Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Top zece – Cele mai frumoase filme romantice (III)

15 February 2018

Mădălina DumitracheRomantismul a devenit, de-a lungul timpului, victima propriei sale imagini prea amabile (vezi ce zice și Hölderlin). Bunăoară, avem de-a face cu un termen care strânge sub umbrela sa sentimentalismul, buchetele scumpe de trandafiri, prețiozitatea, apa de roze, lacrimile. De aceea, anumite filme (evident, așezate lângă subspecia-regină: comedia romantică) de dragoste constituie motiv de încântare. Categoria filmelor de dragoste nu se rezumă doar la clasicii Ernst Lubitsch, Woody Allen, Billy Wilder, ci „face ochi dulci” și science-fictionului, realismului, ba chiar și westernului, fără a mai socoti celebrele comedii muzicale. Iată o listă cu doar câteva dintre sutele de filme de gen, cu propuneri pentru vârste, genuri și dispoziții diferite, dar necesare pentru momente mai speciale.

Mal de pietrres

Într-o epocă (anii ‘50) în care dorința de a-și găsi iubirea adevărată e considerată scandaloasă sau chiar semn de nebunie, într-un oraș mic din sudul Franței, Gabrielle nu găsește destul spațiu pentru a-și exprima emoțiile și sentimentele. Când omul se simte nefericit, totul în jurul lui pare fără noimă, searbăd și ieftin. Părinții tinerei, persoane înstărite, socotesc că ar fi potrivit să îi găsească, degrabă, un soț; optează pentru muncitorul José, un ins răbdător și generos, care nu refuză propunerea familiei. Deși este mereu înconjurată de afecțiunea și atenția bărbatului cu care s-a căsătorit, Gabrielle nu acceptă iubirea lui și se simte mereu constrânsă de regulile societății de după al doilea război mondial. Viața lor capătă o nouă turnură în momentul în care, după repetate avorturi spontane, femeia trebuie să urmeze un tratament pentru pietrele de la rinichi. Cu eforturile familiei, soția lui José este internată la un sanatoriu din Alpi. Aici, printre alți pacienți, îl întâlnește pe André Sauvage, un tânăr locotenent revenit de pe frontul din Indochina. În apropierea acestui bărbat, Gabrielle va cunoaște o altă latură a vieții – dragostea pasională. Formidabilul personaj (interpretat de Marion Cotillard) care mai mult tace și se adâncește în priviri va demonstra nebănuita forță a iubirii. Orbită de pasiune, Gabrielle nu poate mult timp să îl vadă clar. Prima parte a filmului ține în ceață senzualitatea bărbatului de lângă tânăra focoasă. Întâlnirile dintre cei doi soți, de la sanatoriul elevețian, par formale și reci. Atenția spectatorului este abătută de apariția militarului rănit pe frontul din Indochina fiindcă acest misterios locotenent reaprinde flacăra în privirile tinerei ce părea doar o somnambulă în propria-i viață. Expresivitatea chipului frumos al lui Marion Cotillard reduce din frenezia intrigii, astfel peripețiile din scriitură par nesemnificative în raport cu intensitatea trăirilor actriței. Senzuală și incandescentă, Marion Cotillard oferă din frumusețea ei acestei eroine purtată doar de-o singură dorință: de a iubi și de-a fi iubită. Pasiunea are leac? Nicole Garcia a trasat pe ecran un portret, ca un tablou de Van Gogh, în dorința de-a omagia femeile vibrante.

victoria

O comedie cum numai Howard Hawks sau Billy Wilder ar fi putut crea, o veritabilă bijuterie franțuzească/ „comé­die française”,  Victoriarealizată de Justine Triet se înscrie în noul val/ „nouvelle vague” de cineaști de certă valoare artistică. Încă de la prima sa proiecție, pelicula a fost aureolată de elogiile criticilor și ale celorlalți participanți de la Quinzaine des Réalisateurs (Festivalul de Film de la Cannes, 2016). În egală măsură, Victoria este o comedie dulce-amăruie despre femeia prinsă în vârtejul amețitor al crizei vârstei mijlocii: deși e încă tânără, atrăgătoare și simpatică, avocata blondă pare inconsecventă. Victoria Spick, avocat în cauze de drept penal, divorțată, aflată în plin deşert sentimental, ajunge la o nuntă unde se întâlneşte cu cel mai bun prieten, Vincent (impecabil interpretat de carismaticul Melvil Poupaud), dar şi cu Sam (Vincent Lacoste), un fost dealer de substanțe interzise, pe care ea îl salvase dintr-o încurcătură. Câteva zile mai târziu, Vincent este acuzat de tentativă de omor tocmai de iubita sa. Singurul martor  al scenei este câinele (dalmațianul) victimei. Mai mult silită decât convinsă, Victoria acceptă să-l apere pe acest macho,Vincent, în timp ce-l angajează pe Sam pe post de asistent. Fostul ei soț – un blogger bovaric și vindicativ – îi va răscoli viața privată și o va târî într-un alt proces. Acesta este doar începutul unui real „cataclism” pentru Victoria, o adevărată eroină a timpurilor moderne, care-i va oferi șansa actriței belgiene Virginie Efira să gliseze  între burlesc și comic revigorant, într-un rol pe măsura talentului său. Acest film cu aspect de agendă de lucru, în care haosul e la el acasă, lasă loc și pentru romantismul discret, deși „a iubi” în acest univers seamănă cu o întâlnire marcată pe un colț de agendă, apoi uitată printre alte „evenimente”. Situată între dezolare și speranță, între cinemaul de autor și cel popular, pelicula Victoria nu e tranșantă, ci, cu multă naturalețe, arată cum se poate re-formula problematica alegerilor/deciziilor din viață, fără încrâncenare și fără prea multă disperare.

Testament of Youth 3

Situat între Gone with the Wind și Bright Star, filmul realizat de James Kent, Testament of Youth, țese – din fuiorul grav al ororilor războiului – o duioasă poveste de iubire. La începutul narațiunii filmice, suntem purtați printre imaginile vieții tihnite de dinainte de Primul Război Mondial, apoi suntem conduși printre răniții de pe câmpurile de luptă. Încă de la afiș – o tânără cu aer fragil îmbrățișează un soldat aflat într-un vagon din lemn – putem distinge genul acestei pelicule: melodramă. Testament of Youth face portretul unei femei puternice, deși foarte tânără. Pasiunea și forța iubirii o smulg din doliul impus de pierderea unor ființe dragi. În pofida lacrimilor sugerate din debut, Testament of Youth împletește cu succes emoțiile cu rațiunea, înrămând esența: ororile războiului. Prima conflagrație mondială a constituit cadrul general pentru această ecranizare făcută după scrierile celebrei autoare Vera Brittain. Figură emblematică a dreptei, scriitoarea a însuflețit spiritul vremii cu ideile sale pacifiste. Pelicula realizată de James Kent devine un omagiu adus acestei femei. Cineastul a reaprins flacăra romanțiozității englezești cu imaginea Verei Brittain (1893-1970), tânăra aparent fragilă, dar ambițioasă și puternică. Suflul epic al poveștii de pe ecran este animat de momentele de romantism, dar și de revoltă contra unei societăți care-i oferea doar rolul de spectatoare. Testament of Youth este un film delicat care tranșează cu finețe evenimentele dramatice și faptele istorice, cu momente de pietate (scenele din corturile de campanie înțesate cu muribunzi germani), dar și cu forță de sugestie: împiedicarea repetării unei asemenea catastrofe.

  • Closer (Regia: Mike Nichols)

closer

Zdrobind inimi, filmul făcut de Mike Nichols zugrăvește povestea a două cupluri care se luptă cu propriile impulsuri distructive, scormonind sentimentele în numele iubirii. Originalitatea peliculei se regăsește și în subiectivismul temporal: regăsim ani, zile, apoi minute, discuții inflamante pe chatul de pe net, dar și expoziții foto-artistice, rupturi și legături, mereu la o înaltă tensiune. Scenariul abundă în dialoguri, adesea caustice, care hrănesc larga panoplie de simțăminte. Într-un cadru londonez, cvasi-aseptic, pendulând între burghezie și boemă, jocul de-a v-ați ascunselea cu dragostea incită și invită la plăcere. Dan (Jude Law) este un scriitor londonez care vrea să termine un roman, dar, cum nu are bani, se întreţine scriind necrologuri. Într-o zi, el o întâlneşte pe Alice (Natalie Portman), o frumoasă şi tânără americancă expatriată, cu alură punk, accidentată de un autoturism. Alice se îndrăgostește imediat de Dan şi îi oferă dragostea sa necondiționat. Iniţial, Dan este vrăjit de Alice şi îi întoarce sentimentele, dar – pe măsură ce ea îl inspiră pentru romanul său (bazat pe relaţia lor) – ceva nu mai merge: începe să se simtă uzura. Actorii sunt bine aleși: ei – britanici (Jude Law și Clive Owen), ele – vedete de la Hollywood (Julia Roberts și Natalie Portman). Julia Roberts pare puțin afectată de statutul social conferit de scenariu, câtă vreme, Natalie Portman are unele mici stridențe în efortul de-a oferi veridicitate partiturii de aventurieră. În revanșă, Jude Law este seducător în postura de abject, în vreme ce Clive Owen devorează tot (decoruri și parteneri) de la prima apariție. La acest dublu mixt transatlantic, domnii din Londra par câștigători ai meciului, dar fără un mare enjeu (miză). Closer devine un fel de oglindă a vremurilor noastre, când, mult prea de timpuriu, oamenii nu se mai înțeleg în cuplu, dar nici pe ei înșiși. Întrebarea rămâne mereu deschisă: „Cine pe cine iubește aici?”.

The Scandalous Lady W.

„Aceasta este o poveste adevărată” suntem asigurați, încă de la începutul filmului The Scandalous Lady W. – o adaptare penru ecran după cartea lui Hallie Rubenhold (Lady Worsley’s Whim). Drama de epocă a fost ecranizată de scenaristul David Eldridge și de regizorul Sheree Folkson, captivați probabil de povestea incredibilă a unei aristocrate din veacul al XVIII-lea. Cu siguranță, „s”-ul de la scandal este la fel de ațâțător precum cel de la cuvântul „sex”, care prefațează această uimitoare poveste.„I am a slave to your quim” îi va spune un admirator frumoasei actrițe Natalie Dormer, care o interpretează pe Lady Seymour Worsley în pelicula de epocă. Așadar, pofta pentru o poveste despre bufoneriile sexual extreme ale unui parlamentar conservator britanic, o jună aristocrată și un ofițeraș iubăreț este la fel de mare ca în anii 1780. Realizatorii au alimentat această dorință a publicului și i-au alimentat curiozitatea în materie de „scandaluri”/povești cu iz de răzbunare. Povestea, veche de peste 200 de ani, din Anglia regelui George III, are numeroase elemente de modernitate, în conținut, pentru o producție/„dramă cu costume”, tipică BBC. Deși căsătorită din dragoste, Lady W va descoperi, cu stupoare, că soțul ei, Sir Richard Worlsey (Shaun Evans), avea probleme în ceea ce privește relațiile intime. Misterul, din spatele paginilor îngălbenite de timp, va fi dezlegat, iar aventurile cuplurilor din înalta societate vor șifona puțin imaginea celor cu sânge albastru. Deși redată ca o dramă de epocă, The Scandalous Lady W. nu este doar o istorioară despre dragoste, adulter și trădare, ci creează un culoar între eleganța formală a cadrului și lupta pentru libertate individuală.

Brooklyn 4

Povestea cinematografică are în prim-plan o tânără irlandeză pornită pe drumul devenirii, dar cu escală în New York. Așadar, ne aflăm la începutul anilor ’50, când Eilis Lacey (Saoirse Ronan) – o tânără irlandeză, care trăiește în sud/estul Irlandei, alături de mama (Jane Brennan) și de sora ei, Rose (Fiona Glascott) – se decide să-și caute alt drum în viață. Orașul în care locuiește (Enniscorthy) poartă urmele anilor grei de după război, iar Eilis este în imposibilitatea de-a găsi un loc de muncă decent, în vreme ce sora ei ocupă un post de contabil. Singura ei speranță rămâne Lumea Nouă/America. După o călătorie plină de peripeții, ajunge în New York/ Brooklyn, oraș în care comunitatea irlandeză era foarte bine închegată. Cu ajutorul preotului Flood (Jim Broadbent), își găsește un loc de muncă la un mare magazin și locuiește într-o pensiune, alături de alte tinere aflate în căutarea unei vieți mai bune. Universul feminin din pensiunea doamnei Kehoe se aseamănă cu cel din pelicula Mona Lisa Smile. Deși nu este lipsit de unele clișee (scenele de traversare a Oceanului, triajul, renumita Coney Island, simetria început-final, precum în clasicul All About Eve din 1950), Brooklyn nu rămâne doar old-fashioned (costumele și machiajul sunt fidele epocii descrise), ci este o emoționantă poveste despre împăcarea cu sine, cu trecutul și acceptarea cu seninătate a viitorului. În acest rit de trecere, în pofida dorului copleșitor, eroina vrea să ştie cine este cu adevărat și privește stăruitor undeva… departe.

À cœur ouvert

À cœur ouvert este povestea a doi chirurgi cardiologi, Mila şi Javier, care, şi după cei zece ani de căsnicie, se iubesc ca la-nceput. Viaţa curge liniştit, ca un izvor cristalin, până la momentul în care Mila rămâne însărcinată.Pasiunea şi dependenţa de alcool sunt analizate într-o manieră specială (senzuală) de cineasta franceză, care va evoca, în egală măsură, consecinţele patimii în exces. Marion Laine încearcă, totodată, să răspundă şi unei problematici sociale contemporane, abordând scene din viaţa unui tandem medical. La vârsta când tinereţea îşi cere drepturile, iar profesia de chirurg este tot mai solicitantă, cei doi întâmpină dificultăţi în a găsi loc şi pentru un copil. În sala de operaţii, însă, ei constituie un cuplu imbatabil – „repară inimi” la patru mâini -, iar în afara spitalului duc un trai boem. Odată scăpaţi de presiunea din perioada în care operează, cei doi nu-şi refuză nicio plăcere: sex, alcool, vizite la Zoo, plimbări nocturne cu barca sau curse pe motocicletă. Armonia este perturbată de sarcina nedorită a Milei, dar şi de agravarea unei vechi probleme: alcoolismul lui Javier. Ea nu şi-a dorit niciodată un copil şi se nelinişteşte la ideea de-a fi mamă. Javier începe să bea din ce în ce mai mult. Cuplul se fragilizează şi ajunge la reale crize. Spectatorul devine martor al unei pasiuni ce se-ndreaptă către  tragedie. Metafora iubirii, dar şi vieţii şi a morţii devine o stare dubitativă pentru spectatorul aflat în faţa acestei poveşti – À cœur ouvert.

film-2

În veacul trecut, unul dintre cei mai vestiți magicieni din lume era chinezul Wei Ling Soo. În anii ’20, marele artist făcea – cu ușurință – ca un elefant să dispară sub privirile uluite ale publicului berlinez sau își „teleporta” asistenta dintr-un sarcofag direct pe un fotoliu pivotant. Nimeni dintre cei care asistau nu bănuia că sub masca lui se ascunde un englez mai british decât profesorul Higgins din My fair Lady: doct, arogant, scorțos, dar șarmant. Redevenit Stanley Crawford (Colin Firth), acceptă – în culise – o propunere venită din partea unui vechi amic, Howard Burkan, magician ca și el. Provocarea consta în demascarea unui pretins medium, în persoana junei Sophie Baker (Emma Stone), o aventurieră din America, sosită în viligiatură, pe riviera franceză (Côte d’Azur). Magic in the Moonlight este unul dintre cele mai savuroase filme produse de Allen. Lumina excepțională (Darius Khondji) ajută privitorul să descopere supranaturalul din opera artistului, într-o sărbătoare coloristică à la Gatsby. Neobositul cineast  și-a plasat comedia în pitorescul peisaj din Provence ca să-și asigure un cadru propice pentru intriga ce presupunea participarea înaltei societăți (cosmopolită) de la acea vreme. În acest twist scenaristic, dialogurile cizelate de Allen antrenează un cuplu actoricesc plin de talent și de inspirație. Cu Magic in the Moonlight,Woody Allen a reușit să facă să vibreze – la unison – speranța, umorul și melancolia, fără pathos sau complezență.

