Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Unde ești, iubire?

14 November 2018

Asta mă întrebam în fiecare minut și îi răspundeam că „la alta”, dar acest mesaj nu e despre tine. De data asta nu va mai fi despre unde ești tu, ci despre unde am ajuns eu alături de tine. Pentru prima oara în viață, simt că valorez, simt că iubirea nu e la tine sau la cei ca tine care au fost și au plecat. Astăzi am simțit că, indiferent cât însemn eu pentru tine sau pentru ceilalți, iubirea mea e la mine. Astăzi îmi pare rău că te-am întrebat dacă mă iubești. Cum ai spus și tu, există un singur răspuns la această întrebare: „Nu știu”. Pentru că dacă eu te întreb asta, de fapt, nu știu dacă mă iubesc pe mine.

…Nu, nu mă iubeam.

Astăzi voiam să te urmăresc, să te văd cum te duci la ea. Sa îmi demonstrez că nu am însemnat nimic, să văd cum tu, după nici două săptămâni, te iubești cu alta sau poate că ea exista de mai demult. Mi-a luat ceva până să mă dezmeticesc și să mă întreb ce naiba fac sau ce caut. Omul ăsta nu mă mai vrea în viața lui. Acolo, în mijlocul străzii, plângeam și mă strângeam în brațe, îmi spuneam că mă iubesc și că ce am însemnat eu pentru tine poate e nimic, dar ce însemn eu pentru mine e totul. Că iubirea mea e infinită și că așa cum am făcut totul să te simți tu iubit și fericit, o voi face și pentru mine.

cuplu

Mai știi când vorbeai ore în șir despre fosta și eu te ascultam, empatizam cu tine, că fusesem și eu înșelată? Îmi spuneam că te voi iubi și că iubirea mea te va vindeca. Știu că te-am vindecat, poate ăsta a fost scopul meu în viața ta. Mă bucur că am fost de ajutor.

Știu că ai făcut cât ai putut, e adevărat că unii fac mai mult și alții mai puțin. Mai știu că, așa cum te-am iubit eu, nu te va iubi niciuna, știi și tu asta.

Mi-am amintit astăzi cum făceam împreună colțunași și cum eram cei mai fericiți. Nicio lună nu a trecut de atunci și fericirea aceea e dusă. Știi ce a mai rămas? A rămas o femeie care nu va mai privi în urmă, o femeie care a înțeles că drumul ei presupune să se iubească și să se respecte.

Îți mulțumesc că ai stat în viața mea cât ai reușit, sper că ți-a fost bine. Ai fost una din cele mai valoroase lecții ale mele. Alături de tine, am devenit conștientă de mine și de gândurile mele, am reușit să înțeleg că iubirea înseamnă liniște. Mă doare sufletul când mă gândesc la cum fugi de tine, din femeie în femeie, căutând iubire și acceptare, dar ăsta e drumul tău.

Îți mulțumesc că ai fost iubirea mea și că m-ai făcut să mă întreb zilnic ce să fac să devin mai bună pentru tine. A trecut un an și, cu siguranță, sunt o altă femeie, una pe care tu nu ai mai reușit să o înțelegi sau nu ai mai vrut, nici nu mai contează!

E un adio, nu pentru tine, ci pentru femeia care eram alături de tine. E un adio durerii și suferinței, e un adio nevoii de a mai auzi de la altcineva dacă sunt iubită sau nu. Nu știu cât am fost pentru tine, dar tu pentru mine ai fost ușa către cunoaștere și înțelegere. Iubirea e în mine și a fost tot timpul aici, doar că nu știam unde să o caut.

Adio…

Guest post by Ana U.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mi-e dor de mama…

Tu nu vei divorța niciodată…

Eu voi rămâne Ana ta…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,997 views

Your tuppence

  1. Gabriela Maria Ionescu / 14 November 2018 19:42

    Da iubirea este în noi ! Atât ! Restul sunt doar oaspeți ! Felicitari pentru articol !

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Helene C. / 14 November 2018 15:58

    Foarte frumos articolul, mi-a mers la inimă.Felicitari!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro