Te rog, pleacă din mintea și sufletul meu cu tot cu amintiri. Fugi departe si pierde-te încât să nu te mai găsesc vreodată.
Din casa mea să dispară mirosul tău, iar din mașina mea să se uite toate drumurile și promisiunile. Călătoriile să le arunci într-un loc răcoros unde să nu mă duc niciodată. Știi bine că eu port rochie și vara, și iarna. Nu îmi permit să răcesc.
Tu fă-te o carte uitată într-un colț de mansardă. Oamenii să nu mă mai sune când te văd în oraș, iar strada pe care stăm amândoi să… nu știu… să fie fără pic de viață. Vocea ta să se stingă, iar tăcerea cu care îmi răspundeai deseori, să fie interzisă prin lege. Mă răscoleai, mă tulburai, îmi promiteai, mă lăsai și reveneai. Pun totul pe umerii tăi, să obosești, să vrei o pauză, dar mintea să nu te lase.
Să nu te simți rău, sau vinovat, sau supărat, ori singur. Să nu te doară nimic… sau mai bine să nu mă fi cunoscut. Să nu-ți simt dorul, să nu te văd oriunde, să nu îmi amintesc de tine. Să nu mă ardă buzele, să nu vreau să îți fiu alături, nici măcăr să nu te văd fericit.
Să nu te văd, atât vreau.
Acum, despre mine… Tu vreau să pleci.
Eu rămân cu tot ce nu este despre tine. Chiar sunt egoistă. Să primesc și dau flori, să plec și eu, dar mai departe decât tine, să îmi fiu stâlp de temelie.
Guest post by Anonimă
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Lungul drum al inocenței către realitate
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