  • Jackie (Regia: Pablo Larraín)

Jackie 5

Departe de a fi o biografie siropoasă, plină de glamour și artificii, Jackie dezvăluie și o mică parte din mecanismele Puterii (Jackie îi mărturisește reporterului că acea comparație cu legendarul  rege Arthur, folosită de administrația americană în campania electorală – melodia Camelot  – din musicalul interpretat de Richard Burton) desemna un ideal, dar era și marketing. Realizatorul chilian și-a imaginat și a oferit privitorilor scene în care femeia /„First Lady”care îi fusese alături și la greu, dar mai ales la rău, lui JFK, trăia spaima coșmarului de după asasinat; de aceea, parada de rochii de gală, alternând cu nenumărate serii de cocktailuri de vodcă și calmante nu surprinde pe nimeni și pare chiar firească. Așa cum și acele moment în care jurnalistul o întrerupe sau în care încearcă să îi modifice discursul (notițele verificate și corectate ulterior de fosta jurnalistă Jacqueline Bouvier Kennedy) dau o notă de firesc asupra unui altfel de moment din intimitatea fostei Prime Doamne. Clipele cruciale din istoria personală, care pentru  o perioadă, s-a confundat cu Marea Istorie, se derulează punctând – ca într-un film cu valențe psihologice – groaza și trauma femeii „Jackie”. În acest fel, Larraín contrabalansează imaginea acelei Jackie care-a simbolizat, pentru milioane de femei de pe planetă, proiecția unui ideal (soție, văduvă, mamă îndurerată încercând să-și țină departe de moarte propriii copii, așa cum a salvat numeroase aparențe, mascând infidelitatea faimosului ei soț). Camera de filmare o urmărește îndeaproape pe fragila și delicata ființă care a suportat grozăvia trecerii bruște de la mărire la decădere, fără să lase măcar o dată impresia că ar fi lipsită de putere.

Beauty and the beast 4

Cu o doză de umor fin (tinzând spre autoderiziune), filmul se derulează în buna tradiție a comediilor romantice hollywoodiene (scenariul: Stephen Chbosky și Evan Spiliotopoulos). Publicul nu are cum să nu simtă modernitatea spiritului acestei povești, iar toate generațiile de privitori vor gusta profunzimea unor personaje precum Gaston (Luke Evans din The Girl on the Train). Energia debordantă, lejeritatea comunicării transmise printr-o distribuție de cinci stele – totul garantează amuzament de bună calitate și, în același timp, lansează și unele interogații, prin acele zone mai umbrite. Dacă frumușica Emma Watson pare că își transfigurează propriul caracter (feministă, modernă, bibliofilă) personajului interpretat pe ecran, iar interpreții care se  regăsesc în spatele lui Mrs. Potts (Emma Thompson), sau Lumière (Ewan McGregor) au împrumutat vocile unor actori renumiți care transmit entuziasmul necesare eroilor din poveste. Duoul Luke Evans-Josh Gad/vocea celebrului Olaf din pelicula Frozen formează un irezistibil duet între arogantul Gaston și acolitul său fidel. Cei doi veterani ai teatrelor muzicale (West Side Story  și Les Miserables) constituie pe marele ecran un cuplu comic pe care spectatorii nu au cum să-l treacă cu vederea sau să-l uite. În egală măsură, pledoarie pentru acceptarea diferențelor, dar și odă pentru iubire (sete de cultură), Beauty and the Beast conjugă magia divertismentului cu profunzimea reflecției într-o peliculă modernă, epică, încărcată de fast vizual, dar plină de ritm și de culoare.

Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert care ți-a plăcut.

Trimite-ne recenzia pe adresa office@catchy.ro.



Citiţi şi

Antidot contra melancoliei sau Forța artei – Les Fantômes d’Ismaël/Ismael’s Ghosts

Vertijurile zilei – The Children Act

Trebuie să trăiești clipa!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,866 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro