Unde e președintele Nicușor acum?
L-am votat și l-aș mai vota în fața unor caricaturi politice. Dar, între timp, Nicușor Dan a dispărut. Nu din funcție, ci din societate. Și asta costă.
L-am votat și l-aș mai vota în fața unor caricaturi politice. Dar, între timp, Nicușor Dan a dispărut. Nu din funcție, ci din societate. Și asta costă.
Fără să fiu Lenin (ferească bunul Dumnezeu), fără să fiu la Zürich (ci doar la Madrid), fără să fie începutul secolului XX (deși nici cu al nostru nu îmi e rușine), fără să dau pe la Cabaret Voltaire (ci scriind dintr-o austeră cameră de cămin studențesc unde locuiau pe vremuri …
Întrebarea ce e de făcut? a fost ridicată de Lenin la începutul secolului XX, iar răspunsurile care s-au găsit atunci au fost tragice și au costat milioane de vieți omenești. Toate catastrofele din istorie – iar comunismul a fost una dintre ele, chiar dacă se anunța mesianic și, în fond, …
De ceva ceasuri bune, simt cum jugulara îmi zvâcnește de mama-focului. Ce-i mai rău e că știu precis că nu-i de la exaltare, ci de la o pârdalnică lehamite… Sunt undeva-ntr-o lume civilizată, care, ca orice lume, își are și ea miticii ei sau, mă rog, hanșii și fritzii ei… …
Ce trăim zilele acestea, prin impunerea brutală, barbară, a politicului asupra justiției, este nu doar expresia gândirii unor borfași care au devenit milionari în dolari prin rapt, buzunărind, zeci de ani, bugetul țării. Este, o scriu răspicat, mai mult, oglinda unor mentalități tragice. Există o fractură durabilă, un clivaj, de …
Am ajuns acasă. Cu ochii în calculator toată ziua, abia mai văd pe unde merg, zici că-s beat, numai că m-am îmbătat cu lehamite şi plictiseală. Sunt un om serios, m-am aşezat devreme la casa mea, am avut grijă să am apartament cu prima casă, maşină, copil şi nevastă înainte …
Scena 1 Ea Duminica asta n-a început ca toate celelalte. E aproape 11 și ea încă mai lenevește în așternuturi. Aproape că o dor șalele de la atâta stat în pat. E același tip de durere ca atunci când era în ultimul trimestru de sarcină și nu mai putea să doarmă …
A ajuns să ni se pară normal ca o femeie frumoasă, inteligentă, talentată, sensibilă, să fie abuzată de bărbatul de lângă ea. Sunt atâtea cazuri, încât a devenit regulă, nu excepţie. Dacă nu o loveşte cu pumnul sau cu vorba, atunci o înşală şi nu mai e o surpriză pentru …
Cătălin Ştefănescu, realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1, a auzit în două zile trei povești, toate despre oboseala oamenilor de-a se mai împotrivi sistemului. Despre lehamitea de politic și de vot. Periculoasă lehamitea asta, la fel de periculoasă ca neodihna neștiutorilor. Vă veți regăsi, cu siguranță, dar nu renunțați. Mai găsiți un …