Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Vreau să mor

19 August 2017

Vreau să mor, spune ea, în încercarea de a striga după ajutor.

Depresia e o boală grea, iar cei care strigă speriați sunt adesea ignorați. Toată suferința lor nu înseamnă nimic până nu rostesc cuvântul moarte, care trage un semnal de alarmă. Un semnal care duce la câteva întrebări și încurajări, dar atât. De parcă 3 cuvinte pot vindeca un suflet. E nevoie de mai mult, atât din interior, cât și din exterior. E nevoie de voință și o luptă constantă. Iar de obicei cei care aud strigătul nu-l înțeleg și nu-l iau în serios.

Niciodată n-am știut dacă sinuciderea e un gest de curaj sau de lașitate. E rezultatul unei lupte interne acerbe, pe care nimeni nu o vede. Cei aflați în depresie, care văd doar întunericul din oameni și din jur, rar lasă să se vadă cât îi doare. Singurele încercări de a vorbi sunt de obicei primite cu reproșuri și fără înțelegere. Se simt cu mult mai vinovați de sentimentele și durerea lor, încât n-o să repete strigătul. Data viitoare, strigătul va fi o faptă. Plină de curaj sau lașitate, cu succes sau fără.

M-am gândit de multe ori că sufăr de depresie. Și nu pentru că viața mea a fost una grea, nu am suferit de foame, nu am fost maltratată sau abandonată de părinți. Viața mea de familie și copilăria au fost unele normale, cred. Există, cu siguranță, episoade care mi-au marcat subconștientul. Episoade care m-au făcut să mă tem de abandon, să n-am încredere în mine, să n-am încredere în oameni. Am avut prieteni falși și multe iubire neîmplinite. Am fost umilită și respinsă. Credeam că totul trece, dar se pare că nu a trecut fără urme. Mi-au rămas multe cicatrici nevindecate, la care se tot adaugă traume. Sunt un bulgăre de durere care se rostogolește, așteptând vindecarea, dar adună tot mai multă durere și teamă.

femeie trista

Depresia. Să fie un pas înainte faptul că recunosc că sufăr ? Chiar dacă îmi recunosc doar mie. Am încercat să le spun și altora că vreau să mor, că viața mi-e grea și tristă. Că nu mai văd bunătatea, deși tot întâlnesc oameni buni. Că nu mai văd lumina nici în zilele cu soare canicular. Am primit reproșuri și de ce-uri?. Și eu aș vrea să știu de ce eu. Și eu m-am întrebat nopți în șir cu ce am greșit umanității să merit lacrimile și golul.

Mi-am dorit doar să fiu iubită fără să fiu rănită. Doar să fiu iubită fără să fiu înșelată. Doar să fiu iubită fără să fiu folosită. Doar să fiu iubită fără clauze și condiții. Să fiu iubită fără să îmi calc pe suflet și fără să fiu călcată în picioare. Să fiu iubită diminețile când dorm până târziu și nopțile când simt nevoia să plâng. Să fiu iubită cu vise absurde și cu toate fricile astea. Să fiu iubită așa, defectă, bolnavă, urâtă și tristă. Să fiu acceptată și apreciată, nu doar prin trei cuvinte. Prin fapte. Să nu mai fiu abandonată și uitată.

Nu știu ce sens are viața asta. Simt greutăți cât niște pietre de moară, conștientă fiind că n-am motive reale. Îmi simt sufletul gol de iubire și speranță și asta mă face să nu mai am energie pentru nimic. Îmi simt mintea obosită de atâtea scenarii cu final nefericit, tot atâtea în care sunt trădată și batjocorită. Mă aștept la lucruri rele și toată energia negativă atrage răul. Știu asta, și totuși văd și imaginez scenarii triste.

Vreau doar niște brațe care să îmi jure iubire pentru totdeauna. O inimă care să bată pentru mine. Care să nu se roage sfinților pentru fericirea mea, ci pentru sănătatea proprie. Ca de fericire să se ocupe personal, în fiecare clipă.

Și știu că nu mai vreau vieți secrete și povești ascunse. Vreau doar pace și adevăr. Intrigile și minciunile mereu au adus norii negri asupra mea și m-au lăsat în furtună. Nu mai vreau. Nu mai pot.

Viața mea are nevoie de fericire ca de aer.

Are nevoie de un scop.

Are nevoie de iubire.

Vreau un copil, doar al meu. Și când spun asta, îmi dau seama că încă nu l-am întâlnit ce cel care să mă facă să-i doresc copilul. Vreau un copil al meu, rațiunea mea de a trăi și atât. Nu mai vreau complicațiile unei relații. Temerile. Compromisurile.

Am auzit atâtea povești fericite, că îmi vine să plâng. Nu știu cum poate fi simplu. Nu mai știu cum e să ai încredere și să te poți baza pe celălalt. Cum e să îți treci mâinile prin foc zâmbind, pentru că el nu poate să ardă cât să te doară. Să te simți protejată și puternică.

Eu sunt slabă. Sunt un fulg în mijlocul uraganului. Sunt un grăunte de nisip în ocean. Fără nicio putere asupra propriei vieți. Eu n-am viață. Sunt prelungirea unor persoane din viața mea, care văd util să mă folosească. Sunt o hologramă a fericirii și împlinirii, când eu am sufletul mai gol decât vidul. Iubesc și am grijă de alții, dar m-am pierdut pe mine acum mulți ani. Eu nu mă iubesc deloc. De aici și gândurile mele macabre. Singurul motiv pentru care trăiesc e că familia mea ar suferi să mă piardă. Pentru că au nevoie de ajutorul meu. Și pentru că nu simt că e dreptul meu să îmi iau viața. E un dar divin pe care îl desconsider, în boala mea. Dar Doamne-Doamne știe cât sunt de slabă. Și că pot fi și puternică, uneori. Când alții au nevoie de mine.

Dar nu mă iubesc și nu mă înțeleg deloc, din contră. Sunt cel mai mare dușman al meu.

Dar nici măcar unui dușman nu i-aș dori să sufere. Lumea asta poate să supraviețuiască doar prin iubire. Și prin credința că iubirea va veni într-o zi. Că există o forță mai mare decât puterea noastră de înțelegere, care ne-a scris destinele cum a știut mai bine. Cu lecții, cu încercări, dar și cu bucurii. Că într-una din vieți, o să fim bine.

O să fie bine.

Guest post by elculpable

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mai știi cum m-ai cunoscut?

Sunt femeie și le-am gustat pe toate

Femeile singure nu vor să fie considerate nefericite, pentru că nici nu sunt

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
25,034 views

Your tuppence

  1. Stefan / 21 June 2019 11:22

    Sinuciderea nu este o varianta, oricat de tristi,depresivi am fi.
    Cu totii avem puterea de a trece peste orice greutati in viata asta, trebuie doar sa ne gasim o motivatie, daca nu va multumeste viata pe care o aveti, incercati sa o schimbati, incercati sa faceti ce va place, schimbati-va jobul, incercati activitati noi, plimbati-va, faceti sport.
    Nu va mai ganditi la trecut, la faptul ca aveti o anumita varsta si nu a-ti realizat ceea ce v-ati dorit, ganditi-va ca maine poate fi un nou inceput. Viata este frumoasa si merita traita.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Elculpable / 22 April 2019 17:11

    Ai dreptate, cei care urmeaza sa moara isi doresc cu tarie sa traiasca.
    Viata e un dar pe care nu il apreciem, din varii motive, mai mult sau mai putin reale (conteaza ca sunt reale in mintea noastra, perceptia e ceva subiectiv si relativ).
    Iar depresia… e o poveste lunga si greu de depasit… Foarte putin mediatizata si inteleasa la noi in tara, asa ca fiecare se descurca cum poate cu ea. Unii scriu, altii gasesc pe cineva cu care sa vorbeasca, unii mers la psiholog, altii se inchid si mai mult in sine.
    Puterea e in fiecare dintre noi, ca si gasirea unei cai de a o depasi sau trai cu ea.
    Eu nu ma consider in masura sa judec sau sa dau sfaturi, pot doar sa impartasesc ce am simtit la un moment dat.
    Si am simtit ca exista intuneric, dar stiu ca exista si lumina, bucurie, soare, zambete. Si exista pentru fiecare din noi, trebuie doar sa crezi.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Valentina / 10 March 2019 11:08

    Eu observ ca mor aia care isi doresc cu ardoare sa traiasca.Sa facem o scurta o scurta recapitulare:
    1.In 2017 a recidivat cancerul lui Miriam Eugenia Soare,iar in ianuarie 2019 dusa
    a fost .In primavara lui 2018 i-a murit o verisoara, la 46 de ani,tot de cancer.Acum are sora-sa.
    2.In blocul meu a locuit actrita Marina Procopie.Oana Pellea, Maia Morgenstern si alte actrite au venit sa o sustina,dar cancerului putin i-a pasat de ele si de sutele de mii de euro cheltuite la Viena.In iulie 2018 a decedat, la 59 de ani.
    3.In cartierul Militari, pe strada Azurului,2 copii de 5 ani si 10 ani, anul asta raman fara mama,pentru ca domnul cancerul a recidivat, s-a dus de la san la oase, in anul 2018.
    4.Leonard Miron si-a facut teste genetice in urma cu “n” ani si i s-a spus care sanse 85% sa mosteneasca cancerul pancreatic al mamei lui.Anul trecut si-a facut aparitia, la 49 ani.La fel si o fosta colega de munca de la o firme de conta. avea cazuri de cancer in neam.Tatal ei a murit de cancer la pancreas la vreo 55 de ani, cu analizele bune, iar mama ei a avut la san la vreo 40 de ani.Mi-e greu sa cred ca domnul cancer nu urmeaza sa ii bata la usa.
    Conteaza mostenirea genetica, pe care nu o putem schimba. Darwin a avut dreptate, iar domnul cancer nu da doi bani pe dumnezeu si nu are legatura cu fericirea, nefericirea, pesimismul, optimismul, etc .Toate persoanele enumerate mai sus au cazuri de cancer in neamul lor.
    Sinucigasii hotarati nu stau sa scrie pe forumuri, din contra reusesc foarte bine sa disimuleze realitatea.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. I have / 9 March 2019 22:21

    Eu vreau să mor de la naștere și acum tot am aceeași dorință

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  5. Elculpable / 25 February 2019 15:16

    Hello ladies,

    Am cam intarziat cu un raspuns, prinsa in cotidian. Sfatul meu dupa ce am scris textul asta : gasiti-va o activitate care sa va faca placere, de preferat care sa implice si miscare fizica. Sala, dans, alergat. Gasiti motivatie in a ajuta alti oameni, copii, batrani, animale.
    Daca va puneti atatea intrebari, puterea exista in voi.
    O sa fie bine, zambiti si o sa fie bine.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  6. Eu! / 20 February 2019 18:11

    La fel simpt si eu. Toti din jurul meu ma doresc pt ceva. Inclusiv mama mea. Nu am copil si începând de anul aceste nu mai doresc sa am copii. Iar ieri am împlinit 32 de ani … aproape 20 de ani de când urasc ziua in care m-am născut. Iar de ieri m-am gandit cum asi putea muri. Pana acum am 3 metode

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  7. Anonim / 20 December 2018 1:19

    Mă gândesc la moarte de când deschid ochii până îi închid, mă întreb dece exist, dece am fost creat și cu ce scop, să sufăr?

    Mă gândesc că poate ar trebui să ne cunoaștem cei ca noi, poate asta duce la ceva, cred că numai noi înțelegem ce înseamnă să fii așa

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  8. Ela / 25 November 2018 16:43

    Si mie mi-e teama ca am sa mor curand, m am saturat sa ma tarasc prin viata, nu mai pot, am ajuns la capatul puterilor, mi-am pierdut orice speranta. Mi-am luat palme peste palme de la viata, si cand am gresit, si cand nu meritam.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  9. Anonimousss / 4 March 2018 20:58

    Jur ca mi-ai scris gandirile, jur ca parca eu le-aș fi scris. Jur ca eu caut cu disperare un copil, un motiv pentru care sa traiesc. Nu-i mai vad sens vietii cu toate ca pate problemele mele sunt banale in comparatie cu ale altora… Poate ma bate Dumnezeu ca nu-i mulțumesc pentru toate lucrurile bune pe care le-a pus in calea mea… Pentru ca sincer alții mai nefericiți poate ar da totul sa aibe macar jumate din ce am eu. Dar sufletul meu nu este fercitit… Traiesc acum o frumoasă poveste de dragoste din care amandoi vrem un rod, dar totusi nu ma pot abține de a-mi gândii soarta peste 5-10 ani, care din pacate nu ezte una fericită… Nu stiu ce am. In subconstientul meu stiu si sunt împăcată cu faptul ca eu o sa mor din propria mea mana, mai devreme sau mai târziu cand o sa fie prea mult.

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply
  10. Ana-Maria / 17 February 2018 19:37

    Draga mea , parca mi-ai citit gandurile si simtirile…trairile ..tot .
    Nu esti singura , nu stiu de ce dar uneori viata mi se pare o piatra atarnata de umerii …ai grija de tine ! Te imbratisez …

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  11. Anonim / 28 September 2017 0:37

    Am 23 de ani. Pe 18 august 2017 mi’a decedat mama, sincer pina la asta aveam si eu depresii de dragoste ca nimeni nu ma intelege, ce vreau ce simt si atit, cea mai mare pierdere care poate exista in viata asta, este pierderea mamei, inchipuie-ti ca acasa nu te mai asteapta nimeni, e gol, pustiu, si rece, odata cu ea a plecat soarele, lumina si caldura, nu am reusit sa fac inca multe lucruri cu ea, regret pina la moarte, tinjesc, mi-i foarte greu, nu mai am cu cine vorbi, nu am cui ma plinge, pentru ca la toti le este indiferent de tine, doar mamei ii pasa ce ai pe suflet si cit de tare te doare, asa ca las-o balta cu iubirea, atita timp cit ai mama ai totul, pastreaz-o, arata-i ca o iubesti, pentru ca pe urma va fi prea tirziu, si nu o sa ai in fata cui sa ingenunchezi, restul se rezolva. Dar eu simt ca innebunesc, si am ginduri foarte urite, si nu cred ca se vor termina cu bine. Nu sunt casatorita, nu am un sot sau un copil cu care sa imi alin sufletul, nu am nimic deja… am tata, dar el nu este mama… ma mai tin putin ptr el… sau poate nu…

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  12. Belle d”Imagination / 19 August 2017 15:13

    Dacă ai nevoie de ajutor, mi-ar face plăcere.

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro