Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Crezuse în utopia libertăţii, dar a rămas văduvă şi cu datorii

26 March 2019

Au fost ani lungi și grei. Învăluiţi într-o pâclă gri, pe care nici o rază de soare nu reuşea s-o străpungă. Înecați în vin și fum de țigară. Mult vin, multe țigări. Prea multe!

Nu îşi imaginase niciodată că mult râvnita libertate va arăta așa. Se vedea zburdând prin iarba proaspăt încolţită primăvara, schiind și jucându-se cu bulgări de zăpadă iarna. Pe malul unui ocean, întinsă la soare, cu căștile în urechi şi un cocktail în mână.

Crezuse în Utopia libertății și în toate basmele care o însoțesc. Fără obligaţii. De a da socoteală cuiva. De a lăsa vasele nespălate pentru a doua zi. De a călca multe cămăși și pantaloni la dungă. Of, acei pantaloni bărbătești! Ajunsese să urască până şi ideea de a-i scoate din mașina de spălat.

Se vedea în relații efemere, curtată, nu zburând din floare-n floare precum fluturaşul lui Mozart, ci acceptând grațios să cedeze din când în când. Dacă și-ar fi dorit, cu cine și-ar fi dorit, dacă domnul în cauză ar fi “meritat-o”. Nu dorea promiscuitate, doar visa la avantajele libertății. Cu toate pampoanele, fundițele rozalii şi un Brazilian Wax de sus până jos, ca la mama lui din Rio. Ca o cheerleader din American Beauty.

Dar utopia unui vis nevinovat a fost sugrumată în faşă de mâinile hidoase ale Depresiei. Gheare vineţii de mortăciune, care au pus stăpânire pe sufletul și viața acestei femei.

Citiţi şi Îmi bag… în tine, şi-n aroganţa, şi-n frumuseţea ta

Au țintuit-o între patru pereți, aceiași unde se sufoca demult, înainte de a cere divorțul. Câteva luni după șocul de a rămâne și văduvă (divorțată şi, la scurt timp, văduvă – ce plăcere mai mare poate oferi viaţa?), încerca să schimbe interiorul. Nu putea muta mobila de una singură, nici atunci când am ajutat-o, că în două, fără mână de bărbat, slabe speranţe. A făcut baby steps. Un tablou dincolo, azi, un dulap golit de haine inutile, mâine, și tot asa.

Dorește să se mute, casa este prea mare pentru ea singură. Doar că mutarea costă mult, iar ea nu şi-o permite. În locul fanilor zburdalnici, s-a ales cu datorii. Făcute de fostul. Și decedatul. Există vreun termen care să îmbine cele două realități? Studiem și sugestionăm noul DEX.

A rămas ţintuită în casă şi foarte, foarte singură!

M-a sunat într-o seară, când din întâmplare priveam amândouă același film pe un canal TV. Suna veselă, optimistă. Mi-a zis: “Vezi? Asta sunt Eu!”

M-au podidit lacrimile, după ce am închis.

Era un film oarecare, nu mai știu titlul, ceva cu un Island, o insulă. Știu că juca Jodie Foster. Care, exact ca prietena mea, nu ieșise din casă timp de 16 săptămâni. Nici măcar până la cutia poştală.

Utopia nu există, de asta se numește așa.

Realitatea nu este doar crudă, dar și învinge ficțiunea de fiecare dată, cu o pălmuţă pe funduleţ.

Au mijit razele soarelui timid, au ieșit primii ghiocei, brândușe, narcise…

Și ea își cumpără flori, că-n rest nu are cine. Ştiu că o face cu drag, pentru că și altădată și le cumpăra singură.

Îi doresc nu să fie o cheerleader. Nu să şadă tolănită pe un șezlong în Caraibe. Astea le-a mai avut şi le va mai avea. Îi doresc să aibă forța de a ieși din zona gri-întunecat.

Utopia nu există, iar viața în singurătate e GREA. Nu cluburile, shoppingul, cafelele şi bârfele care azi se spun, mâine se uită pot înlocui capcana pereților în care trăiește o fată singură.

Îi doresc să meargă chiar azi la parcul superb lângă care locuiește.

Să se întindă în iarba încolțită, în nisip, noroi sau ce o fi pe acolo acum. Cu cizmuliţe de cauciuc. Îi doresc să îşi avânte brațele și picioarele acolo, ca să formeze un înger. În țărână. Nu doar în zăpadă.

Îi doresc să revină acasă fericită, eliberată, să-și bage hainele murdare în mașina de spălat, să facă un duş și să nu-i pese când le spală!

Mai presus de orice, îi doresc să simtă razele soarelui care o veghează şi din spatele norilor.

Guest post by Daffodil

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

De ce suntem împreună?

Cum ajungi o amantă „de succes”

Cea mai scurtă discuție… imaginară

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. N-au crezut că o să plec, nimeni n-a crezut - Catchy / 1 April 2019 16:31

    […] Citiţi şi Crezuse în utopia libertăţii, dar a rămas văduvă şi cu datorii […]

    0
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro