Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Te-am iertat, mamă, dar nu am uitat

15 October 2019

Acum pot spune, cu certitudine, că te-am iertat, mamă. Te-am iertat, deși credeam că-mi va fi imposibil să o fac. Atâta vreme m-au durut palmele tale, dar m-au durut în suflet, nu pe obrazul roșu.

Te-am iertat și pentru ochiul meu vânăt despre care nu vorbești niciodată, iar când am menționat întâmplarea, ai spus că nu este reală. Eu și bunica ne amintim altceva.

Ți-am iertat cuvintele ce mi-au tăiat sufletul. Și acum se văd cicatricele lăsate de ele, mai aud ecoul lor în momentele în care mă îndoiesc de mine: proastă, bună de nimic, urâtă și multe altele.

Știi de ce te-am iertat? Pentru că este mai ușor așa. E obositor să porți în tine așa o povară. Iertarea m-a eliberat. Te-am iertat și pentru că am înțeles cât de nefericită ai fost și ești în continuare. Nu-mi aduc aminte când te-am văzut ultima dată zâmbind din toată ființa, fără umbra vreunei griji sau probleme în colțul buzelor curbate de zâmbet. Te-am iertat și pentru că acum știu cine sunt, mă descopăr sigură și alături de oamenii puțini, dar de calitate, care fac parte din viața mea. Și-mi place ceea ce învăț despre mine, ceea ce observ că știu și pot să fac. Știu că nu ești încă de acord cu multe decizii, dar poate vei înțelege că este viața mea și atâta vreme cât eu sunt fericită, nu mai contează ce spune lumea. Pentru că da, pentru tine încă mai contează ce zic alții. Chiar tu ți-ai croit viața în funcție de gura lumii care niciodată nu tace și pe care nimic nu o mulțumește. Eu nu vreau să fiu așa. Nu pot să fiu ca tine, mi-e teamă de nefericirea aia ce trăiește în tine.

Ai crezut că un copil are nevoie de haine, mâncare, un acoperiș deasupra capului și gata, nu-i mai trebuie nimic. Dar cum rămâne, mamă, cu îmbrățișările după care și acum tânjesc, cu pupicii de noapte bună, cu poveștile de seară, cu un ”te iubesc” neauzit de urechile mele de copil? Cum rămâne cu vina pe care o aruncai asupra mea pentru lucruri ce îmi erau peste puteri, cu lacrimile strânse în pernă, noaptea, nevăzută, de teamă că mă vei certa, ori nu mă vei înțelege? Aveam atâtea să îți spun, mamă! Atât de multe frici, dureri, speranțe, dar nu aveai timp pentru ele. Știu, te cred, te aveai și tu doar pe tine. Când să-ți faci timp pentru mine? Când să îmi și arăți că mă iubești? Când să mă înțelegi? Când să-mi sufli pe răni? Când să mă ajuți să mă ridic? Și tu te simțeai singură, insuficientă, nesigură, nefericită.

Citiţi şi Sâmbătă, la mama

Mă mai trezesc uneori cu dorința aia ciudată de a veni la tine pentru o îmbrățișare. Dar mă abțin. E ciudat și poate chiar târziu pentru asta. Văd, însă, că ești altfel cu fetița mea. M-aș bucura dacă ți-ai lua revanșa față de mine în relația cu ea. Iubește-o, spune-i-o, oferă-i îmbrățişări, fă-o să râdă, ascult-o, învaț-o să creadă în ea, spune-i că este specială și că poate orice. Eu oricum voi face toate astea, cu sau fără tine, dar spuneam doar că m-aș bucura să văd că înțelegi acum anumite lucruri pe care înainte poate nu le vedeai.

Să știi că de la tine am învățat și cum să fiu mamă. Am adunat toate lucrurile pozitive din copilărie, oferite de tine, am dat la o parte lipsurile mele imateriale, pentru că ele nu au ce căuta în relația cu copilul meu. Mă las ghidată de iubire, instinct, copilul din mine și copilul pe care îl port în brațe. Nu lovesc, nu țip, îmi fac timp, iubesc și arăt și spun asta, explic, încurajez și fac, sper, ce este mai bine pentru puiul meu de om. Pentru că merită totul.

Deci da, mamă, te-am iertat, dar nu am uitat. Și poate că e mai bine să nu uit, căci așa știu ce să (nu) fac.

Guest post by Mihaela G.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Scrisoare de la Diaspora

De ce nu mă laşi în pace, dacă nu mă vrei?

Ce am învățat noi la această nouă rundă de alegeri

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro