În lipsa unui subiect sensibil și siropos, m-am gândit că “buzele muzei fiecăruia” poate fi o experiență lecturativă pentru pauza de prânz și care să pună niște întrebări pe lângă recreativitate.
Când și unde s-a făcut transferul în abordarea femeii de la muză la “buză”. Când și unde trecerea de la scrierile poeților însuflețite numai de muzele lor, la umilirea femeii, la tratare inadecvată, la jignirea femeii, la viziunea că ar putea căra sacoșe, plase, scânduri și câte și mai câte….
Dintr-un punct personal de vedere, cred că o mare parte din această degradare o are comunismul. La ruși am tot văzut femei zgribulite cu găleți de apă în spate, cu finețea pierdută, cu gesturi bărbătești ținându-se de gât, cu sticla de vodcă în mână, femei care bat bărbați, femei care urlă, care nu se îngrijesc, care stau pline de noroi și nu se spală. Știu, o sa sară mulți lecturatori să zică “domne’, lăsați chestiunile astea, mă-nțelegi, mofturi, femeia nu se spăla de pe vremea lu’ Ludovic, ce tot atâta”….
Știu, aia era o perioadă. Eu vorbesc de muza interioară. De muza care există în orice femeie sau de sentimentul pe care orice femeie și-l dorește, să fie o muză pentru bărbatul ei, de sentimentul pe care rușii l-au îngropat în femei, de transformarea femeii în “la cratiță” și “la făcut copii”, de lucrurile frumoase dintr-o femeie pe care un sistem l-a îngropat punându-le arme în mână, obligându-le la armată, furându-le farmecul și feminitatea.
Unde sunt femeile franțuzite, fine, cu gesturi tandre, care așteaptă să fie duse cu mașina, femeile cu grijă de sine care nu “merg la pește” sau “la service”, femeile care stau pe canapea într-o poziție decentă, dar, în același timp, provocatoare, femeile care știu mai multe limbi străine decât feluri de mâncare, femeile care sunt muze. A mea știu unde e, lângă mine. Dar mă uit în jur și mă îngrozesc. Mă sperii de ce văd pe stradă, mă sperii de ce aud, mă sperii de gândul că am o fată care va crește în societatea asta. Mă întreb cu groază dacă fata mea va deveni muza cuiva sau “buza” cuiva.
Știu, e un subiect amplu, mult prea amplu pentru a fi dezbătut într-o pauză de prânz sau într-un articol. Dar poate să pună pe gânduri, poate să provoace dezbateri, poate să facă pe unii oameni (dacă se poate, bărbați) să se gândească la cerințele pe care să le aibă de la o femeie.
Cred că zâmbetul femeii fericite este de neegalat, cred că tandrețea femeii este de neatins, cred ca “feminitatea” – că de aia-i spune feminitate – este ceva doar al lor. Și care nu merită să fie mânjit cu “bărbăție”, cu duritate, cu rezistență. Cred că a fi firav, a fi suav, a fi gravid sunt “verbe feminine”, “verbe frumoase”, “verbe cu forme” care nu merită să fie atinse de vremuri, de condițiile sociale, de conjuncturi.
Mulțumesc, Femeie 🙂
Citiţi şi
Din câte parfumuri ar fi bine să aibă o femeie, unul ar trebui să fie Capelli d’Oro (Linari)
Nu, nu toate femeile sunt c_rve. Unele sunt gheișe, hetaire, curtezane
Rochii elegante, rochii de vară și rochii de mireasa: tendințele care definesc moda feminină în 2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
