Threesome, perversiuni, tot tacâmul

Oana Dușmănescu

31 May 2013

Într-o relaţie de îndrăgosteală, angajament, promisiuni şi, bineînţeles, despărţire nu suntem niciodată doi. Pe lângă el şi ea (am luat exemplul clasico-biblic pentru limpezime, nicidecum mânată de discriminare), în patul lor, la masa lor, în deciziile lor se mai află cineva foarte, foarte important. Prietenii.

Mai ales sub forma lor tentaculară, fascinantă, distractivă şi nespus de înşelătoare, gaşca. Uneori cu nuanţe de La Camorra. Cea care îţi conferă protecţie, înţelegere, ajutor, atâta vreme cât te lipeşti de ea, (volens-nolens) şi tot cea care te scuipă ca şi cum nu te-ar fi cunoscut vreodată şi te înlocuieşte fără mari regrete cu următorul/următoarea – transplant total nedureros, venit din solidaritate şi, de fapt, din lipsa de implicare reală. Ceea ce e şi bine, e şi rău.

Ca mai toată lumea, am luptat în ambele tranşee. Căci despre asta e vorba, despre nişte cartiere generale de război şi protest, care nu folosesc nimănui, dar a căror dinamică ne afectează, ne modifică straturile interioare.

Am fost şi prietena care a ţinut partea. Uneori până la stupiditate, până la risc, căci, nu-i aşa?, aşa se comportă un prieten cu pedigree. Prietena care şi-a susţinut crud „favoritul” într-o relaţie zguduită, fără să-mi dau seama cât suferă din cauza mea – nemeritat, pentru că, în mod evident, eram o proastă şi gratuit, pentru că avea deja altă durere de care să-i pese – celălalt om din relaţie, care crezuse ca un orb că sunt şi prietena lui. Crezuse asta pentru că eu îl făcusem să creadă aşa ceva. Concluziile tuturor însă au fost cum nu se poate mai eronate.

Am fost – nu o dată – şi jumătatea unei relaţii care, pe lângă partener, pierde grupul. La început zici: „Dă-i dracului! Cine are nevoie de ei?” Apoi îţi aminteşti beţiile împreună, la tine sau la ei acasă – căci aşa se petreceau lucrurile – când ba tu, ba unul dintre ei jura prietenie eternă şi ajutor necondiţionat. Acelaşi probabil cu cel care acum se uită în ochii tăi pe stradă şi nu te mai salută. Nu te mai salută pentru că, de fapt, are dreptate. Nu te mai cunoaşte. Nu te-a cunoscut niciodată. Erai doar o anexă, care s-a dizolvat din viaţa lui. Nu îi vei lipsi niciodată. Eşti un superprieten de conjunctură transformat în nimeni. E uşor de înţeles. E uşor de făcut.

Prietenii celuilalt rămân prietenii celuilalt. Mi-a luat o grămadă de ani să îmi rotunjesc această concluzie, la care ba ajungeam, ba nu ajungeam, ca într-un joc febril, avînd de multe ori senzaţia că prietenii pot fi egal balansaţi şi perfect împărţibili la doi. E de departe cel mai nasol partaj dintre toate, căci descoperi că anii petrecuţi împreună au fost, cel puţin din punctul de vedere al anturajului, o minciună. Dar, oricât ar fi de greu, să nu credeţi că majoritatea găştilor de pe lumea asta vă iubesc sincer şi la nemurire după procesul de adopţie.

De-asta mă bucur că şi eu am gaşca mea, care ştie să scuipe sâmburii amari şi măselele stricate. Just in case! 🙂 Dar m-aş bucura să nu mai facem promisiuni pe care toată lumea ştie că nimeni nu le va onora când va suna gongul de final. Să nu se mai confunde amorurile cu prieteniile, căci uneori, din două poţiuni atât de preţioase bolboroseşte o otravă care nu ne mai iese în veci din sistem.



Citiţi şi

Nu, n-o să rămân singură și cu zece pisici!

Fane

Pe-tro-ne-la: „E foarte frumos să fii femeie”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,094 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro