Urâtă nu e, coapse generoase are, fată serioasă nici nu se pune problema să nu fie

Eugenia Crainic

30 September 2015

Eugenia CrainicMătușa Loli era căsătorită cu unchiul Aurel de 63 de ani. Când s-au luat aveau 18 ani – ea, 19 ani – el. Nimic nu prevestea atunci o căsnicie atât de lungă. Pentru niște tineri ai începutului de secol al XX-lea, faptul că el a dezvirginat-o, la un bal al strugurilor, după care maică-sa l-a obligat s-o ia de nevastă pe fată, că așa e creștinește, nu avea cum să gireze o legătură de lungă durată. Și, totuși! Aurel și-a spus, în fața problemei de o importanță magistrală, că Loli urâtă nu e, coapse generoase are, fată serioasă nici nu se pune problema să nu fie, că doar știe el ce-a tras cu ea în căpița cu fân din spatele Căminului Cultural, unde în seara aceea tot satul se bucura de must, muzică populară și ciorchini imenși de struguri de masă, așa că a luat-o.

Cumva, viața lor a fost banală. Mai ales că Loli n-a muncit deloc și nici copii nu le-a dat Dumnezeu, ca să se afle-n treabă. O vreme, Aurel păru supărat pe infertilitatea delicatei lui neveste, dar după ce ieșea în poartă, obosit după „schimbul doi” și hâșâia copiii vecinilor de prin propriile uluci ca să se poată întinde de-amiază, se întorcea în casă bolborosind ceva despre cine-i are să și-i crească, cine nu, să nu-i dorească, o pupa pe Loli pe nasul ei cârn, apoi se abandona unei lumi a viselor în care, iată, o căsnicie putea fi lungă și bună și liniștită chiar și fără ingredientul turbulent reprezentat de mucoși costisitori și nerecunoscători.

batrani-care-merg-tinandu-se-de-mana

În ce-o privește pe Loli, singurul regret care-i mai răsucea, câteodată, fuioarele somnului ei liniștit era legat de cum și când o să moară. Nu mergea nici s-arunce gunoiul fără chiloți impecabili, haine curate și batic legat corect, sub bărbie, dacă adia vântul, pentru ca nu cumva să cadă lată și să se facă de râs în sat și față de băieții cei frumoși de la salvare. Nicio crimă n-ar fi fost mai cruntă decât terfelirea imaginii ei de femeie curată, pedantă, veșnic interesată de săpunuri și miresme primăvăratice.

Dacă s-au certat cei doi vreodată? Nicidecum. Aurel a învățat, sau era înzestrat genetic cu acest mesaj, că pentru ca femeia lui să fie fericită, tebuie s-o alinte. Iar el o alinta pe Loli cu orice ocazie. „Bogăția mea!”, îi spunea el când era sigur că face bine ce face, sau „Sărăcia mea!”, când vedea o anumită cută în colțul drept al buzei lui Loli, semn că judecata lui față de o situație anume nu e nicidecum limpede. La rândul ei, Loli se obișnuise și cu „Bogăția mea!” și cu „Sărăcia mea!” Era gluma familială maximă, care-i aducea surâsul pe buze indiferent de situație.

Cât despre frica primordială a lui Aurel? Era doar una. Că moare după Loli. Nu avea „alint” pentru așa ceva. Mai ales că n-avea nici cine să-i ducă un pahar cu apă pe noptiera de lângă patul de moarte. Așa că se ruga constant pentru două lucruri: să se ducă primul, dacă se poate, sau să nu-i fie prea sete, tot dacă se poate…

Finalul? Desprins din bizarul secolului al XXI-lea. Aurel și Loli au murit la braț, loviți de o mașină pe trecerea de pietoni, în fapt de seară, în timp ce se întorceau de la un priveghi. Ea avea chiloți impecabili, iar el un zâmbet lugubru în colțul gurii. Fentase.

Pe Eugenia o găsiţi toată aici.



Citiţi şi

Eu mi-am bătut joc, iar ea nu e proastă

“Adulterul salvează căsnicii.” Pe bune?

Nu fi tristă, acum îl ai

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,172 views

Your tuppence

  1. Dan Stoica / 16 January 2016 13:21

    Subiect complicat, temă generoasă dar greu de prins într-un text de ziar… undeva… ah, da Canetti a luat premiul Nobel pentru literatură cu aceeași temă întinsă pe câteva sute de pagini (scrise în germană… mama ei de limbă de largă circulație internațională). În rest numai de bine… Limita e psihologia bărbatului, corect intuită dar parcă nu în trei dimensiuni (poate nici nu s-a dorit)… E greu să dau vina pe cunoașterea vieții într-o proză care formal este impecabilă (ca și obiectele de îmbrăcăminte ale protagonistei feminine)

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Sonia / 9 October 2015 23:31

    este adevarata povestea?

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  3. neacsucri / 30 September 2015 15:35

    frumos….

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro