Mesaje despre frumuseţe nu prea am scris pentru că nu m-a preocupat subiectul în trecut. Deloc.
Am știut despre mine că sunt urâtă dintotdeauna și n-am avut aplecări spre frumusețe vreodată.
În copilărie, nu mi-a spus nimeni că sunt urâtă, dar nici frumoasă, și am dedus eu că sunt urâtă, pentru că altfel mi-ar fi spus că sunt frumoasă. (Pentru cine nu știe, astea sunt autoconvingeri limitative).
Mie mi s-a cerut să învăț și să fac treabă, “că sunt fată”, și fetele asta fac, ceva serios: ori învață, ori fac treabă. Frumuseţea era căzuta în dizgraţie și tot ce era legat de ea. Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște curve.
Și am ajuns deșteaptă. Astea erau calitățile cu care m-au descris oamenii în viața mea adultă: puternică, inteligentă, ambițioasă. Am crescut profesional, ăsta a fost domeniul meu în care oamenii m-au remarcat… cel profesional. Am condus programe, echipe, instituţii. Spre frumusețe nu am avut aplecare. Era cumva sub demnitatea mea de deșteaptă.
Dar de ce scriu asta azi? Ieri, trei persoane mi-au spus zâmbind și spontan că sunt frumoasă. Trei în aceeași zi! Și nu doar că sunt frumoasă acum, dar că arăt frumoasă în general, în ultima vreme. Mi-au mai zis și alţii în viaţa mea adultă, dar nu credeam pentru că… eu ştiam altceva.
Trezirea mea s-a produs acum câțiva ani. Făceam terapie de mult, dar acum venise vremea să înțeleg despre corp, frumusețe și iubirea de sine. Până atunci nu conștientizam că am un corp pe care să-l îngrijesc și care are nevoi de care să țin cont. L-am ignorat și l-am asuprit în toate felurile. Și cu vorba și cu fapta. Cu mâncare aiurea, cu haine aiurea, cu cuvinte aiurea. Nu știam că e al meu și că-mi este loial. Nu-l iubeam pentru că nu știam.
La începuturile terapiei mele, când îmi spunea cineva să-mi simt corpul, mi se părea o mare prostie și pentru că eram cognitivistă, mai mare prostie ca asta cu corpul nici că exista. Eu gândeam!
Dar am început să pricep câte ceva, l-am luat în considerare uşor, uşor, am învățat blândețea, iubirea de sine și s-a produs o schimbare. Fusesem grăbită şi perfecţionistă în toată viața mea, și serioasă. Eficientă și atentă, puternică.
Am suferit de urgenţă și importanţă. Tot timpul găseam ceva urgent și important de făcut, iar când ieșeam din casă, în ultima secundă, aveam adidași, o mână în păr și un ghiozdan pe umăr, cheile de la maşină și gata. Le admiram pe fetele frumoase, și nu înțelegeam cum de au timp pentru așa ceva – machiaj, rochii, dantele, mătase, perle, zâmbet. Mă atrăgeau și îmi doream cumva să fiu ca ele, dar nu… N-aveam să ajung așa, “vai de capul meu”!
Măcar știam că eu sunt deșteaptă. Era un soi de premiu. Inteligența era deasupra frumuseții și eu câștigasem un soi de premiu de consolare. Am muncit câțiva ani la descoperirea acestei frumuseți fără să știu asta, că nu știam cum ajungi la ea și nici măcar nu știam că pot ajunge acolo și fetele urâte. Am lucrat mult până am ajuns la iubirea de sine, blândețe, răbdare, și atunci a dispărut graba și urgența și a apărut, nu știu cum, și frumusețea. Din iubire de sine, nu din ruj. Deşi rujul ajută mult.
Când am început să am grijă de mine cu iubire de sine, am început și să slăbesc, mi-am deschis culoarea părului, mi s-a așezat și zâmbetul la locul lui, mersul, relatiile, dorinţele, si rujul…
Acum, e ceva vreme de când ştiu, cred și primesc… 🙂
Am scris acest text în 2021, dar încă se potrivește!
Guest post by Maria Daniela Gavankar, femeia care ajută femeile care nu (mai) vor să se mulțumească cu puțin să crească și să-și îmbunătățească toate relațiile semnificative.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Ce înseamnă să te simți copleșit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
