Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

“Totul e doar în mintea ta”

23 October 2019

Cum se produce prăbușirea unui om, a unei vieți, a unei realități construite în atât de mulți ani, a unei puteri interioare ridicată cu atât de multă grijă, a unui suflet?

Mai brusc decât te aștepți. Nu vine să îți bată la ușă, ci dă buzna peste tine, fără să te întrebe cât timp poate sta. Îți fură toate emoțiile pozitive, îți lasă doar o singurătate irespirabilă, deșertăciune, frustrare, tristețe. Asta la început, ca apoi, dacă nu dispui de suficientă forță încât să o dai afară, să le substituie cu o amorțeală continuă. Exact ca un anestezic pe creier, ca atunci când eram copii și răceam, încât nimic nu mai avea gust. Doar că acum nu mai discutăm despre mâncare, ci despre viață, una cu zero sentimente, zero existență.

Oscilezi între disperare și resemnare, ieși în public și te ascunzi sub masca pe care deja te-ai obișnuit să o porți. Nu pentru tine, ci pentru cei din jur. Ca să nu-i rănești, ca să nu auzi “totul e doar în mintea ta” sau “nu faci niciun fel de efort ca să-ți revii”, orice sfaturi sau vorbe spuse din iubire și îngrijorare, dar care nu te mai ajută.

Nu poți să le explici ce se întâmplă cu tine, pentru că nici tu nu știi ce înseamnă, cum s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat sau cum să mai ieși la suprafață. Viața ta parcă nu mai e viața ta. Trăiești, dar nu simți să o faci.

Uneori știi cauza, dar soluția seamănă cu un puzzle împrăștiat prin toate locurile pe unde ai trecut.

La început, cauți bucăți din el, încercând cu calm să-l asamblezi măcar un pic, cât ideea că TU POȚI să-ți mai cuprindă pentru câteva momente sufletul, oferindu-ți putere să continui. Apoi, le cauți cu disperare, te cuprinde teama, simți și poți să juri că sufletul îți arde la propriu.

După luni de încercări eșuate, alcătuite din stări deplorabile, cedezi și ceri ajutorul oamenilor din jur. Îl primești, îți oferă o gură sănătoasă de aer curat, câteva reprize de somn fără coșmaruri sau atacuri de panică, senzația mirobolantă că ai găsit drumul spre viața pe care abia mai reușești să ți-o amintești. Dar, inevitabil, te prăbușești iar.

Cine își pansează rana netratată și așteaptă să se vindece?

Gurile de aer redevin atacuri de panică, dar de data asta și mai grele, de parcă respiri durere în loc de oxigen. Somnul e mai mult perioada pe care într-un fel o aștepți, că “măcar atunci nu simți nimic“, dar ai coșmaruri constante. Iar drumul spre o rezolvare te-ai convins că nu există.

Depresia, că așa îi spunem stării jalnice, trece pe la toţi la un moment dat. E puternică, dură, rezistentă, încăpățânată, intensă, profundă. Dar viața, trăirile, conceptele, emoțiile, toate îți aparţin, la fel ca și decizia de a ceda sau de a lupta.

Citiţi şi Depresia – dacă e, e pe bune şi nu glumeşte

Nu ai cum să adormi cu ea și când te trezești să dispară. O să te țină de mână zi de zi, luni după luni, la fiecare pas pe care îl faci. O să aibă grijă să te acopere bine atunci când dormi, o să mănânce alături de tine (când o să-ţi reapară pofta de mâncare), o să încerce să-ți fure zâmbetul atunci când o să poți să-l oferi din suflet și, cu siguranță, o să te acapareze în momente de singurătate. Dar pe parcurs afli și primul pas spre rezolvare, și anume să o accepţi. Nu în sensul că ești dispus să-i oferi un loc în viața ta, pentru că e imposibil să supraviețuiești așa, ci în sensul că înțelegi că ea există. Alegi un om (de preferat cu o diplomă în domeniu), care devine “jurnalul tău uman“, afli că autosugestia face minuni, apoi pas cu pas încerci să îți recuperezi tot mai mult din suflet, până când l-ai recuperat pe tot, de data asta sperând că poți avea mai multă grijă de el.

Guest post by Bianca B.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mi-era teamă de mine, nu de el

Iubirea este un cerc

Bărbații nu dansează. Bărbații beau bere și se uită la fotbal

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Belle dImagination / 27 October 2019 9:45

    Depresia emoţională fată dragă nu e o emoţie primară. E o emoţie terţiară. Sau un dezechilibru bio-chimic.
    Ca atare, are nevoie de timp să se clădească, adică minim luni – dacă e vorba despre o persoană cu fond depresiv şi ani dacă e vorba despre oameni fără fond depresiv. Sau cât are nevoie vreun mecanism biologic să o ia razna prin bălării.
    Depresia emoţională nu vine aşa, ca poştaşul care a greşit adresa. Deşi e una dintre fanteziile preferate. Nici măcar în cazul în care e declanşată biochimic.
    Depresia emoţională rezultatul unor mulţi ani de ignorat propriile emoţii – pentru că ”nu se cade” să ai emoţiile alea, pentru că nu cadrează social să fii/ faci nişte lucruri. În esenţă e măsura dezechilibrului între ceea ce ai nevoie să fii/ faci şi ceea ce eşti/ faci.
    ÎNSĂ există şi depresie bio-chimică. Ca atare, mai ales dat fiind programul omului modern, e de preferat ca înainte de a te îndopa cu anti-depresive să faci şi o măsurare a nivelului de vit. D şi complex de B-uri. Carenţele de vit D pot mima un drac de depresie imposibil de deosebit de depresia emoţională la prima vedere. (Adică refuz de ridicare din pat, gânduri sumbre, lipsă de chef de viaţă, inapetenţă de orice. Partea bună e că se vindecă uşor cu nişte banală vit D, un pic de soare şi niţică mişcare în aer liber.) Şi carenţa de magneziu poate genera nişte stări anxios-depresive sublime.

    În rest, revenind la depresia emoţională, un terapeut bun o să te ajute să pui pe masă frustrările şi anxietăţile
    Ca atare să vezi cu ochii tăi diferenţa dintre viaţa pe care o duci şi viaţa pe care te-ai setat mental să o duci (life script). Să înţelegi cauzele pentru care nu îţi dai permisiunea să faci lucrurile pe care ţi le doreşti. Şi să vezi care-s cele mai probabile consecinţe ale a face respectivele lucruri vs a nu face respectivele lucruri.

    În rest, sănătate. Dacă te pot ajuta, caută-mă

    4
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro