ce rezultate s-ar obține dacă în cadrul bacalaureatului s-ar pune accent pe gîndire liberă, pe creativitate, pe raționament, pe logică, pe autenticitate. Evident că în asta joacă un rol important și sistemul de învățămînt, sistem construit în jurul practicii comode de predare și ascultare ulterioară a materiei predate, cu o relativ mică acceptare a libertății de gîndire a elevilor.
În fond, este mult mai simplu să aplici un șablon peste 20 de lucrări și să bifezi greșelile decît să corectezi 20 de lucrări diferite, să le analizezi, să urmărești firul raționamentului, să cîntărești argumentele și să notezi. Sistemul are hibele lui, nu cred să existe unul perfect, poate fi îmbunătățit însă. Dacă se vrea.
Revenind la ideea predispoziției din naștere a capacității de a promova un examen de bacalaureat. Probabil că foarte mulți se gîndesc că orice om are o inteligență nativă cu care se naște și care, cultivată corespunzător, îi poate asigura promovarea examenului. Nimic mai neadevărat….”
Acest text este un fragment. Citiți articolul întreg aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Liniștea părinților tăi este responsabilitatea noastră
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
