Tortură pentru recâştigarea sufletului

Diana Evantia Barca

2 November 2011

Horia Roman Patapievici va modera marți, 8 noiembrie, de la ora 18.00,  o dezbatere privind volumul “Cartea Roșie” de C.G. Jung, apărut la Editura Trei. La acest eveniment, găzduit de Institutul Cultural Român, vor vorbi
Andrei Pleșu,
Mihaela Minulescu și
Vasile Dem. Zamfirescu

Evenimentul editorial al toamnei a fost, fără îndoială, „reactorul nuclear al tuturor operelor lui Jung“, Cartea Roșie, „Sfîntul Graal al Inconştienului“ – așa cum a numit-o istoricul şi îngrijitorul ediţiei prime, profesorul Sonu Shamdasani. Lucrarea, caligrafiată de Jung însuşi cu litere gotice şi însoţită de desene și picturi elaborate, este povestea personală a psihiatrului dintr-o perioadă controversată a vieții sale: scrisul i-a fost sprijin și busolă într-o vreme în care alunecase în ceea ce mulți au considerat a fi o stare de nebunie.

Chinuitorul proces, care a durat aproape 20 de ani, a debutat în 1914, după ce Jung, care se apropia de 40 de ani, s-a depărtat de Sigmund Freud și de curentul acestuia de gândire. Cucerit de teoria psihanalitică, Jung nu i-a fost numai elev lui Freud, dar a fost și prietenul și colaboratorul acestuia, până când diferențele de viziune au început să aducă dezamăgire și, în cele din urmă, o ruptură,
produsă în anul 1913. În dezacord cu materialismul exclusiv al ideilor lui Freud, Jung a fondat apoi școala de “psihologie analiticã”, denumitã astfel mai ales pentru că Freud, foarte afectat în urma despărțirii de discipolul sãu favorit, i-a interzis să foloseascã termenul de psihanaliză.

Pierderea, foarte importantă și pentru Jung, a catalizat ceea ce psihiatrul avea să numească o “severă criză a vârstei mijlocii”, pe care o descrie ca o perioadă în care energiile sale sexuale au fost retrase din viața exterioară pentru a fi redirecționate spre universul său interior. Înaintea acestei călătorii înspăimântătoare prin abisuri de iad, Jung considera că finalizase tot ce avea de făcut pe lume, că obținuse tot ce și-a dorit vreodată: succes profesional, faimă, un mariaj fericit, copii, sănătate sau prestigiu.

Inexplicabil a apărut un moment de viață care l-a obligat să admită că toate acestea nu erau de ajuns. Unele dintre părțile sale vitale fuseseră negate. În efortul de a acumula toate acele aceste succese ego-centrate din prima parte a vieții, reușise, cumva, să-și piardă sufletul. Cartea Roșie este o mărturie foarte personală a lui Jung, care disecă strădania lungă, complicată și torturantă de a-și recăpăta sufletul, realizând astfel o primă descriere a procesului care avea să definească mai târziu abordarea sa psihoterapeutică unică, psihologia analitică.

Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieții mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esențiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar niște completări și lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce țâșnise în acei ani din inconstient și mai întâi mă inundase, mă copleșise. A fost materia primordială pentru opera unei vieți“, spunea Jung în 1957, făcând o retrospectivă profesională.

Tratează-ți rănile… Nu trebuie să fii prizonierul experiențelor traumatizante din trecut. Poți crea un scut elastic să te izbăvești de ele. Jung a scris “Cartea Roșie” în stilul în care Friedrich Nietzsche scria “Așa grăit-a Zarathustra”, o carte care, de altfel, pare să-l fi influențat destul de mult. Practic, este vorba de un dialog cu sine însuși, cu subconștientul său, cu complexele sale, cu demonii sufletului său, cu acele aspecte arhetipale ale personalității sale care fuseseră neglijate, negate sau neîndeajuns dezvoltate și pe care Jung le numește “spiritele din adâncuri”. Fiecare dintre acestea reprezintă elemente ale psihicului care se manifestă în vise, în viziuni cu ochii deschiși, imagini pline de viață pe care Jung – care a studiat arta și pictura în adolescență – le descrie vibrant în acest jurnal. Ceea ce va duce, în cele din urmă, la tehnica sa terapeutică, aceea de a-și încuraja pacienții să deseneze sau să picteze imaginile din visurile lor.

Tehnica lui Jung – imaginația activă – se bazează pe aceste conversații cu sinele, câteodată înspăimântătoare, dar întotdeauna edificatoare. Unul dintre discipolii cei mai proeminenți ai lui Jung, Andrew Samuels, nota recent, la 50 de ani de la moartea profesorului său (care s-a stins pe 6 iunie 1961) că se teme că această controversată publicare a Cărții Roșii ar putea redeschide speculațiile legate de starea psihică a lui Jung în perioada în care a scris această lucrare. Pentru cei mai mulți dintre adepții lui Jung, acesta este un subiect extrem de delicat.

Ideea că Jung a avut o cădere psihică după despărțirea sa traumatică de Freud este dezbătută, de regulă, cu furie, înțeleasă ca o insultă și ca pe o simplă lipsă de înțelegere cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Jung, spun ei, nu a fost psihotic, o demonstrează faptul că a decis, conștient și de bunăvoie, să se confrunte cu inconștientul său, că s-a lăsat deliberat în abisuri păstrându-se, în același timp, în realitate. Ceea ce este parțial adevărat. Nu există nicio îndoială că, în timpul acestei perioade devastatoare, Jung a fost profund deprimat și pe punctul de a fi doborât de aceste imagini puternice, gânduri și sentimente despre care el însuși spune că au izbucnit din inconștient și l-au inundat ca un val enigmatic, amenințând să-l doboare. Nu există nicio îndoială că această stare extrem de introvertită (o compensare necesară la starea lui excesiv extrovertită de până atunci) a pus aproape în totalitate stăpânire pe Jung, afectându-i simțul realității și funcționarea psiho-socială, împingându-l spre gânduri de suicid și forțându-l să renunțe la majoritatea activităților sale “lumești” – cu excepția celor care țineau de familie și de practica sa privată.

Cele două lucruri care l-au ținut pe Jung la suprafață în această perioadă dificilă – în afară de activitatea regulată de a scrie în Cartea Roșie – au fost soția și copiii și ședințele zilnice de psihoterapie cu pacienții săi. Potrivit anumitor specialiști, Jung a suferit un așa numit sindrom psihotic, care presupunea și halucinații.

Negarea disperării sale și a faptului că a suferit de aceste tulburări psihice ar reduce din puterea și importanța rezultatului monumental al cercetării sale. În loc să fie învins, așa cum s-ar fi întâmplat cu cei mai mulți în locul lui, Jung a înfruntat psihoza, a explorat-o și, în cele din urmă, s-a reîntors mai puternic, mai înțelept, mai întreg în lume. Dintr-o călătorie în cursul căreia a descoperit manifestări ale inconștientului personal și colectiv.

A demonstrat, prin exemplul personal, că acest fenomen enigmatic numit psihoză este în totalitate bazat pe inconștientul arhetipal și personal și mai puțin cauzat de predispoziții genetice sau pe dezechilibre biochimice. Ceea ce înseamnă că poate fi tratat prin psihoterapie, dacă terapeutul are cunoștințele și dedicarea necesare.

Ca Odiseea lui Ulise, Cartea Roșie începe ca un jurnal detaliat al unui călător pe corabia spre lumea de dincolo și se sfârșește cu o întoarcere eroică în lume. Un jurnal dintr-o călătorie cumplită în căutarea sufletului pierdut, care ar putea produce o dezbatere legată de clivajul între ştiinţă şi religie și despre starea „ştiinţelor spiritului“. Aceasta este, spun specialiștii, exemplificarea cea mai clară a ceea ce poate realiza psihoterapia adevărată.

Cartea Roşie reunește ansamblul manuscriselor, transcrierilor, ciornelor, încercărilor lui Jung de a surprinde “totul”. Cartea roşie a fost întreruptă în 1930, reluată în 1953 şi lăsată neterminată în 1961, la moartea psihiatrului elveţian. Păstrată pînă de curând într-un seif din Zürich, Cartea Roşie a început să fie tradusă şi publicată abia după 2000. La începutul lui septembrie, a fost lansată şi traducerea românească, publicată de Editura Trei.



Citiţi şi

Andrei Pleșu despre Despacito

Parcă suntem într-un film romance-drama-horror

M-am îndrăgostit de vecina de la trei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,620 views

Your tuppence

  1. Maldoror / 2 November 2011 20:46

    @Un Vizitator :Psihologia ( ca si psychanalisa) este europeana si in Romania a existat inainte de razboi interesul pentru Freud si Jung .Acuma atac o problema ce specialistii romani ar trebui sa o discute , si anume : in pamant ortodox , terapiile de acest gen nu prea au avut succes . In Viena de sfarsit de secol , catolica , stricta in morala , capitalista , persoane dezdaracinate ( rusi albi ) sau sotiile unor industriasi aveau probleme de comunicare familiala , inhibitii , complexe sexuale , etc . Freud nu putea sa apara in alt context .In Romania , comunicarea de tip traditional atat a taranilor cat si a orasenilor , exista de bine de rau , prin obiceiurile de-a discuta de ori-ce si de nimica , in fata portii . Bine inteles ca simplific , dar catolicismul vienez era destul de anchilozat .Fapt curios : in comunism , psychanaliza era interzisa , dar Dr. Ion Vianu a profesat pe ascuns , adica primea persoane cu probleme , prin anii 80 . Acuma i-adevarat ca numai intelectualii au recurs la aceasta metoda . Poate si astazi este la fel . Vasile Dem . Zamfirescu este un om de mare deschidere si cred ca poate elucida idea factorului cultural in operarea acestor terapii .

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
    • Un vizitator / 2 November 2011 23:45

      Eu trivializez inca si mai tare, pentru ca n-am o specializare in psihologie, stiu cam cat tine de cultura generala si poate doar putin in plus. Dar pentru ca in mod evident tu, Maldoror, esti intiat – sau poate chiar un pic mai mult – vei intelege ce vreau sa spun ceva mai bine decat o spun eu. N-am spus ca psihologia romaneasca este inventata aici, desi poate ca era necesar – parca Freud tinea seama inclusiv de limba in care se face analiza, nu? deci de modelele culturale specifice, am vorbit deja de asta. Exista, in schimb, un fel de tendinta fusion, sau cum sa-i spunem oare mai exact, care inglobeaza in sfera psihologiei o parte ce tinea pana acum de ceea ce poate am fi fost tentati sa numim misticism. Stiu ca in Romania moderna multe cabinete merg pe o formula experimentala, ingloband niste variante vestice ale unor intelepciuni orientale. Cred sincer ca pana acum s-a facut asta mai ales din motive comerciale – exista apetenta pentru asa ceva. Ar putea fi ele teoretizate?

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
      • Maldoror / 3 November 2011 14:41

        @Vizitator :Psihanaliza , sau terapiile mai scurte ,bine intles ca includ un factor economic , cate-odata discutabil, dar nu era vorba de asta .Conceptele cu care lucreaza psihanaliza sunt aceleasi peste tot. Iafara Europei si a Americii de Nord , o gasim puternic implantata in America se sud , in Argentina si practicta in spaniola .Freud analiza si in engleza , la Londra .Conceptele psichanalizei sun compatibile cu limba romana , problema-i ca acestea sa fie bine intelese de teraput dar si de ‘ client ‘ . Povestea cu ‘misticismul’ prezent in Romania ( vezi cazul Tanacu ) este un impediment , cred , in practica analizei .

        Thumb up 0 Thumb down 0
        Reply
  2. Maldoror / 2 November 2011 15:10

    Jung a facut cea-ce se numeste o auto analiza iar acest demers bine inteles ca l-a dus spre viziuni inedite. O auto analiza , ca si o analiza clasica , pe un divan , nu duce la o ” insanatosire” ci la cunoasterea ( recunoasterea ) unor traume care la randul lor apar codate . Ramane sa fie decodate si fenomenul este strict personal si intim .Interesul sau pentru politeismul indian ( in sensul ca unicitatea 1 crestina este inlocuita cu multiple zeite si zei ( in hinduism , nu in budhism )) il face pe Jung un fel de antropolog al culturii .A cautat energii necunoscute de catre un judeo-crestin in vastul spatiu spiritual hindus . Pentru Jung, voiajul initiatic a fost o trauma. A scris despre asta la intoarcerea din India . Cat depre disputa cu Freud ea se axeaza pe faptul ca lui Jung i se parea reductionist teoria sexualitatii a lui Freud , ca fiind motorul existentei umane . Pentru Jung , instinctul supravietuirii in cultura era primordial …Se poate glosa la nesfarsit despre cei doi , deocamdata , cam asta .

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
    • Un vizitator / 2 November 2011 19:16

      Pentru un profan analiza este sinonima, probabil, cu vindecarea. Exista si o intreaga comunicare moderna legata de analiza, de terapie, care sugereaza ca demersul ar fi vindecator. Sigur, probabil ca exista nuante accesibile doar unui specialist. Avand in vedere tot ce ati spus mai sus, legat interesul lui Jung pentru antropologie culturala – cercetarea era ceva mai mult decat teoretica, nu? – cei care sunt real apropiati de domeniu se asteapta ca dezbaterile pe care le-ar putea suscita aceasta carte la noi – dintre care una importanta este semnalata prin prezenta – sa schimbe radical abordarea, sincronizand psihologia romaneasca cu cea europeana.

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro