Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Un bou care merge la curve

7 July 2018

REGIS– Eu sunt Alexandra.

Golescu o privi mirat. O prostituată care îi spunea numele şi care nu-i zicea nimic. Cine dracu e Alexandra? Ca-n celebrul Alice. A dat din umeri şi şi-au făcut treaba destul de repede. A plătit pentru serviciile primite. Cu negoţ, bineînţeles, şi aşa nu avea memoria femeilor. Nu a numelor. Maşina rămăsese pornită. Era, totuşi senzuală, altfel n-ar fi oprit. Şi tânără. Un motiv suficient. Carnală. Se dezbrăcase repede fără să i-o ceară. Arăta chiar bine, chiar dacă avea tăietura specifică cezarienei, sub buric şi era epilată inghinal.

– N-am mai făcut-o azi, sunt strâmtă, vrei să mă simţi?

Avea o fetiţă. Pe care a lăsat-o în grijă unei alte femei. Totul se scumpise în ziua de azi. Chiria. Hrana. Doicile. Noroc cu cerul care era senin, nici prea aspru, nici molâu, poate în dezgheţul iernii. Au ocolit oraşul, ajunseseră pe o mirişte părăsită, înconjurată, normal, de prezervative şi hârtii aiurea. Locul lor. Probabil. Era curată. S-a şters cu un şerveţel umed acolo.

– Ştii tu, pipi, caca. Te-am visat de multe ori.

Ioi! Privi oripilat în faţă. Nu mai făcuse lucrul ăsta de mult. Grimasa dezamăgită era înlocuită imediat de uimire. Şi un fel de teamă pe care o simţea până în adâncul mădularului. Pielea de găină i se transmise şi pe limbă. Asta da, teroare! Gusta dezamăgirea şi nu era acră sau amară cum s-ar fi aşteptat. Dimpotrivă. Era neutră.

– Ne sărutăm? O întrebă plictisit, evitând ceva lamentabil şi mecanic. Normal că nu se putea, era interzis în codul lor, doar cu iubiţii, soţii, se sărută, cu clienţii, nu, indiferent de ceea ce făceau la slujba provizorie.

– Nu. Nu fac aşa ceva niciodată. I-a zâmbit cu subînţeles. A insistat. S-au mozolit câteva clipe. Buzele senzuale s-au unit cu tot riscul asumat. Îi plăcea de ea, Alexandra. Nu-i spunea nimic numele. Şatenă, nici înaltă, nici scundă, nici slabă sau grasă, ochii limpezi, buzele trandafirii, şi timiditatea din expresii. Îi spunea multe.

– Nu te-am văzut de mult!

6441c8b3da37f1572f4185b58bc8f652

Sursă foto: bloglovin.com

Înserarea se făcuse violet. Cum este mai aiurea. Nu roşiatică, nu gri, nu albastră, violet. O culoare caldă şi incitantă. Cel puţin aşa vedea orizontul întins între câteva blocuri şi o puzderie de case minuscule, îndepărtate, pline de lumină, probabil şi viaţă! Dar nu erau violet. Nu că le-ar face în ciudă, însă niciuna nu adoptase nuanţa respectivă. Unitatea care incită la extravaganţă şi frumos, deschidere şi senzualitate.

– Hă? Scuze! Dăduse drumul cu mârlănie unei interjecţii aiuritoare.

Nu mai fusese la curve de ceva vreme, ani. Parcă le uitase, şi, normal, ele pe el. Doar era un tip fără veleităţi decidente, nici tu manager, nici şef sau şefuleţ, doctor, nici libidinos, avocat sau judecător, ce mai? Un înstrăinat în cel mai bun sens al cuvântului. Nu avea chef să facă rău. Înnebunise vreo două muieri şi-i era de ajuns. De atunci şi-a spus că este timpul să pună punct legăturilor afective întâmplătoare. Nimeni să nu sufere în urma lui. Prefera izolarea, segmentul care nu se combină cu apă. Şi plata, doar nu s-o îndrăgosti profesionistele de un nimeni-n drum.

– Mai îţi aminteşti de mine? îl întrebă îmbrăcându-se în maşina cu motorul la relanti.

– Da. Cum să nu! Minţea cu neruşinare. De i-ar fi spus adevărul, ar fi jignit-o. Şi s-a purtat frumos, nu l-a grăbit: termină odată, concentrează-te, taci din gură, hai că nu pot sta toată ziua!

– Nu te cred.

De ce-ar mai contrazice-o? Iar ar fi dat drumul bulgărelui de falsitate. Oamenii nu merită asta, indiferent de modalităţile de supravieţuire alese.

Ce este cel mai rău lucru care se agaţă de singurătatea unui bărbat? Sau de câţiva indivizi plini de concreteţe şi smântână. Întinsă pe cine ştie unde, de te miri ca un drogat, fără sens şi scrupule. Absurd. Golescu era un om atipic, enervant, cinic, neconform cu civilitatea. Aproape unic şi cinic. Retras. Nici măcar umbra nu şi-o studia. Mai mult: definea enervarea prin atitudine. Era acriticofob. Adică avea o senzaţie de satisfacţie deplină dacă găsea pe cineva cu care să se certe în opoziţii şi accepta provocările oferite. Dar nu căuta oameni banali, comuni sau idioţi fixişti în idei repetitive. Ar fi fost sec. Ci îi provoca pe cei care făceau parte din spuma de sus a cetăţii, că sedimentele sunt vulgare, elită suspectată de vânzarea de neam şi ţară, dar cui îi mai păsa de patrie în ziua de azi a multinaţionalelor? Poate doar sponsorilor. Rareori îşi permitea luxul relaxării.

Se privea în oglinda din baie pe care o evitase de mai mulţi ani şi avea impresia că înnebuneşte. Era tot el. Aproape neschimbat. Nu era o chestie normală. Nici când se rădea nu-şi privea ochii, fruntea, părul de pe scalp sau nasul. Doar obrajii pe care încerca să îi tolereze şi să nu-i rănească. Din cauza Alexandrei s-a privit în reflexie. Chiar nu s-a schimbat. Era atât de predictibil? I se părea că da.

– Vai! Frica de început a fost înlocuită cu un fel de curiozitate. Chiar se întâmplă şi nu-şi dădea seama? Unii au porniri feminine şi invers. Alţii rămân identici: mâncare, gelozii, depresii, rutină, vacanţe ratate, emisiuni tv penibile, sport de masă, ce mai… însătulaţii! Golescu nu se lăuda cu nimic de genul respectiv. Un singuratic taciturn. Mai zâmbea, însă în momente de excepţie şi numai în minte. Nu se cuvenea să se destindă în public. Prea mulţi proşti şi invidioşi. Încercase toată viaţa să treacă drept anonim. Dar nu unul disperat să fie recunoscut de câteva persoane. Ci unul alungat de toţi. Adică chiar de oricine s-ar fi pus în contraziceri.

Urât. Rău. Plicticos. Repetitiv. Nimic bun nu se întâmplă de un car de ore sau zile! Iar urât şi libidinoasă este vremea umedă de seacă, rece zăpuşită. Ce este cel mai aiurea lucru din lume? Îl vedea în faţa lui şi împietrise mirat.

– Uh!, făcu Golescu repezindu-se să aleagă ceva din piaţă pentru mâncare. Verdeţuri. Leguminoase. Debusolat. Trist. Închis în sine. Era un bărbat aproape normal, mutră ciudată, nu chiar de cal, poate de câine fără stăpân. Cumpărase mai multe, îndeosebi rădăcinoase de la ţărani. Şi pe ei îi suspecta că fac negoţ din supermarketuri şi vând marfa drept autohtonă, dar cum să-i verifice. Iluzii. Şi mâncarea devenise un joc la ruletă. Cu sau fără multe chimicale interzise în multe ţări. Dar nu în a lui personală. Era un loc de încercare a pesticidelor, graţie miniştrilor mituiţi pe faţă şi spate.

– ‘Seara, bordel! O nouă formulă de adresare. În loc de bună seara. Femeile normale n-au cum s-o înţeleagă. Nici bărbaţii obişnuiţi. Adică în apele lor. Doar singuraticii apelează astfel, însă n-o recunosc în faţa nimănui, mai ales în faţa părinţilor.

Golescu nu era în apele lui. Adică era puţin supărat. Pe cine? Cum pe cine? Pe el însuşi şi mai ales pe cunoscuţi. În realitate nu ştia pe nimeni. N-avusese familie. Rămăsese holtei întreaga viaţă. Şi hotărî să caute o femeie suplă şi senzuală. Nu căutase în mica publicitate anunţuri cu imagini false.

– Eu sunt Alexandra, i-a spus curva ieftină cu un fel de sugestibilitate a recunoaşterii. Golescu nu-şi amintea nimic, gol, negru. Avea un principiu pe care încerca să-l aplice. Nu mai dorea să facă rău niciunei fiinţe. Era la rândul ei mirată cumva că n-o recunoaşte. Apoi dezamăgită, privise în faţă, nu va avea încredere. Bărbaţii. Cel cu care concubinase, cu care făcuse un copil a lăsat-o cu buzele umflate. Parbrizul nu era zgârâiat de loc. Ultima dată ai fost cu un Trabant! Maşina o vânduse primăvara, în urmă cu exact cinci ani, unui colecţionar din capitală. Îşi luase un Ford la mâna a doua. Da, dar l-am vândut! gândi Golescu. Cum dracu’ mă ţine minte de atunci? Nu şi-o mai amintea deloc. Defel. Nici măcar puţin. Dar arăta bine. Şi era afectată de prezenţa lui, altfel l-ar fi repezit, era sigur. Tăietura mică sub buric era simpatică.

O chestie pe care, dacă ar povesti-o, ar trezi repulsia femeilor normale îndrăgostite de impostori. Un bou care merge la curve. Traseiste. Detestabil din prima. Bărbaţii l-ar considera sentimental, tâmpit, lăudăros. Unul printre atâţia care vorbeşte despre cuceriri. Însă avea pentru prima dată de mulţi ani, foarte mulţi ani, un sentiment de mândrie şi unicitate. Sărise calul şi din perspectiva asta! Câţi sunt remarcaţi fără să fie frumoşi, bogaţi ori la putere că o prostituată cu care a fost o singură dată în maşină, prin zonă, i-a ţinut minte şi n-a făcut cine ştie ce cu tipa? Anii trec şi se petrec. Golescu îşi încărcase stima de sine. Dar nu conştientizase pe moment sentimentul. Nu mai dorea nimic. Şi-a pus interdicţia şi asupra femeilor uşoare. Îi mai rămânea să călătorească şi să îi contrazică pe cei care se consideră foarte inteligenţi. Aşa, ca într-o joacă. Cu propria minte!

Pe Regis îl găsiți întreg aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Un joc al seducției

Complet întâmplător, aflase de existența noii lui secretare

O mai iubea? Da. Mai degrabă, nu!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,971 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro