Sunt într-un mare oraș european, care abundă în români. Urc într-un autocar. Îi remarc repede, fiindcă îi cunosc bine, chiar dacă nu i-am văzut niciodată tocmai pe aceștia. Știu însă sute, mii de asemenea biografii. O mamă și un fiu. Femeia – la peste șaizeci de ani, fiul, bărbat în toată firea. Indiscutabil, un decrețel. Mama îi cere fiului vigilență: să fie atent, să nu fure cineva bagajele din burta autocarului, cât noi dormim pe noi înăuntru. Un pic jenat, fiul îi explică una dintre virtuțile lumii civilizate: nu trebuie să păzești totul, căci nu totul se fură. Femeia e devorată de neîncredere și lehamite.
Vigilență! M-a izbit cuvântul acesta, fiindcă el exprimă foarte bine gândirea defectă a majorității din țara noastră. Pe de o parte, vigilență în a păzi căruciorul în supermarket (cu produse pe care nici nu le-ai achitat, deci nu îți aparțin), vigilență la intrarea în scara de bloc, căci, nu e așa, un bloc de garsoniere din Titan e tot ce poate fi mai apetisant pentru hoți, vigilență la listele de întreținere, căci toată lumea știe că se fură atât la apa caldă, cât și la apa rece.
Vigilență! Pe de altă parte, singurul moment în care vigilența scade este chiar confruntarea cu hoții. Electoralele. Alegerile. Atunci sunt aleși, fără pic de vigilență, hoții, chiar și cei dovediți. De ce? Oameni ca femeia aflată în vizită în marele oraș european au trăit vorbind în șoaptă, oameni ca ea au fost demolați de comunism, trăind între oameni care furau de la locul de muncă, care furau la examenele din școli, care mimau munca pentru că și „ei” mimau plata, suportând turnătoriile sau turnând. Ei au trăit între oameni care au avut mariaje cumplite, pecetluite de sarcini nedorite, au trăit într-o lume mutilată de decretul anti-avort, femei ca ea și-au provocat avorturi folosind andrele, femei ca ea au fost obișnuite să dezinfecteze totul cu apă călduță (Hexi Pharma e și o expresie a unei culturi), femei ca ea erau mulțumite dacă găseau un bărbat care să nu le bată, fiindcă în România rurală din care veneau, bătaia femeii era norma, nu excepția, iar copiii erau în primul rând animale bune de pus la muncă de îndată ce forța fizică le-o permitea, căci supraviețuirea era dură, oameni ca această femeie au trăit în blocuri din cartiere-dormitor, au supraviețuit unor ani întunecați, au stat ca șobolanii pe întuneric, în frig și în frică, au îndurat cozi și umilință și nu s-au revoltat niciodată, și nu au crezut că s-ar putea schimba ceva vreodată.
Pentru ei, Revoluția a fost o întâmplare, pe care au luat-o ca atare. Oameni ca ea nu au provocat-o, dar au primit-o cu încrederea în banane și televizoare color, încercând să se adapteze și atâta tot, să reziste și după noile reguli de junglă ale supraviețuirii.
Vigilență! Trăim între oameni care au fost deformați de comunismul târziu, căruia i-au fost victime, dar mai ales complici. Oameni care au mers în fabricile și în uzinele lor, construind un comunism care nu a mai răsărit, totuși, niciodată, în ciuda iluziilor. Ei sunt confrunați acum cu o bătrânețe teribilă, marcată de alte privațiuni, un epilog la o viață dură. Ei s-au predat, primii, propagandei televizate, care le vinde iluzii. Ei sunt speriați de toți cei care le-ar putea răpi dreptul la a crede că au dus o viață demnă, deși nu au dus, cu toată vigilența lor. Ei votează conservator, tradițional (pseudo-stânga e în România ultra-conservatoare), ei nu au vrut niciodată economie de piață, au vrut un comunism cu față umană, dar nici de el nu au avut parte. Ei au avut, poate, realizări la locul de muncă, au avut parte de concedii de odihnă la munte și la mare, nu au simțit grija zilei de mâine și s-au simțit respectați, și dacă nu-l înnebunea nevastă-sa pe Ceaușescu, atunci… Ei ne-au lăsat metroul și industrii întregi care, de bine, de rău, existau și nu mai există. Lumea lor s-a prăbușit. De aceea, ei aleg acum fantome, aleg o melancolie, îi aleg tocmai pe hoții care le vorbesc cel mai frumos. Unde e, deci, vigilența, tovarăși? Există, de asemenea, riscul ca milioane de oameni să aleagă în cunoștință de cauză răul, căci au trăit vremuri aflate în afara moralei și au învățat să se mulțumească fie și cu un strop. Dacă li s-a dat și lor, atunci a fost bine. Spun că s-au sacrificat pentru copiii lor, dar nu e adevărat. Le-au transmis exact aceeași cultură a pasivității, a descurcărelii, au apelat la același pile, cunoștințe și relații ca să nu moară aici, la noi. Le-au lăsat moștenire o societate oribilă, în care triumfă fărădelegea. De aceea, lor anti-corupția li se pare tot o glumă proastă. Ei sunt nihiliști și cred că știu totul, deși au trăit sub pecetea grea a ignoranței. Vigilență? Acești oameni cred că furtul din banii publici nu se pune, fiindcă nu îl văd în imediat, și chiar atunci când îl văd nu contează, pentru că așa trebuie să fie. România se va vindeca după două generații consecutive de oameni care nu vor da și nu vor lua șpagă. Asta se poate scrie, din păcate, și cu un alt cuvânt. Unul singur: niciodată.
Vigilență!
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Eu am fost înjunghiată în ziua în care lumea spune că apără femeile
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
