Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Top cinci filme despre copilărie

21 May 2018

Mădălina DumitracheExistă o legătură naturală între copilărie și cea de-a șaptea artă, un fel de tunel secret, precum e cel din Alice în Țara Minunilor. Să vezi și să revezi micile personaje de pe ecran e ca și cum ai traversa istoria într-un mod mai plăcut. Încă de la debutul secolului al XX-lea, copilul a căpătat un loc special în societate, iar cinemaul a consemnat această importantă stare de fapt. Pe marele ecran, personajele copilăriei au modul lor personal de-a povesti istoria lumii. Când în prim-plan se află creșterea și educarea unui copil, familia e mai bine observată. Bineînțeles, copilăria nu trebuie să fie neapărat transformată, de cinema, într-o formă de divertisment facil, ci să ajute la transmiterea valorilor autentice cu rol inițiatic. Dramele sociale sau chiar comediile dramatice ilustrează adevăratele confruntări cu viața și potențează rolul formativ. Copilăria e privită, de cele mai multe ori, ca întruparea inocenței, o „vârstă de aur” pe care adulții o caută pentru că trece mult prea repede.

Vă propunem o serie de filme, recent realizate, cu subiecte din epoci diferite, care vor stârni dorința de evadare din viitorul incert. Aceasta rămâne, uneori, raţiunea de a trăi, aidoma mistuitorului gând al lui Brâncuşi. Nu este un regres, nu e pregătirea unei fatale involuţii, ci regăsirea propriei fiinţe în curgerea ameţitoare a timpului. Cităm la nesfârşit o sensibilă frază rostită de marele sculptor gorjean, dar niciodată nu ne săturăm să-i sorbim înţelesurile: „Atunci când am încetat să mai fim copii, înseamnă că deja am murit.”  Dacă fiecare adult ar mai alerga – măcar în clipa dinaintea trezirii matinale -, în întâmpinarea copilului care a fost cândva, lumea întreagă ar avea alt chip.

  • Wadja (Regia: Haifaa Al-Mansour)

1- Wadjda

Dacă ar fi să ne luăm după ortografia titlului, Wadjda,  am crede că avem de-a face cu un film polonez. Totuşi, nu este aşa, ci avem în faţă primul lungmetraj al unei cineaste din Arabia Saudită şi, totodată, întâiul film turnat în această ţară. Deja încununată cu numeroase premii, povestea micuţei rebele saudite, ce-şi dorea o bicicletă, a cucerit inimile spectatorilor europeni. Oda pentru libertate, realizată de cineasta Haifaa Al-Mansour, degajă un extraordinar suflu de eliberare pentru femeile din lumea arabă. Pretextul de-a realiza portretul fetei, în prag de adolescenţă, ne introduce într-o lume ferită bine de ochiul vestic. Filmul se achită de rolul de ghid încărcat fiind  de informaţii topografice, sociologice pentru spectatorul vestic, care n-a pătruns niciodată în această lume. Primul film saudit emană energia micuţei Waad Mohammed, irezistibilă, fermecătoare, descurcăreaţă şi plină de ambiţie. Bineînţeles, se poate face asocierea fetişcanei cu personajul lui Chaplin din  The Kid, dar, mai ales cu neorealismul italian din filmele lui Vittorio de Sica (Bicycle Thieves). Primul lungmetraj saudit a fost realizat de o femeie (şcolită în Australia), care povesteşte despre o fetiţă, într-un stat în care nu există săli de cinema (legea coranică interzice reproducerea figurii umane în situaţii de divertisment aşa cum este considerată, adesea, cea de-a şaptea artă). În paralel cu pregătirea fetei pentru concurs, spectatorul descoperă viaţa mamei (Reem Abdullah), care se pregăteşte să accepte cel de-al doilea mariaj al soţului ei. În plan secund, se desfăşoară şi o campanie electorală locală. Sunt, apoi, acele scene care surprind viaţa de zi cu zi a micilor vânzători şi a funcţionarilor din capitala saudită. Pretutindeni, se simte unda de ironie subtilă a realizatoarei Al-Mansour, care aduce în prim-plan poligamia şi fundamentalismul, fără a le denunţa. Filmând într-o ţară în care se amestecă cutumele arhaice cu normalitatea modernităţii (televiziune, consumerism de mall), cineasta transmite un mesaj de optimism, amplificat şi de coloana sonoră semnată de Max Richter. Chiar dacă banii câştigaţi de la concurs vor merge către scopuri nobile (copiii din Palestina), Wadjda va trăi, alături de frumoasa ei mamă, bucuria de-a primi bicicleta visată şi va pedala după o camionetă ca… după un vis. Gestul mamei este unul simbolic, este nevoia de optimism rezervat deocamdată doar privitorilor, dar nu şi fetelor sau fetiţelor care nu au o altă perspectivă decât de a-şi petrece restul existenţei într-un regat care produce aproape zece milioane de barili de petrol pe zi şi un film într-un secol. Wadjda rămâne un film sensibil, încărcat de semnificaţii, ce deschide o primă fereastră către o lume închistată. Pelicula rămâne o duioasă pledoarie pentru toleranţă, libertate şi demnitate umană.

2 - Le voyage de Fanny

Când Marea Istorie bulversează mica istorie, pare dificil de a realiza un spectacol de tip familial în care emoția să capete pregnanță. Cineasta Lola Doillon nu ezită să se lanseze într-un proiect ambițios, într-o aventură umană, prin care să mențină vie amintirea lui Shoah. Demnă continuatoare a îndeletnicirii tatălui, ilustrul cineast Jacques Doillon, care-a reconstituit atmosfera din Franța aflată sub ocupație nazistă, în Un sac de billes (1975), Lola Doillon se inspiră dintr-o poveste adevărată și redă copilăria, pe fundalul grozăviilor războiului, în pelicula Le Voyage de Fanny. Această călătorie, bine calată pe modelul divertismentului familial, eludează unele asperități și se înscrie în buna tradiție a cinemaului francez popular, cultivând optimismul și lumina. Voiajul copiilor reprezintă acea călătorie inițiatică ce transformă niște țânci naivi în copii cu maturitate cvasi-adultă. Filmul necesită atenție, iar tinerii spectatori vor avea prilejul de-a afla isprăvi din Marea Istorie, într-o peliculă cu tentă de «feel good movie». Fuga prin tainicele păduri ajunge o aventură imaginară pentru a contrabalansa ororile unui război devastator. Realizatoarea menține o tonalitate neutră și prezintă cadre originale, cu osebire în peliculele de război, evitând perimetrul strict și limitat al genului. Însăși Fanny Ben-Ami, adevărata eroină, o va denumi „dublul perfect cinematografic”. Fetița a găsit tonul potrivit fiecărui cadru; înconjurată de tipologii variate, copila aparent impulsivă va suscita imediat empatie. Delicata preadolescentă reprezintă echilibrul și face agreabile trecerile de la tensiune la seninătate. Deși confruntată cu probleme spinoase – „vinovăţia” (apartenența la o anumită rasă) transmisă de la o generaţie la alta şi ieşirea bruscă din copilărie – mica actriţă cu privirea de ciută a demonstrat măsura unui real talent. Povestea de pe ecran – o certă lecție de solidaritate și prietenie – a fost o deplină reușită pedagogică, răsplătită cu binemeritate premii internaționale. Pledoaria regizoarei-scenarist pentru toleranţă s-a îmbinat cu portretizarea unei vârste dificile.

3 - Miss Peregrine's Home for Peculiar Children

Odată cu pelicula Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children, Tim Burton se întoarce la formulele care l-au consacrat, călăuzindu-și privitorii spre un tărâm vizual ce i-a adus nenumărate elogii. Vom regăsi tușele estetice și tematica îndrăgită de autorul neuitatului Beetlejuice – o arhitectură alambicată și decoruri adecvate pentru o narațiune complexă (pe mai multe paliere), ce are la bază scenariul semnat de Jane Goldman – o adaptare a romanului omonim, redactat de Ransom Riggs. Filmul redă peripețiile lui Jacob/„Jake”, care debarcă pe o insulă din Țara Galilor – unde găsește un straniu orfelinat – pentru a elucida un mister. La moartea bunicului său, băiatul descoperă indicii care îl vor ghida spre o lume misterioasă. La vârsta de șaisprezece ani, învață să descopere propriile puteri, fiindcă este nevoit să îi salveze pe noii lui prieteni. În casa Domnișoarei Peregrine și a copiilor cu abilități speciale, se alătură celor dotați cu abilități ieșite din comun și luptă pentru o cauză dreaptă. Când răul apare, cu toţii sunt pregătiţi să acţioneze. Exact talentele lor deosebite îi vor ajuta să se transforme în eroi. Timpul este cel care-i ţine în siguranţă pe cei diferiţi. Dar până când? E limpede că, pentru Tim Burton, orfelinatul are un statut aparte. În acest cadru (adevărat „stat” pentru  cineast/un soi de Burtonland), copiii orfani ne reamintesc de marginalii din filmografia burtoniană. Din start, povestea acestui maestru al bizareriei creează o atmosferă cu un efect aparte: insula și orfelinatul de poveste par desprinse din vechile povești gotice. Faptul că acei copii suferă de unele handicapuri fizice ne duce cu gândul la Edward Scissorhands și la toți marginalii despre care cineastul a istorisit prin intermediul filmelor realizate până acum. Și în orfelinatul administrat de Miss Peregrine există paria – acei copii excluși de ceilalți -, toți repliați în sfere temporale ale trecutului, denumite, în film, loops (bucle temporale prin care ei pot retrăi o dată sau la infinit una sau mai multe secvențe din viața lor, până când tragedia este evitată). Diferențele, inadaptarea, sfârșitul inocenței, visele imposibile ale celor mai aparte, care vor să trăiască în mod liniștit se regăsesc din plin în acest univers vizual (înțesat cu spații-fetiș: casa în paragină, circul, locurile în care se-ntâmplă extraordinarul, deși pentru trecătorii considerați normali acestea sunt invizibile). Regăsim marca Burton: „Stay peculiar!”; filmul invită spectatorii să deschidă mai bină ochii și să fie mai dispuși să accepte și ceea ce este diferit. În egală măsură, magic și magnific, Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children etalează capacitatea lui Tim Burton de-a rămâne el însuși, când este cazul, și ne invită să ne împrospătăm, la rândul nostru, admirația sau aversiunea pentru tot ce înseamnă „altfel”.

  • Wonder (Regia: Stephen Chbosky)

4 - Wonder

On ne voit bien qu’avec le cœur. L’essentiel est invisible pour les yeux”, grăia Vulpea din Le Petit Prince de Antoine de Saint-Exupéry, dar oamenii uită prea des esența acestei fraze. Într-o lume din ce în ce mai obsedată de „imagine”, devine tot mai greu să-ți păstrezi echilibrul, mai ales dacă ești părintele unui copil diform, care s-a născut cu o malformație a… chipului. Pelicula Wonder are toate datele unei lecții despre toleranță, bună înțelegere și prietenie. Inspirată din bestsellerul omonim semnat de R.J. Palacio, pelicula transpune cinematografic povestea lui August Pullman, un copil diferit, dar cu o inimă uriaşă. Pentru că s-a născut cu o malformație a feței/maladie cranio-facială, a fost ținut departe de sistemul public de educație (școlarizat acasă). Totuși, Auggie se încăpăţânează să frecventeze, în clasa a cincea, o şcoală publică, din cartierul în care locuia. Deși acasă e adorat de părinții săi și de sora mai mare, în noul mediu școlar s-a confruntat cu duritatea privirilor și cu vorbe de ocară venite din partea unora. Chiar dacă are de suferit, iar chipul poartă urmele tratamentelor îndelungate, încet-încet, cu răbdare, Auggie răzbate în  această aventură umană, ba chiar – la final –  va ajunge un fel de erou pentru colegi. Împărțit în capitole, ce reflectă punctele de vedere ale fiecărui personaj din această istorie a lui Auggie (profesorul, cel mai bun prieten, sora mai mare ș.a.m.d), filmul este o mică bijuterie de bunăvoință, în care o tematică gravă, neplăcută, e privită cu omenie și e argumentată. Raportarea la o boală gravă, necesitatea și importanța prieteniei, dar și hărțuirea în mediul școlar – toate sunt abordate cu finețe, chiar cu delicatețe. Realizatorul nu se impune ca un moralizator, nu acuză, doar încearcă să deschidă ochii și mințile pentru a putea înțelege mai ușor suferința. În acest lungmetraj, se confruntă două lumi: cea a copiilor și cea a adulților, cu scopul de-a pune în lumină importanța capitală a educației și acceptarea unor copii precum micul Auggie. Educarea atitudinii, schimbarea opticii asupra celor încadrați la categoria „diferiți” ar putea fi mesajul sosit din partea realizatorilor. Abil, cineastul distilează orice detaliu în mod inteligent (teama de a nu fi respins de ceilalți fiindcă te-ai împrietenit cu „un ciudat”, solidaritatea puștilor în fața inamicului needucat și brutal – scena bătăii din tabără) și transformă Wonder într-un indispensabil „feel-good movie”.

  • Jack (Regia: Edward Berger)

5 - Jack

Oare câți dintre noi n-am suspinat, în copilărie sau adolescență, citind aventurile unor orfelini precum Oliver Twist din romanul Oliver Twist/The Parish Boy’s Progress de Charles Dickens, Tom Sawyer din The Adventures of Tom Sawyer de Mark Twain sau Rémi din Sans Famille/ Nobody’s Boy de Hector Malot? Suferința unui copil fără familie stârnește întotdeauna valuri de emoție și afecțiune, dar ce te faci când un băiețel, care are mamă, descoperă  brusc gustul amar al maturizării? Puteam să credem că am citit, am văzut și-am simțit (cam) totul: copilăria însăși sau copilăria tristă, familia monoparentală, părinții iresponsabili, sacrificarea unor inocenți. Pialat, Dardenne, Truffaut, Rossellini sau Kore-eda au trecut peste toate acestea. Totuși, nu fusese surprinsă dragostea uriașă a unui puști de zece ani pentru mama și pentru frățiorul său (vitreg!). Câteva zile și nopți de cursă cu obstacole pentru Jack – pornit în căutarea mamei – devin temă de reflecție pentru spectator. Inspirat din realitățile crude ale unei actualități tulburi, filmul semnat de Edward Berger aduce în prim-plan nefericirea unui băiețel berlinez de zece ani. Dacă Jack se poate încadra cu ușurință la categoria „cronica unei copilării nefericite”, pelicula nu este lipsită de filiație. Motivul copilului care crește într-un mediu sordid și ostil este lesne de recunoscut și aici. După modelul fraților Dardenne, camera de filmat îl va însoți pe Jack în permanență, în  cursa teribilă prin Berlin. Fără să vrea, Jack, berlinezul de zece ani, devine un fel de Tom Sawyer al zilelor noastre, dar care poartă singur toate grijile „familiei sale”. Rapiditatea camerei de filmare surprinde trăirile acestui copil, grăbit să intre în lumea adulților. Realismul imersiv al filmului lasă la vedere ruptura clară dintre lumea copiilor lipsiți de protecție și cea a unor adulți egoiști, insensibili și total indiferenți față de pericolele la care-și expun copiii. Jack este un film de acțiune în toată puterea cuvântului, dar vibrant și mișcător. Hăituit, hămesit de foame și speriat de nesiguranță, puștiul aleargă zi și noapte printr-un oraș intens animat, dar în care nimănui nu-i pasă de soarta celor ca el. Metropola germană devine un imens labirint al existenței, iar micul erou se vede nevoit să sară mereu garduri, să se strecoare pe ferestre sau printre ușile întredeschise. Actorul – de numai zece ani – devine principalul vector al emoțiilor, care transformă pelicula într-o reușită. Dezamăgit de reacțiile false ale mamei („Where have you been? I was so worried!”), de nepăsarea altora ca ea, face alegeri tranșante. Ușa în fața căreia cei doi copilași se opresc, în final, mai lasă loc pentru optimism și pentru speranța de-a găsi afecțiunea de care aveau atâta nevoie. Mesajul cineastului german este clar, fără echivoc: „În ce lume ne creștem astăzi copiii?”

Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert care ți-a plăcut.

Trimite-ne recenzia pe adresa office@catchy.ro.



Citiţi şi

Biserica în care copiii îi pot vedea pe Stan și Bran sau pe Charlie Chaplin

Alors, on danse ! – Girl

Un film de văzut neapărat: TRANSIT al lui Christian Petzold

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,418 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro