(Uneori mă simt ca o impostoare. Cei mai mulţi mă cred mai bună decît sunt. Sau mai rea. Şi mie îmi place să cred că sunt mai bună decît sunt. Apoi, deodată, mă surprind capabilă de cîte un gest pe care îl dispreţuiesc şi mi se face o silă imensă de mine.)
După ce reuşeşti să te împaci cu tine însăţi, cel mai mult trebuie să te cauţi de invidie. Adînc, în toate buzunarele. Cînd crezi că te-ai scuturat bine, mai găseşti două grame pe fundul unei genţi nepurtate de multă vreme. Iar invidia e o maia care creşte de la sine.
Cînd afară sunt -20 de grade, geamul terasei e înflorit de gheaţă chiar şi la 12 amiaza, iar tu zaci în pat, convalescentă, te saturi de filme, de cărţi, dar mai ales de tine. Cel mai tare de tine, asta e. Te uiţi în toate cotloanele, mai dai în cîte un ungher de ceva ce îţi displace… e ca la curăţenia generală. Peste tot găseşti ceva ce-l credeai pierdut sau uitat, pentru totdeauna.
Dă bine cu cîrpa. Uite. Vezi dispreţul ăsta disimulat pentru domnişoara blondă, piţipoancă? E invidie. Dintre cele mai veninoase, care te otrăveşte miligram cu miligram, îţi pătrunde în sînge şi îţi inundă creierul, inima, organele interne. De fapt, mori de ciudă că ea îl are, cu adevărat. Şi, spune-o pe a dreaptă, ai vrea să fie totul atît de simplu şi pentru tine. Sinapsă cu sinapsă. Ai vrea să îţi pui trei muţunache în maşinuţa scumpă, cu flori şi să ieşi cu fetele la o cafenea de fiţe, fără să ai nicio altă grijă pe planetă. Dar tu ţi-ai luat family-car şi nu ai timp de cafele, că de aia ai şi căzut, epuizată, la muncă, pe hol şi te-au luat cu ambulanţa, iar doctorul ţi-a zis ai auzit de sindrom de oboseală cronică în timp ce asistentele alea îţi deshiseseră nu una ci două vene ca să toarne în tine viaţă din pungi de perfuzii. Iar înapoi, acolo, pe holul supravegheat de camere cu senzori, un coleg desena pe jos conturul tău cu marker, ca în filmele cu crime de pe AXN iar tu erai cadavrul, TU ERAI CADAVRUL. În timp ce singura ei problemă e că el nu o scoate mai des pe oraş. Şi să îşi pună unghii false şi să îşi mai cumpere o blăniţă, ceva. Recunoaşte, dispreţul tău e prost disimulat. O invidiezi, cu fiecare celulă sleită a minţii surmenate de nopţile nedormite nici tu nu mai ştii din care dintre motive.
Şi pe H., haide, pe bune, cît ţi-a trebuit să admiţi că o admiri, de fapt? Că nu scrie prost, că e una mişto, poate cu la fel de multe întrebări şi dureri ca ale tale, cu buze, cu nerv, cu stil, aşa cum nu ai fi vrut să mai fie nimeni, că te-ar fi eclipsat. Nu, nu în mizeria de net, ci în general, în viaţă.
În loc să îi fi vînat geşelile, ca să o pui în inferioritate la tine în cap, ai fi putut să o inviţi la o cafea pe terasa ta, să îi spui că de fapt te bucuri că există. Ai făcut-o, într-un final, felicitări!
Dă bine cu cîrpa. Eşti specialistă, doar. Faci curăţenie obsesiv-compulsiv, nu e aşa?
Cu cît e mai vraişte în viaţa ta, cu atît mai farmacie e totul la tine acasă.
Eşti ca o curvă începătoare care se freacă ore în şir sub duş, după o noapte la client, să spele memoria trupului care a întinat-o.
Nu te mai teme, va veni o zi în care te vei odihni cu adevărat.
Pe Petronela o găsiți aici. Să nu spuneți că nu știți.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Ești frumoasă, deci ești proastă”
Reacție la Macarena (Erika Isac)
Peste jumătate dintre adulți se simt deprimați de Crăciun. Cercetătorii recomandă auto-recompensa
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
