Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Un digestiv de Crăciun

26 December 2019

„Acum aproximativ 2500 de ani, într-un palat impunător din munții Himalaya din Nepalul de azi, trăia un rege căruia urma să i se nască un fiu. Regele avea planuri mărețe cu acest fiu: voia să-i ofere o viață perfectă. Copilul urma să ducă o existență complet lipsită de suferință – aveau să îi fie îndeplinite toate dorințele și nevoile, oricând.

Regele a ridicat ziduri înalte în jurul palatului, astfel încât prințul să nu cunoască lumea de afară. A răsfățat copilul cu mâncăruri și daruri și l-a înconjurat de servitori care i-au satisfăcut toate mofturile. Și copilul a crescut întocmai cum a vrut tatăl lui, fără să știe că viața poate fi crudă.

Așa a trecut toată copilăria prințului. Însă în ciuda luxului și opulenței nesfârșite, prințul a ajuns un tânăr destul de nemulțumit. Curînd, orice experiență îi părea goală și lipsită de orice valoare. Problema era că nimic din ce i-ar fi oferit tatăl său nu era îndeajuns și nu însemna nimic. Așa că, într-o noapte, tânărul prinț s-a strecurat afară din palat, curios să afle ce se găsește dincolo de ziduri. A pus un servitor să-i fie călăuză prin satul din apropiere și ce a văzut acolo l-a îngrozit.

The historical Buddha, preaching on Vulture Peak. Japanese, Nara period, 8th century. Courtesy the Museum of Fine Arts, Boston

Pentru prima dată în viața lui, a făcut cunoștință cu suferința omenească. A văzut oameni bolnavi, bătrâni, fără adăpost, oameni suferinzi, ba chiar și oameni pe moarte. Întors la palat, prințul s-a confruntat cu un fel de criză existențială. Neștiind cum să interpreteze ce văzuse, a devenit un plângăcios și a început să se vaite de toate cele. Mai mult, așa cum le stă în fire tinerilor, prințul a ajuns să-l acuze pe tatăl său de lucrurile pe care acesta le făcuse pentru el. Era nefericit din cauza bogățiilor, s-a gândit prințul. Viața lui nu avea niciun sens din cauza bogăției. S-a hotărât să fugă.

Doar că prințul semăna cu tatăl său mai mult decât își dădea seama. Avea idei la fel de mărețe. Nu intenționa doar să fugă, ci să renunțe cu totul la statutul său nobil, la familie, la posesiunile sale, ca să trăiască pe stradă și să doarmă pe pământ, ca un animal. Urma să se înfometeze, să se chinuie și să cerșească resturi de mâncare de la străini pentru tot restul vieții. Prințul s-a furișat din palat în noaptea următoare, de data asta cu gândul de a nu se mai întoarce niciodată.

A trăit ani de zile ca un vagabond, o rămășiță aruncată și uitată a societății, un rahat de câine uscat la baza ierarhiei sociale. Prințul a suferit destul de mult, așa cum plănuise. A îndurat boala, foametea, durerea, singurătatea și decăderea. A fost chiar la un pas de moarte, adesea fiind silit să mănânce doar o nucă pe zi. Au trecut câțiva ani, apoi alți câțiva. Iar apoi… nu s-a întâmplat nimic.

Prințul a început să observe că viața plină de suferință pe care o ducea nu îi aducea nimic. Nu-i oferea înțelepciunea pe care o dorea. Nu-i revela niciun mister profund al lumii sau vreun înțeles suprem.

Până la urmă, prințul a ajuns la aceeași concluzie la care am ajuns cu toții, dintotdeauna: la fel ca bogăția, suferința nu are nicio valoare când e suportată fără sens. În scurt timp, prințul a înțeles că măreața lui idee, la fel ca ideea tatălui său, era de fapt o idee îngrozitoare și că probabil ar fi fost mai bine să facă altceva.

Confuz de-a binelea, prințul s-a spălat, după care a plecat și a găsit un copac mare lângă un râu. A decis că se va așeza sub el și nu va pleca până nu îi va veni altă idee măreață. Legenda spune că prințul cel confuz a stat 49 de zile sub copac. N-o să intrăm acum în amănunte privind fezabilitatea biologică a șederii timp de 49 de zile în același loc, dar să spunem că în răstimpul ăsta prințul a descoperit o serie de adevăruri profunde.

Unul dintre aceste adevăruri este următorul: viața în sine înseamnă suferință. Bogații suferă din pricina bogăției lor. Săracii suferă din cauza sărăciei. Oamenii fără familie suferă din cauză că nu au o familie. Cei cu familie suferă din cauza familiei lor. Cei care caută plăceri lumești suferă din cauza plăcerilor lumești. Cei care se abțin suferă din cauză că se abțin. Asta nu înseamnă că toate suferințele sunt la fel. Unele suferințe sunt cu siguranță mai profunde decât altele. Ideea e că nimeni nu scapă de suferință.

După cîțiva ani, prințul a construit un sistem filosofic pe care l-a împărtășit lumii. Prima și cea mai importantă teză a filosofiei sale este următoarea: durerea și pierderea sunt inevitabile, așa că nu are sens să încercăm să le opunem rezistență. Prințul a ajuns cunoscut sub numele de Buddha. În caz că n-ați auzit de el, să știți că a fost un personaj mare de tot.

Multe dintre presupunerile și credințele noastre se sprijină pe o premisă. Premisa că fericirea este ca un algoritm, că putem munci pentru ea, o putem merita sau dobândi tot așa cum reușim să construim un joc complicat de lego. Dacă fac chestia X, atunci voi fi fericit. Dacă voi arăta precum Y, voi fi fericit. Dacă voi fi cu cineva ca Z, atunci voi fi fericit. Premisa este problema. Fericirea nu este o ecuație. Nemulțumirea și neliniștea sunt inerente naturii umane și componente necesare construirii unei fericiri solide.”

Tocmai ați citit un fragment din “Arta subtilă a nepăsării” scrisă de Mark Manson, cu un titlu original mai plin de umor.

Citiți, din aceeași carte, și fragmentul De ce dragostea nu este de ajuns



Citiţi şi

Sunt oameni care

Dorințele devin alegeri, conceptul aniversar care sărbătorește patru ani de IQOS în România

Ce-o fi cu noi, femeile și pantofii? :)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro