Articole despre terapie

Un pui de macac abandonat își „fabrică” îmbrățișarea din brațele unui pluș și internetul vede bullying. Dincolo de etichetă, reacția spune ceva despre rezervele noastre de tandrețe: cum le pierdem, cum le căutăm și ce putem reînvăța, în pași mici.

Ce făcea Ion Duvac nu este terapie.
Aceasta este violență. Este hărțuire. Este abuz de putere. Este exploatarea vulnerabilității unei femei de către un om care ar fi trebuit, prin însăși profesia sa, să o protejeze.

Memoriile lui Jennette McCurdy au deschis o discuție incomodă: e obligatoriu să-ți ierți părinții? Articolul clarifică diferența dintre iertare și împăcare, rolul limitelor și al terapiei și ce facem cu povara când reconcilierea nu vine. Uneori, libertatea începe cu distanță; alteori, cu o încheiere interioară. Și, adesea, cu „familia aleasă”.

Meseria de profesor înseamnă mult mai mult decât predare: birocrație, singurătate, presiune constantă și o reinventare continuă. Povestea Sorinei Partal.

O confesiune tulburătoare despre durere, pierdere, boală și întâlnirea cu propriul suflet. Un text despre curajul de a te asculta, de a te reaprinde și de a învăța să trăiești pentru tine.

Multe dintre noi am crescut lângă femei care nu își permiteau oboseala. De la ele am învățat că valoarea se măsoară în cât duci și cât taci. Dar ce se întâmplă când începem să ne întrebăm: ce mai e al nostru și ce e doar moștenire de epuizare? Un dialog sincer cu Alina Holom, psiholog și coach transformațional, despre femeia care învață să spună „nu pot acum” fără teamă și fără vină.

“Vaaai, doamnă! Dar arătați muult mai bine decât la televizor. Sunteți mai tânără! Mai slabă. Nici să nu mai (sic) vă duceți! Vă îmbătrânește!” Sau Mvaai, iubitoo! Da’ ce-ai slăbit așa?! ( citește ” îngrășat”, desigur). Te-am văzut la televizor! Arătai muult mai bine!” Sau “Doamnă, de ce nu mai …

Mesaje despre frumuseţe nu prea am scris pentru că nu m-a preocupat subiectul în trecut. Deloc. Am știut despre mine că sunt urâtă dintotdeauna și n-am avut aplecări spre frumusețe vreodată. În copilărie, nu mi-a spus nimeni că sunt urâtă, dar nici frumoasă, și am dedus eu că sunt urâtă, …

Cappuccino, cafea, apă, niște brownie… stau toate începute pe masă. Noi stăm la o cafă, iar cele mici bat mall-ul în lung și-n lat. Eu îmi mai comand o apă, una pleacă până la mașină, cealaltă e până la magazinul din apropiere, iar ea se lasă moale în scaun și …

Timp de câteva luni, toată lumea mă întreba dacă sunt bine. Răspundeam mereu cu un zâmbet și un “da”, pentru că așa credeam că arată puterea. Însă, în realitate, eram departe de bine. Un dezastru ambulant și cu o viață întunecată. Dormeam excesiv, eram mereu epuizată, și chiar dacă nu …