Vizită

Mihaela Baran

9 May 2015

Mihaela BaranEu în vizită la verişoara mea şi implicit la bărba-su, oameni dragi mie. Cum altfel? Fac parte din familia mea ţăcănită. Frate, a tunat şi ne-a adunat! Mi se pare ciudat că nu mă întâmpină nimeni. Nimeni e un fel de-a spune. Ca de obicei, mă întâmpină Rex, câinele familiei, care mă face totuna de păr, bale şi noroi. Repet în gând discursul despre cât de bine e să ai că animal de companie un pârş împăiat sau un porumbel voiajor. Asta în gând. Cu voce tare repet înjurături despre maidaneza de mă-sa lu’ Rex şi, complementar, despre corcitura de ta-su. Pentru plăcerea mea personală, condimentez cu nişte vorbe grele la adresa verişoară-mi, căreia i se pare prea mainstream să ţină pe lângă casă nişte pisici aristocrate sau nişte veveriţe cu darul vorbirii.

În continuare mi se pare straniu că nu apar cu toţii, ca de obicei, să zbiere de să ne ştie toată strada: Lelicaaaaa (asta sunt eu acasă). Mă rog… Intru în casă şi scena din faţa ochilor mi se pare incredibilă. Fără să mă vadă nimeni, mă ciupesc uşor, foarte uşor, că mă învineţesc repede.

Ce credeţi că văd? Vară-mea, lată în pat, vineţie la faţă şi cu ochii daţi peste cap şi bărba-su cărându-i palme. Da’ ce palme, pfffuuu. Eu nu cred că rezistam la mai mult de una. Am o intoleranţă la bătaie ceva de speriat. Scena mi se pare bizară de-a dreptul, ţinând cont de faptul că e bine ştiut că suntem o familie de idioţi, dar complet nonviolenți. Ce naiba? Or fi mâncat ceva ce nu le-a picat bine. Nu am nici cea mai vagă idee ce ar trebui să fac, aşa că fac un pas în faţă şi zic:

– Ăăăăă, bună! Ce faceţi? Atâta m-a dus capul, atâta am făcut. Bărba-su ridică cei mai deznădăjduiţi doi ochi spre mine şi mâna dreaptă spre vară-mea şi zice:

– A leşinat.

– Aşaaa…

– A leşinat pe stradă, abia am târât-o acasă. Tremură că varga, săracul, abia acum observ.

– Ok. Şi tu ce încerci să faci? Să-i disloci mandibula sau să-i scoţi dinţii, că nu prea îmi dau seama?

– Eu, ăăăă, eu m-am panicat.

Westernoutfit-Oct1

În momentul ăla vară-mea începe să-şi revină, în sensul că ochii par să i se aşeze pe orbită, dacă îmi e permisă exprimarea şi iată că îmi e permisă. Îmi face semn să mă apropii. Mă interpun între ea şi mâna ridicată a lu’ bărba’su şi mă aplec cât să o aud ce spune.

– Spune-i idiotului să nu mai dea, dacă nu vrea să-i frâng gâtul când îmi revin.

– A zis să-i aduci un pahar cu apă, zic, gândindu-mă să nu-i bag omului mortul în casă. Mai bine îi fac o surpriză.

– Nu vă mişcaţi, că eu mă duc să fac rost de un calciu.

Mă năpustesc afară pe uşă, afară pe poartă şi mă priponesc în faţa casei vecinilor mei. Urlu că scoasă din minţi. Se vede treaba că m-a ajuns din urmă evenimentul.

– Vecineeeeeeee…

Iese vecinul meu, cam tulbure şi cam fericit. Iese şi nevasta-sa. Complet netulbure şi evident, nu foarte fericită. Cu aşa un bărbat nici eu nu aş ieşi din casă în piruete.

Vasile, vecinul, e foarte bucuros de oaspeţi. Vine spre mine cu amândouă braţele deschise şi zice:

– Pfiiii, vecină, te ştiu de când te-a adus mă-ta de la maternitate. Erai atât de mică (şi îmi arată cam doi centimetri între două degete). Dai şi tu un coniac?

Mă uit la el că o tâmpită şi-mi dau seama că nu am spus de ce am venit. Poate de-asta bate câmpii. Torn tot dintr-o suflare. Leşinul, palmele, situaţia critică. Nevasta omului se pune în mişcare, semn că a priceput că nu e o vizită de curtoazie. Mă cheamă în casă şi mă întreabă:

– Vrei puţină dulceaţă?…

E clar, oamenii nu sunt întregi la cap, dar eu am nevoie de calciu, aşa că mulţumesc politicos, încercând să grăbesc puţin lucrurile. Femeia caută febrilă într-un sertar de medicamente, bărba-su râde la un pahar de ţuică, iar eu privesc năucă scena. După câteva minute bune, femeia se întoarce bucuroasă.

– Nu am calciu, dar am găsit un rudotel, pentru tine, pari cam agitată. Vrei să-ţi aducă mama nişte apă?

– Nu mulţumesc, sarumâna, articulez în timp ce gândesc că dialogul asta e suprarealist şi nu prea are noimă.

Mă întorc acasă, unde situaţia e ceva mai bună. Vară-mea a reuşit să se ridice, dar e albă că varul şi acuză nişte dureri atroce în partea dreaptă.

– Gata, chemăm salvarea!

Pun mâna pe telefon şi sun. După multe încercări nereuşite, o duduie încearcă să înţeleagă gravitatea situaţiei. Îmi spune că e absolut necesar să prioritizeze cazurile şi începe să mă descoasă despre întâmplare. Reiau povestea. Leşinul, palmele, ochii daţi peste cap, revenirea şi durerea din partea dreaptă.

– Când?

– Când ce? întreb gândindu-mă că a venit cam din senin întrebarea asta.

– Când o doare?

– Acum.

Femeia de la celălalt capăt al firului îşi iese brusc din pepeni.

– V-am întrebat când o doare. Când stă jos, în picioare, când mănâncă ceva, cââând?

Am flash-uri cum îi îndes rudotelul din vecini pe gât, în timp ce o dau cu capul de masă pe isterică, dar răspund totuşi:

– O doare când apasă…

– Pfff, pufneşte dispecera, sau ce doamne iartă-mă e ea. De ce apasă? Să nu mai apese! O să ajungă cineva când se eliberează, dar nu ştiu să va zic când, şi-mi trânteşte telefonul în nas.

Rămânem toţi trei ca proștii. Vară-mea se strâmbă de durere, bărbă-su se strâmbă de teamă că şi-a revenit nevasta-să şi e posibil să-şi amintească de palme, iar eu mă strâmb de nervii capului. Mă ridic, îmi iau un pahar cu apă şi înghit rudotelul în timp ce mă gândesc că vecina mea e o vizionară. Cum m-a ghicit ea cu rudotelu’. Mama Omida??? Se aude??? Watch and learn!

Pe Mihaela o găsiți și aici.



Citiţi şi

De ce bărbații au nevoie de trei femei și nu doar de una

Mi-am părăsit familia, copiii, pentru o himeră

Vreau mai mult decât papa, caca…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,545 views

Your tuppence

  1. Jack Pot Dude / 13 September 2015 13:40

    Tuicomicina lui vecinu’ era medicamentul minune, pentru toti cei implicati in eveniment!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro