Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

O mai iubea? Da. Mai degrabă, nu!

13 July 2018

REGISÎl privea în liniște, fumând cu decență în dreptul geamului deschis, chiar ținând mâna ridicată pentru ca aerul cald să scoată fumul în afară. La fel făcea când expira. O locomotivă cu aburii îndreptați spre stele, la naiba, singura înjurătură deținută în vocabular, spre înalt. Era sigură. Și se simțea singură. Femeile simt privirile ațintite asupra lor. Numai bărbații nu. De nesimțiți ce sunt! Era convinsă că o ignoră, este indiferent. Și când doarme. N-are empatie destulă pentru a-i înțelege nevoile afective ce nu-s deloc complicate. De ce nu mai este cum a fost la început? Galant. Plin de flori ca un mort revigorat prin culoare și miresme cumpărate, că doar n-o fi fiind esență de mosc volatilă. Înconjurat de replici nefade, originale, nu de bancuri prostești și, deseori, vulgare. Pe măsură ce îmbătrâneau poantele acide și sexoase deveneau tot mai des replicate. O ignora, era clar ca bună-ziua! Aruncă mucul de țigară în grădină. O să-l strângă pe lumină. Oftă și ezită să se așeze în pat lângă. Parcă avea chef să fie invitată. Dar nu. El nu era în stare nici măcar de atâta lucru. Și ca să-i facă în ciudă și mai mult începuse să sforăie tot mai tare. Aruncă cu lehamite o pernă mijlocie cât să-i ascundă fața. Să nu mai vadă că n-o bagă în seamă și să atenueze zgomotele. Începu să plângă. Simțea că-i neiubită și amețită de tăcere. Plânsul în surdină este nasol. Temperarea zgomotelor face cumplită orice suferință. O mai iubea? Da. Mai degrabă nu!

– Kâm, kâm, kâm… tușise. Nu dormi? întorcându-se într-o parte.

– Nu! I-a răspuns cu fulgere în ochi. Era supărată și indispusă. Nu a realizat că e nervoasă după expresie. Rostise calm negarea. De ce să urle ca o isterică? În liniștea specifică își ținu respirația, nici măcar geamul nu-l închisese, paralizase să înțeleagă suficient de bine dacă ține seama de sensibilitatea ei sau o neglija ca pe o bucată de celuloză folosită și aruncată la gunoi. Egoist, bărbatul reîncepu să viseze. Singur. Nu avusese decența s-o aștepte.

– Treaba ta. Cinci sau zece minute au trecut până să-i dea o replica. Nu cronometrase, dar zâmbise amar, chiar o credea și proastă! Sau un fel de relicvă nevertebrată. Cum să-i răspundă atât de târziu? Cum? Cineva care iubește este mereu deschis față de iubită! Nu o ignoră niciodată. Poate o înșela. Desigur. Era singura explicație rezonabilă. Dar interacționează instantaneu. Nu după câteva minute.

– Ce faci? O mai întrebă cu o voce scăzută, șoptind și făcând trimitere la un gen de oboseală cronică. Reîntorcându-se dintr-o parte în cealaltă. Nu s-a trezit. Era clar. Vorbe convenționale la care nu aștepta răspuns. Le punea de considera necesar a fi puse, puțin îi păsa de ceea ce urma. Ce rezultate nășteau întrebările? Nimic. Tocmai de aceea dormea liniștit în continuare, întorcându-se de pe o parte pe cealaltă. Caracteristic.

– Mă cac! I-a răspuns sigură că nu este băgată în seamă și cu un fel de revoltă stâmpărată, atenuată de fluturii de noapte pe care i-ar fi zdrobit fără regrete, nu mai avea nicio importanță irizările de culoare de vreme ce lumina absenta. Cum era predictibi,l nu primise niciun răspuns! Dezamăgită se victimiza  și asculta pendulul care bătea scurgerea clipelor în atmosfera familiară. Mobilier clasic, umplut de artefacte cumpărate din diferite culturi. Moștenire de familie din partea lui. Îl dusese la reparat de multe ori ca să dogească negrăbit, același ego, un traseu amiabil al trecerii timpului îmbătrânit.

– Pi? Întrebă zâmbind și sigură pe sine. N-o să-și amintească nimic. O constantă matemanic i-ar sări în ajutor imediat fiindcă ar pune-o în față. Nu se punea problema. Dormea nestingherit, ce probleme matematice să rezolve în mod ipotetic? Doar habitudinea îl determina să vocifereze chestii vrute și nevrute. Și mai vorbesc bărbații despre bârfa feminină eternă? De prisos.

A doua zi de dimineață s-au trezit ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Ea veselă, el ursuz până ajungea la circul central, în urbe, dar l-a botezat drept un spectacol plicticos, oricum. Au luat micul dejun într-o cafenea și au încercat să întrețină discuții cu călătorii pasageri, dar mai ales cu cunoscuții care erau atât de rari încât nu se mai gândeau c-o să-i întâlnească. Cum zorii de zi trec repede, s-au străduit să socializeze în amiază cu oricine. Atunci au dat de un client fidel, un om de-al casei nefluctuant la Boeme Cafe. Dolescu. Student. În domeniu juridic ori informatic. Nu prea îi interesau specializarea. Nici pe el se părea. Au vorbit vrute, nevrute. Banalități actuale. Au băut pentru prima dată o bere, un rom, o altă bere, mai multă tărie, mai ales el, Ion, soțul Annei. Au conchis că este simpatic și că pot să-l păstreze drept locutor. De atunci a devenit un coleg acceptat. Adică îl invitau tot timpul la masa lor dacă ajungea în unele zile pe acolo. Și el, ca un student livid și cu resurse limitate, accepta chemarea.

barbat asfalt drum strada

Cel mai mult s-au distrat la început pe seama blugilor lui Dolescu. Cu armăsari, cai, conturați destul de finuț, nestrident, dar reali și spălăciți violet. Și un jerseu larg, mai mare decât umerii lui ușor încrețiți, dar curat mereu și îngrijit. Totuși era mai matur decât lăsa să se vadă fizionomia lui pierdută după perciunii creți și lunguieți. Dar nu era nesimțit. Dimpotrivă. Avea o bună-cuviință a retragerilor elementară. Când plictisea ori erau plictisiți și voiau să plece dispărea imediat invocând diverse motive. Și-și achita consumația. Rareori îi lăsa pe ei să plătească. Nu trebuiau să se scuze defel. Iar diferența de 12, 15 ani nu era atât de mare. Ion a ajuns să-l considere un confrate întru suferința patimilor. Sau revolta împotriva abuzurilor televiziunilor. Trăiau în România unde nu aveai ce program să urmărești, toate aparțineau unor impostori notorii: securiști dovediți sau ascunși. Așa că n-aveai ce viziona. Cărțile erau atât de slabe încât realismul deșănțat narat nu le aducea nimic în plus. Un comunism superficial descris ante sau post în care au trăit ori supraviețuiesc. Nici măcar umor n-aveau. Sau îl reduceau în întregime la titlu sau la unele visări acide și caraghioase. De ce să le citească? Cele anglo-saxone descriau un univers paralel al iluziei nemeritate la fel de artificiale, însă spuse cu autoritate. Impostura obezității, a drogului sau a legislației îndreptate înspre libertatea fiecăruia în scopul curmării asistate sau familiare, plicticoase ca sexul a zilelor. Cu micul dejun toxic, dinainte, desigur. Franțuzismele erau prea pline de metafore obositoare, seci, penibile și forțate chiar. Scriitorii ruși au murit odată cu dispariția comunismului explicit. Nemții s-au limitat la popularizări ale științelor ori a filosofiei germanice autosuficiente, de parcă ar interesa pe cineva azi să se mai respecializeze prin intermediul romanelor, regretau sensibilitatea femeilor că bărbații la fel de imaturi au rămas, ca în trecut. Iar cărțile celor de origine evreiască erau pline de reclame. Bune de citit dacă vrei să ajungi să suferi de parkinson indus cu de-a sila. Universalizarea prostiei într-o formă sau alta, fixitatea căutată cu aviditate, o luminița transformată într-o stea. Nimic. Chiar nimic. Sufletul comerțului cultural. Cel puțin acelea erau ideile lor.

– Bună!

– Salut. Stai! Pe scaun… când ai ajuns? Acum. Desigur.

– Să ne trăiești! Îi surâdea Anna pentru o clipă privindu-l intens, apoi se făcea că studiază ceva, evitându-i privirea cu feminătate, senzualitate, o chestie carnală, cumva obsesiv de incitantă de vreme ce-l provoca și apoi îl lăsa baltă surâzând. Nu era locul finalurilor fericite, doar nu trăiau în filme de duzină. Cafeneaua era diferită. Desigur. Puteau frunzări manuscrise și reviste de-ale casei. A acceptat situația fiindcă se îndrăgostea treptat, în fiecare zi simțind-o tot mai aproape dar un zid al imposibilității se consolida tot mai mult în ideea absurdă: o femeie măritată este credincioasă până la capăt soțului. Vulgarii băutori de vin ori altele să aștepte la coada infernului. Nu or să iasă niciodată întregi de acolo!

Oricum, de la început fusese fascinat de privirea pătrunzătoare a Annei. Deloc vulgară. Deschisă total ca și cum ar fi vrut să-l dezbrace pe loc, dar ezita din cauza publicului. Iluzii. Dar o idee care i-a plăcut lui Dolescu atât de mult încât se înroșea de fiecare dată după salutul nevinovat. Puțini au sesizat acele emoții, doar ea și un inginer mai cinic în gândire. Risca orice fiindcă a fost atât de fascinat de Anna încât nu mai acceptase sau căutase alte companii feminine, colege, prietene ori necunoscute. Mai ales la  Boeme Cafe. Locul arhaic, retras față de axa centrală dar suficient de aproape de inima urbei. Nu se compara cu alte baruri, fiind unic pe stradă, mic și suficient de izolat încât să nu fie căutat de snobii gălăgioși și expansivi. Și muzica, da, muzica definește orice local, era mai mult retro-romantică, latină și sensibilă. Împotriva emisiunilor radio franțuzești nu aveau nimic, dimpotrivă. Dar dimpotrivă cu A de la Anna.

Când iubeşti nu mai au semnificaţie literele, persoanele, ideile vălurite. Contează că iubeşti, aşa, egoist cum oricine este în stare, dar cine s-o mai recunoască?!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Un părinte care pune în cârca copilului decizia de a nu ieşi dintr-o relaţie disfucţională pune tot acolo şi responsabilitatea pentru viaţa lui netrăită”

Un joc al seducției

Era perfectă, indiferent de parfum

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,005 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro