Trusoul unei mirese sportive

22 June 2025

Pe vremea bunicii, trusoul de mireasă era o întreagă poveste: fețe de pernă brodate, lenjerii apretate, mileuri, batiste și prosoape cu monogramă. Mama încă mai are cearceafuri cu margine de dantelă din lada ei de zestre. Una dintre mătuși, sora cea mai mare a mamei încă mai are ibricul de aramă din trusou…

Eu? Eu urmează să mă mărit cu un băiat care se trezește la 6 dimineața ca să prindă răsăritul din alergare. Așa că mi-am compus singură un trusou adaptat vieții pe care o vom trăi împreună: activă, spontană, transpirată și, cu puțin noroc, fericită.

Ce conține? Hai să-ți spun, poate te inspiră:

– două perechi de incaltaminte new balance, pentru că nu-i poți ține pasul unui alergător cu sandalele de la nuntă; de fapt, încă nu m-am hotărât dacă vor fi sandale sau cum am văzut că se mai poartă, direct în adidași.
– o geanta sport, destul de încăpătoare încât să-mi încapă și hainele de schimb, și trusa cu esențiale, și apa;
– colanți și tricouri din materiale prietenoase cu pielea;
– 1-2 hanorace pe care să le putem purta amândoi, I love it;
– șosete multe, dar multe, risc mare de desperechere în doi.

Și da, dacă s-ar putea comanda o rochie de mireasă sport, probabil aș alege-o. Cu fermoar. Și buzunare!

Ce vreau să spun cu asta? Că n-am renunțat la ideea de a fi mireasă. Doar am adaptat-o. Trusoul meu nu e despre dantelă, ci despre funcționalitate. Nu e despre „ce se păstrează”, ci despre ce se folosește cu drag.

Vreau să fiu cu el, nu lângă el. Să mergem împreună – la propriu. Iar pentru asta, am nevoie de adidași buni, o geantă în care să încapă viața noastră și curaj să trăiesc altfel decât au trăit femeile din familia mea.

Trăsnită mireasă? Poate. Dar în pas cu vremurile – și neapărat cu el. 🙂



Citiţi şi

Bagajul ideal pentru un weekend activ: ce haine și accesorii iei cu tine?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro