Vă invit, pentru o clipă, să ne întoarcem în copilărie. Multe dintre noi am crescut lângă mame și bunici care nu își permiteau oboseala. Le-am văzut mereu făcând, ridicând, reparând, îngrijind, chiar și atunci când nimeni nu le întreba dacă pot. Nu le judecăm, le iubim. Dar, fără să ne dăm seama, am învățat de la ele că o femeie „bună” trebuie să ducă, să tacă și să nu ceară nimic. Poate că a venit timpul să ne întrebăm: ce din ceea ce am preluat ne mai hrănește astăzi și ce ne ține blocate în oboseală? Aflăm de la Alina Holom, Psiholog și Coach transformațional la Centrul EKA, cum putem ieși din paradigma nesănătoasă „sunt valoroasă doar dacă muncesc continuu, ajut pe toată lumea, nu spun niciodată NU”.
Multe femei cred că trebuie să muncească fără oprire ca să fie „destul”. Cum ai observat că se formează această credință și cum putem începe să ne desprindem de ea?
Credința că trebuie să muncim fără oprire începe devreme. Nu ni s-a spus direct, dar am văzut-o. Am crescut lângă mame și bunici care nu se așezau nici măcar la masă până nu erau toți serviți. Nu le-am auzit spunând „sunt obosită”. Le-am auzit doar „lasă, fac eu”. Așa am învățat că o femeie bună este cea care duce mult și cere puțin.
Am mai preluat și altceva: ideea că dacă nu facem noi, nu face nimeni. Și, fără să ne dăm seama, am început să privim odihna ca pe ceva suspect. Ca și cum a te opri ar fi un gest nepotrivit. De aceea, primul pas nu e să ne luăm o pauză, ci să fim sincere cu noi: Cum privesc eu o femeie care se oprește și se odihnește fără să-și ceară scuze? O admir sau, undeva înăuntru, o judec? Pentru că de multe ori ne dorim odihna, dar în interior avem convingeri care ne spun că o femeie care stă e leneșă, egoistă sau nepăsătoare. Și atunci, problema nu este lipsa de timp, ci din credințele noastre despre ce „are voie” o femeie.
Ce se întâmplă, de fapt, când o femeie își dă voie să se vadă pe ea însăși, dincolo de roluri, performanță sau sacrificiu?
La început e inconfortabil. Când nu mai ești doar mama, soția, colega, femeia-care-rezolvă, rămâi tu cu tine. Și poate e prima dată când te întrebi: „Ce simt eu, de fapt?” Multe femei cred că dacă se opresc, pierd. Dar dacă nu ne oprim, ne pierdem pe noi. Avem impresia că dacă îi ajutăm pe toți, într-o zi vom primi și noi grijă înapoi. Dar adevărul este așa cum ni se prezintă in instructajele dinainte de orice zbor cu avionul: dacă nu ne punem nouă masca de oxigen, nu mai avem aer și nici nu-îi vom putea ajuta pe ceilalți. Uneori, întrebarea cheie e simplă: „Ce se întâmplă dacă spun: nu pot acum?” De cele mai multe ori… nu se prăbușește nimic. Din contră, se reașază lucrurile.
Într-o cultură care glorifică productivitatea, cum putem învăța să nu mai confundăm valoarea cu eficiența?
Am fost crescute să fim neobosite, dar corpul nostru nu e o fabrică. Am învățat să ne simțim vinovate dacă nu producem. Să ne cerem scuze că suntem obosite. Să justificăm fiecare minut de pauză. Și din dorința de a demonstra am preluat și ceea ce nu ne aparține. Multe femei duc și partea bărbaților în casă sau în relație. Fac tot, fără să lase spațiu. Și atunci apare dezechilibrul: nu mai e parteneriat, ci competiție tăcută si frustrări înăbușite. Poate ar fi bine să ne întrebăm: „Dacă opresc ritmul, îmi pierd valoarea sau doar îmi recâștig respirația?”
Care este diferența între a munci din nevoia de a demonstra și a munci din recunoaștere de sine?
Când muncești ca să dovedești, muncești cu încordare. Cauți aplauze, confirmări, te întrebi constant „oare e de ajuns?”. Oricât ai face, nu simți pace. Când muncești din recunoaștere de sine, muncești cu bucurie. Nu pentru că trebuie, ci pentru că vrei. O faci din plăcere, nu din frică. Nu cauți validarea din afară, pentru că ești deja împăcată înăuntru. Una te golește, cealaltă te umple. Diferența nu e în ce faci, ci în emoția din care pornești.
Există un moment personal care ți-a schimbat felul în care te raportezi la valoarea ta?
Sigur ca si eu am fost femeia care credea că, dacă nu le duce pe toate, pierde controlul. Am trăit ani întregi cu convingerea că trebuie să demonstrez mereu, în familie, în carieră, chiar și între prieteni, ca să merit locul meu. Am fost „fata bună”, cea care nu spune nu, cea care încearcă să nu deranjeze, cea care arată mereu că poate. Mi-a fost teamă că, dacă încep să fiu sinceră cu mine, voi pierde oameni. Dar când am avut curajul să fiu autentică, nu am pierdut oameni, am pierdut doar roluri. Cei care contează nu te părăsesc când spui adevărul. Ei se reașază.
Schimbarea a început când am înțeles că a fi puternică nu înseamnă să taci și să reziști. Puterea reală este să poți spune: „Atât pot. Asta simt.” Și am mai învățat ceva: dacă nu punem limite la timp, ajungem să le punem prin oboseală, prin reproș, prin izbucniri. Nu pentru că nu mai iubim, ci pentru că ne-am neglijat prea mult pe noi.
Cum pot femeile care simt că „nu fac suficient” să înceapă, concret, procesul de reconectare cu ele însele?
Să își pună întrebări reale:
- De ce mi-e teamă dacă spun „nu pot acum”?
- Ce se întâmplă dacă mă opresc?
- Ce anume aștept să dovedesc și cui?
- Fac ce fac pentru că așa simt sau pentru că așa am văzut la mama și la bunica?
Si sa își asculte corpul, pentru ca relația cu corpul este esențială. Migrenă, epuizare, insomnia, toate aceste simptome nu sunt slăbiciuni, ci semne. Corpul vorbește în locul nostru când noi am tăcut prea mult.
Dacă ai lăsa cititoarelor un gând pentru momentele în care se pierd în muncă sau comparându-se, care ar fi acela?
Le-aș spune atât: „Nu trebuie să le duci pe toate ca să fii iubită. Și nu trebuie să fii puternică în tăcere. Oamenii potriviți nu te iubesc pentru cât faci, ci pentru cine ești.” Și poate, din când în când, să-și permită să spună: „Astăzi nu demonstrez nimic. Astăzi doar exist.” Uneori, acesta e cel mai curajos și înțelept lucru pe care îl poate face o femeie.
Pe Alina Holom o găsim la Centrul EKA, unde oferă următoarele servicii:
Coaching transformațional 1:1 – sesiuni personalizate pentru a depăși blocajele, a aduce claritate și a construi un plan de acțiune.
Coaching pentru branding personal – ghidaj pentru antreprenoare și profesioniste care vor să își construiască o prezență autentică și aliniată cu valorile lor.
Workshopuri și retreaturi transformaționale – experiențe imersive dedicate încrederii, reconectării cu sine și depășirii fricilor.
Citiţi şi
De ce sunt bărbații tineri frustrați
Peter Thiel: când Apocalipsa devine strategie de putere
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
