De ce îl iubim pe Brâncuşi

Asemenea sculpturilor sale magnifice, pentru români, artistul Constantin Brâncuşi (1876-1957) este un monument naţional. Pentru a extinde metafora, el este, de asemenea, unul dintre pilonii modernismului. Preferat în Ţara gazdă, Franţa, el chiar are, ca şi mentorul său Auguste Rodin, propriul său muzeu la Paris. Ca mulţi iubitori de artă, şi eu sunt un mare admirator al lui Brâncuşi şi, ca mulţi oameni de origine română, sunt mândră, într-o oarecare măsură, că unul dintre compatrioţii mei a avut un impact atât de important asupra artei şi culturii. Pare evident de ce atât de mulţi oameni îl apreciază pe Brâncuşi. Însă, în calitate de critic de artă şi filosof estetician, simt nevoia să cercetez mai îndeaproape răspunsul la întrebarea: De ce îl iubim pe Brâncuşi?

1) Este faimos

Această întrebare, de ce ne place BrâncuÅŸi, nici măcar nu ar fi apărut dacă oamenii nu ar fi auzit de sculptor ÅŸi nu ar fi văzut expusă arta sa în muzee, galerii ÅŸi cărÅ£i despre modernism ÅŸi istoria artei. Unul dintre cei mai cunoscuÅ£i români – alături de Mircea Eliade, Emil Cioran (în filozofia ÅŸi istoria ideilor) ÅŸi Eugen Ionesco (în dramaturgie), Constantin BrâncuÅŸi este binecunoscut ÅŸi foarte apreciat pe plan internaÅ£ional. ÃŽn ziua de azi, aproape orice muzeu important din lume îi expune arta. ÃŽnsă BrâncuÅŸi ÅŸi-a câştigat atât faima, cât ÅŸi notorietatea în timpul vieÅ£ii.

A studiat cu legendarul sculptor Auguste Rodin, dar a fost destul de inteligent să-ÅŸi părăsească celebrul magister după numai două luni pentru a căuta recunoaÅŸterea pe drept, spunând celebrele cuvinte: “La umbra marilor copaci nu creÅŸte nimic”. Curând a ajuns el însuÅŸi un “copac mare”, devenind cunoscut în întreaga lume pentru sculpturile sale Sărutul (1908), variaÅ£ii ale Păsării măiestre (1928) ÅŸi, desigur, capodopera sa din Târgu Jiu, Coloana Infinitului (1938). Investitori bogaÅ£i, printre care ÅŸi John Quinn, i-au cumpărat sculpturile. El ÅŸi-a expus lucrările în locuri de prestigiu, inclusiv în Salon des Indépendants din Paris ÅŸi Armory Show din New York. Unul dintre primii artiÅŸti moderniÅŸti ÅŸi având un suflet boem, BrâncuÅŸi s-a aflat în compania unora dintre cei mai influenÅ£i artiÅŸi, poeÅ£i ÅŸi scriitori ai vremii, printre care se numărau Pablo Picasso, Man Ray, Marcel Duchamp, Amedeo Modigliani, Ezra Pound, Guillaume Appollinaire, Henri Rousseau ÅŸi Fernand Lèger. Agenda sa de cunoscuÅ£i ÅŸi prieteni arată ca o listă “Who’s Who” cuprinzându-i pe cei mai cunoscuÅ£i artiÅŸti, poeÅ£i ÅŸi scriitori moderniÅŸti.

2) Are personalitate

ArtiÅŸtii care ajung mari adesea reuÅŸesc acest lucru nu doar prin intermediul realizărilor artistice, dar ÅŸi prin personalitatea magnetică ÅŸi bufonerii promoÅ£ionale de tot felul. E greu de spus dacă Pablo Picasso ar fi avut un asemenea impact în cazul în care nu putea să manipuleze dealerii de artă ÅŸi să dea influenÅ£eze gustul public sau dacă miÅŸcarea suprarealistă ar fi devenit atât de proeminentă fără bufoneriile lui Salvador Dali, care nu erau chiar întâmplătoare. De exemplu, pentru a sublinia motivul homarului în arta sa, Dali a Å£inut un discurs la New York cu un picior într-o găleată ÅŸi un homar pe cap. Tot aÅŸa, BrâncuÅŸi a ieÅŸit în evidenţă prin combinaÅ£ia dintre spiritul său boem (setea sa de viaţă, femei ÅŸi petreceri) ÅŸi ascetismul sever. A atras atenÅ£ia contrastul evident dintre originile sale simple, de ţăran român, pe de o parte, ÅŸi gusturile sofisticate ÅŸi curiozitatea intelectruală foarte extinsă (îl interesau mitologia, arta, meÅŸteÅŸugurile, muzica ÅŸi filosofia transcedentală), pe de altă parte. ÃŽn plus, uneori să te retragi în plină glorie ar putea fi un bun pas în carieră. După realizarea monumentalei Coloane Infinite – care a marcat apogeul carierei sale artistice – artistul a devenit retras ÅŸi a creat foarte puÅ£ine opere de artă.

DeÅŸi a fost extrem de prolific ÅŸi sociabil până atunci, în următorii 19 ani din viaţă, BrâncuÅŸi a creat mai puÅ£in de 20 opere de artă, toate variaÅ£ii ale lucrărilor anterioare. Fostul personaj boem influent pe plan social s-a retras din viaÅ£a publică, în timp ce faima sa continua să crească, în mod paradoxal. ÃŽntr-un articol în revista Life Magazine (1956), artistul este descris ca un pustnic excentric. “ÃŽmbrăcat în pijama albă ÅŸi cu o căciulă galbenă ca de pitic, BrâncuÅŸi se fâţâie de colo colo prin atelier, are grijă ÅŸi stă de vorbă cu peÅŸti silenÅ£ioÅŸi, păsări, capete ÅŸi coloane infinite pe care le-a creat”. Cu câţiva ani înainte, BrâncuÅŸi a atras atenÅ£ia prin noutatea ÅŸocantă a artei sale: în special sculptura numită PrinÅ£esa X (1920), o sculptură falică reprezentând-o pe PrinÅ£esa Marie Bonaparte, care a creat un scandal atât de mare la Salonul din 1920, încât a fost în cele din urmă eliminată din ExpoziÅ£ie. Printr-un inteligent joc de cuvinte, criticul de artă Anna Chave a sugerat chiar că ar fi trebuit să se numească “Princess Sex” mai degrabă decât “Princess X”.

BrâncuÅŸi s-a trezit din nou în lumina reflectoarelor în 1926, când i-a trimis o versiune a Păsării măiestre fotografului american Edward Steichen. Pentru că nu au văzut sculptura ca pe o operă de artă, ceea ce ar fi atras după sine scutirea de la plata taxelor vamale, inspectorii vamali au impus taxarea pentru materialul brut din care era fabricată sculptura. Cu toate că amândouă aceste incidente i-a atras lui BrâncuÅŸi atenÅ£ia internaÅ£ională – sau notorietatea, depinde din ce perspectivă privim lucrurile – atracÅ£ia artistică merge dincolo de simpla valoare ÅŸocantă sau chiar figuri senzaÅ£ionale. Acest magnetism este poate cel mai bine descris de către filozoful Friedrich Nietzsche atunci când îndeamnă fiecare persoană să-ÅŸi trăiască viaÅ£a ca pe o operă de artă:  “Ca să existe artă, ca să existe orice formă de activitate estetică, o anumită precondiÅ£ie fiziologică este indispensabilă: intoxicarea“. Celebritatea artistică apare atunci când atât artistul, cât ÅŸi creaÅ£ia sa, sunt capabili să ne intoxice, aÅŸa cum o face BrâncuÅŸi.

Ţăran ÅŸi erudit artist ÅŸi intelectual; boem ÅŸi estet până aproape de sfinÅ£enie; o personalitate socială care circulă în cele mai elitiste cercuri artistice din Paris ÅŸi un pustnic, personalitatea paradoxală ÅŸi enigmatică a lui BrâncuÅŸi a atras atenÅ£ia aproape la fel de mult ca arta sa cu adevărat inovatoare. Ceea ce ne conduce la următorul factor – ÅŸi cel mai important: talentul lui BrâncuÅŸi.

3. Are talent: caracterul original, exemplar şi inimitabil al lui Brâncuşi

A) Caracterul original al lui Brâncuşi

Cu toate că asta nu se întâmplă mereu în istoria artei, nu sunt singura care crede că faima lui BrâncuÅŸi este binemeritată ÅŸi că el este un artist foarte talentat. Cu toate acestea, este dificil să diseci ÅŸi să explici talentul din punct de vedere filosofic: de obicei oamenii spun că îşi dau seama dacă cineva are talent atunci când văd. Uneori avem nevoie să apelăm la filosofia estetică pentru a înÅ£elege mai bine motivele din spatele a ceva care pare evident sau intuitiv. ÃŽn acest caz, cred că cel de-al doilea criteriu estetic al lui Immanuel Kant din Critica facultăţii de judecată (1790): ÅŸi anume, definiÅ£ia pe care el o dă “geniului” artistic (sau ceea ce am numi astăzi, oarecum mai modest, “talent”), ne oferă modalităţi de evaluare a meritului artei lui Constantin BrâncuÅŸi. Această scurtă digresiune in filosofia estetică a lui Kant ne va ajuta să înÅ£elegem de ce arta lui BrâncuÅŸi este originală, exemplară ÅŸi inimitabilă sau, cu alte cuvinte, de ce are BrâncuÅŸi talent. Kant defineÅŸte talentul artistic ca fiind “aptitudinea mentală înnăscută prin care natura face regula în artă” (Critica facultăţii de judecată, 225). Cu alte cuvinte, talentul este parÅ£ial înnascut, nu doar dobândit prin instruire ÅŸi practică. ÃŽn plus, producerea unei opere de artă reprezintă o activitate creativă care necesită talent. Nu generează niciodată doar o imagine în oglindă a realităţii, ci mai degrabă o interpretare creativă a acelei realităţi (sau a ceea ce el numeÅŸte “natură”). Mai mult, susÅ£ine Kant, nu toate creaÅ£iile artistice sunt egale. Unele se ridică deaspra altora, dând chiar naÅŸtere unor noi miÅŸcări artistice. El oferă trei criterii principale care disting talentul artistic. ÃŽn primul rând, pentru ca o operă de artă să dea dovadă de un real talent, “originalitatea trebuie să fie calitatea sa principală” (Critica facultăţii de judecată, 225). BrâncuÅŸi este original, fără nicio urmă de îndoială. Prima sa lucrare importantă este Rugăciune (1907), o sculptură minimalistă care reflectă mixul unic ÅŸi eclectic de influenÅ£e al artistului: sculpturi ţărăneÅŸti din folclorul românesc, sculptură clasică, figuri africane ÅŸi artă egipteană. Un foarte talentat artizan ÅŸi sculptor în lemn, BrâncuÅŸi inovează, de asemenea, o nouă metodă de a crea sculpturi: le sculptează direct în lemn sau în piatră, spre deosebire de modelarea din lut sau ipsos pe care o practicau la acea vreme mentorul său Auguste Rodin ÅŸi mulÅ£i dintre urmaÅŸii acestuia. Cel mai probabil, numit în mod voit după Sărutul lui Rodin (1908), a doua scultpură importantă a lui BrâncuÅŸi (cu acelaÅŸi nume) ÅŸterge realismul îndrăgostiÅ£ilor care se se îmbrăţiÅŸează formând un singur monolit rotund, armonios: literalmente un monument dedicat dragostei. După ani de zile, cu Pasăre măiastră (1928), artistul transmite mai degrabă miÅŸcare, altitudine, aerodinamică ÅŸi zbor, decât caracteristici externe ale păsării în sine. Apogeul carierei sale ÅŸi concluzia logică a modului în care surprinde sentimente ÅŸi concepte prin intermediul formelor esenÅ£iale, Coloana Infinitului (1938) reprezintă spiritul escaladării ÅŸi eroismul civililor români care au luptat împotriva invaziei germane în Primul Război Mondial. Este un monument pentru care, întâmplător, BrâncuÅŸi a refuzat să accepte plata. Unul dintre aspectele cele mai inovatoare ale artei lui BrâncuÅŸi este acela că sculpturile sale surprind mai degrabă esenÅ£a decât forma obiectelor. Bazându-se pe definiÅ£iile lui Platon ÅŸi Aristotel privind forma, artistul distinge minimalismul de abstractizare. BrâncuÅŸi protestează: “Sunt unii idioÅ£i care îmi definesc arta ca fiind abstractă; totuÅŸi ceea ce ei numesc abstract este cel mai realist lucru. Nu aspectul este cel real, ci ideea, esenÅ£a lucrurilor”. Pentru Platon, Formele reprezintă modelele originale, esenÅ£iale, perfecte – cum ar fi bunătatea, virtutea sau omenirea – pentru concepte ÅŸi obiecte.  Aristotel a transformat această noÅ£iune platoniciană a Formelor, făcând o distincÅ£ie între esenÅ£ial ÅŸi întâmplător, sau între esenţă ÅŸi accident. EsenÅ£a obiectului defineÅŸte ce este acesta, indiferent cât de mult îşi modifică aspectul sau starea. Bazându-se pe acest concept aristotelic, BrâncuÅŸi a fost unul dintre primii ÅŸi cei mai cunoscuÅ£i artiÅŸti moderniÅŸti care au încercat să surprindă esenÅ£a emoÅ£iilor ÅŸi obiectelor pe care le-au transmis: fie că este vorba de dragoste ÅŸi senzualitate sau de eroism ÅŸi curaj.

B) Caracterul exemplar al lui Brâncuşi

ÃŽnsă originalitatea – în sensul de a produce un artefact fără a imita alte artefacte ÅŸi fără a învăţa cum să producă arta – nu este suficientă pentru face dintr-un artist un geniu (sau un artist talentat). Un artist poate crea, aÅŸa cum spune Kant, “prostii originale” de care nu îi pasă nimănui ÅŸi pe care nu le apreciază nimeni. Luând în considerare această posibilitate, Kant afirmă că, în al doilea rând, obiectele artistice trebuie să fie de asemenea “exemplare; ÅŸi, în consecinţă, deÅŸi nu derivă din imitaÅ£ie, ele trebuie să slujească acestui scop pentru alÅ£ii, adică să constituie standardul sau regula de estimare” (Critica facultăţii de judecată, 225). Când cineva produce lucrări artistice cu adevărat inovatoare, alÅ£i artiÅŸti au tendinÅ£a să-i urmeze exemplul. BrâncuÅŸi a stabilit standardul în sculptura modernistă, influenţând zeci de mii – dacă nu milioane – de artiÅŸti, dintre care mulÅ£i îi continuă tradiÅ£ia ÅŸi astăzi.  

C) Caracterul inimitabil al lui Brâncuşi

Åži totuÅŸi, există un singur BrâncuÅŸi. AÅŸa cum un critic de artă anonim, care scrie pentru website-ul de artă Brain-Juice.com, afirmă pe bună dreptate: “Sculpturile lui Constantin BrâncuÅŸi amestecă simplitatea ÅŸi rafinamentul într-un mod atât de unic, încât par să sfideze imitaÅ£ia. Åži totusi, este imposibil să mă gândesc la un alt artist care să fi fost mai influent decât el în secolul douăzeci. Aproape de unul singur, BrâncuÅŸi a revoluÅ£ionat sculptura, a inventat modernismul ÅŸi a modelat formele ÅŸi conceptele designului industrial aÅŸa cum îl ÅŸtim noi astăzi” (Brain-Juice.com despre BrâncuÅŸi). Aceasta mă duce la cel de-al treilea criteriu privind valoarea estetică pe care îl oferă Kant pentru a explica talentul artistic: caracterul inimitabil. DeÅŸi arta bună este exemplară — pentru că motivează alÅ£i artiÅŸti să o imite – ea este ÅŸi dificil de copiat, deoarece fiecare artist talentat are propriul stil unic. BrâncuÅŸi lasă o amprentă pe care o pot emula mulÅ£i, dar nimeni nu o poate reproduce.

Ţara lui gazdă, Franţa, i-a recunoscut de mult geniul şi a pus bazele unui Atelier Brâncuşi în cadrul centrului Georges Pompidou. Mulţi dintre noi, cei care iubim arta monumentală a lui Brâncuşi, suntem nerăbdători să vedem şi un Muzeu Brâncuşi în ţara lui natală, România. Între timp, vom continua să ne bucurăm de sculpturile lui Brâncuşi expuse în întreaga lume şi de Coloana Infinitului recent restaurată la Târgu-Jiu.

Traducerea ÅŸi adaptarea Anca Cristina Ilie

Citiţi şi

Eugen Ionescu în faţa morţii

Oliver Sacks, fermecător È™i instructiv – Fluviul conÈ™tiinÈ›ei (zece eseuri)

Singurul lucru cu care omul se poate obișnui și de care nu se plictisește este LUXUL. Paris și Londra de Crăciun

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.