Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Tu le vezi?

23 October 2014

laura nureldinUn strop de ploaie care se prelinge pe geam. O vrabie zgribulită care își scutură penele ude, pe o creangă încă nepărăsită de frunzele ruginii. Un nor alb, pufos, ce acoperă vremelnic soarele. Un smoc de iarbă ambițios, răsărit nu se știe cum într-o crăpătură din asfalt. O buburuză ostenită aterizată pe o frunză. Un cățel plictisit care își așteaptă stăpânul în fața unui magazin. Curcubeul parfumat expus în fața chioșcurilor de florari. Căldura aurie și nehotărâtă a ultimelor raze de soare la final de toamnă blândă. Covorul de foc al frunzelor căzute pe o alee străjuită de arbori demni și grațioși în goliciunea lor. Zăpada așternută proaspăt, atinsă doar de sclipirea înghețată a stelelor din cerul de iarnă geroasă.

Le vedem, dar nu le privim aproape niciodată. Cei mai mulți dintre noi pierdem, odată cu copilăria, capacitatea de a ne uita cu adevărat la frumusețea din jurul nostru. Nici măcar nu o mai considerăm ca atare. Frumos devine un trup, un automobil, o bucată de metal prețios prelucrat cu măiestrie. Nu ne mai minunăm decât de ce iese din mâna noastră sau de ce putem cumpăra cu bani.

tu le mai vezi

Uităm să ne pierdem răsuflarea în fața unor frânturi de miracol care se petrec mereu lângă noi.

E păcat. E păcat să ne amintim de ele abia când cineva ne spune „știi, eu nu le mai pot vedea…”

Gânduri inspirate de Georgiana Trandafir.



Citiţi şi

Cele 10 reguli pentru viața de după 50 de ani

Luna Nouă în Rac din 13 iulie: Noua feminitate și lumea interioară

Povestea lor, cu gust de pere coapte

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
924 views

Your tuppence

  1. Cristi / 29 August 2016 21:09

    Frumos…!
    Pentru asta exista fotografia…
    Sa opreasca timpul…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Ioana / 23 October 2014 22:55

    Stiu. Asa de mult as vrea să-i pot da mamei mele ochii mei măcar o oră pe zi.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro