Vreau îmi îngrop amintirile sub o tonă de pământ și să merg mai departe, tot pe tocuri, tot roșcată și cu ruj roșu

16 February 2019

Nu-mi vine să cred cum trece timpul și cu atât mai puțin cum trec oamenii prin viața noastră și cum ne scapă printre degete. Oricât aș vrea, nu reușesc să stabilesc în care moment de furie turbată am reușit să mă rup de tine. Sau să te rup de mine. Când s-a produs dezlegarea de tine și nevindecarea de iubire neîmpărtășită.

Am ținut cu dinții de o dragoste în care, cel mai probabil, nu mai cred. Și e o vină unilaterală. A mea ! Tu ești doar suma instinctelor tale. Suma femeilor care ți-au călcat pragul, diferența dintre sentimentele lor și pura ta nevoie de „un peu de calin”. Ești un rezultat dezamăgitor.

După atâta timp, ești o furtună de vară, scurtă și abundentă și nu te compari cu tornada din mine. Nu te compari cu suma mea de frici și temeri, de dragoste neîmblânzită. Cu rupt de haine și tras de păr. Cu „strânge-mă în brațe” și „iubește-mă, beibi, până mă sufoc suspinând”. Nu te compari cu vulcanul dezlănțuit de o lipsă de încredere, cu mersul cu fruntea sus, știind că toți din jurul tău te privesc cu ură. Nu te compari cu lacrimile sufocate în cele opt perne din pat și nici cu goliciunea trupească și sufletească pe care o resimt. Ca pe o scenă. Sunt goală în fața tuturor. Eu care îmi urăsc trupul și cu cel mai turbat neuron.

Am vrut să mor de dragoste. Și te-ai asigurat de asta. Iubindu-ți trecutul majestuos mai mult decât prezentul. M-ai găsit vinovată, m-ai condamnat și mi-ai semnat sentința. O viață fără tine.

femeie ruj vin amintirile

Te-ai întors alene cu spatele la mine și nu ai simțit cum mă afund în plăpumi străine. Deși erai lângă mine. Nu ți-ai aruncat, nici măcar indiferent, brațul pe mine, întrebându-te poate dacă mai respir. Nu ai uitat însă să îmi amintești că sunt țărancă. Nu ai uitat nici măcar de marea mea îndoială, de lungul meu război cu mine și ai decis să înscrii …And you hit home!

Nu mi-a fost niciodată rușine cu cine eram în lipsa ta. Astăzi nu știu cum să umplu atâta gol. Cu ce să-l umplu. Mi se par nesfârșite zilele și pentru prima dată, după lungi așteptări, somnul nu mai este o nevoie primordială. Și nici alcoolul nu mai ajută. Și nici țigările. Beau și fumez ca să întrețin demonul durerii cu lacrimi greoaie și care frig. Beau și fumez gândindu-mă că aș putea să sfârșesc un chin. Și că aș putea găsi liniștea într-o altă viață. Și mă mai gândesc o dată la tot ce am pierdut. La oameni pe care i-am lăsat în urmă, în amintiri. Și mă gândesc că Dumnezeul meu mă testează. Și nu găsesc nici luminița de la capătul tunelului. Și până azi, nici să scriu nu puteam. Până azi, aveam atâta de multe gânduri, că nu puteam lega două vorbe sincere. Și aseară m-am gândit la ce pastile am prin casă. Voiam să dau o tură cu motorul prin iad, în speranța că o să mă întorc un om mai bun.

Și nu am putut. Că mi-era drag de viață atunci când iubeam. Mi-era drag de viață când ne țineam de mână. Și i-am făcut în ciudă morții, am mai tras un gât de Jack și mi-am continuat suspinul.

Și-am iubit la tine tot. Am iubit așa cum iubește un câine abandonat străinul care îi întinde o bucată de pâine. M-am ținut după tine și te-am aparat de răutăți. Am mușcat din cei care aveau ceva de zis împotriva ta, am urlat la cei care nu te înțelegeau, am urlat la tine să ții capul sus și să lupți pentru ceea ce iubești. Probabil, am așteptat să lupți și pentru mine. Să nu mă lași să mă rup de tine sau, să nu mă izgonești din căminul meu. Singură, abandonată din nou de tot ce iubeam mai mult, fără mângâiere și fără nenorocita aia de speranță.

Și numai Dumnezeu știe cât de mult aș putea urla. Ca pe dunele de pământ din Uppsala. Așa cum îi văzusem pe cei doi tineri. Așa aș vrea să fac și eu acum, să urlu până adorm. Să scot furia din mine. Să ard lighioana asta care mă mănâncă pe dinăuntru. Să îmi îngrop amintirile sub o tonă de pământ și să merg mai departe, tot pe tocuri, tot roșcată și cu ruj roșu. Tot purtând parfumul meu puternic, Kirke, să merg mai departe tot eu. În altă viață!

Guest post by Mădălina

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Dar dacă este mai mic de înălțime? Dar dacă este divorțat? Dacă e urât, sau prost, sau faianțar?

De optzeci de ori Joan Baez

Nu mai vin, am hotărât ca asta e ultima dată

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro