Am ajuns acasă pe la 8:30 seara şi am aflat că în Paris nişte ziarişti au fost împuşcaţi de 2 sau 3 inşi înarmaţi până în dinţi. La televizor, pe mai toate posturile de ştiri, sunt arătate imagini de la această execuţie şi sunt prezentaţi munţi de informaţii. Nu ştiu de ce au fost omorâţi. Ce or fi scris ziariştii ăia. Şi despre cine. Nu e relevant. Nu ştiu dacă ei, ziarişii, erau înscrişi în vreun partid, dacă erau corupţi sau adulterini. Dacă aveau credinţă în Dumnezeu ori erau atei. Nu ştiu cine au fost călăii. Nu cunosc impactul politic, strategic ori de alt fel pe care îl are această acţiune. Nu ştiu câte bugete se vor cheltui pentru înfiinţarea unor noi forţe de reacţie ultra-rapidă contra terorismului ori câte sisteme video demne de filmele SF vor fi instalate în puncte sensibile, pasibile de atacuri. Nu ştiu pentru că nu vreau să ştiu. Se vor face atâtea analize, fotografii, şedinţe, disecţii, se vor emite atâtea scenarii şi se vor aduce atâtea probe încât luni de zile se va vorbi numai despre partea pragmatică a acestui eveniment …
Pentru mine, un om dintr-o ţară a lumii, în anul de graţie 2015, alt aspect contează. Cel uman. Ce pot să îmi imaginez este că azi dimineaţă oamenii aceia s-au trezit, s-au spălat, îmbrăcat şi au plecat spre serviciu. Sau poate că unul era nedormit pentru că venea direct dintr-un club. Un altul se simţea rău din cauza medicamentaţiei pentru ulcer şi până s-a simţit mai bine n-a mai avut timp să se spele pe dinţi. Iar un al treilea a uitat poate să îşi sărute fetiţa de 6 ani, ce dormea încă, atunci când el a plecat. Este posibil ca unul sau toţi să fi putut face altceva astăzi, în loc de a merge la serviciu. La fel cum este probabil ca toţi să fi avut deja planul făcut pentru ziua asta: care articol merge în care secţiune a ziarului, cum susţin prezentarea la şedinţa cu echipa de Marketing ori ce surse de informaţii au de verificat pentru a vedea dacă se confirmă nişte zvonuri …
Şi dintr-odată totul s-a terminat. Viaţa lor a fost curmată, încheiată, kaput.
Nu ştiu dacă au avut timp să îşi revadă, înaintea morţii, genunchii rupţi la fotbal în clasa a şasea, să simtă gustul primului sărut ori să îşi amintească de prima durere de cap de la cura de dezintoxicare … Dacă s-au gândit la sufletul sfâşiat al părinţilor, la vestea morţii lor, ori la ipoteca neplătită ce va rămâne pe capul soţiei …
Oamenii ăştia s-au născut, au crescut şi au avut viaţă în ei. Din medii diferite ori similare, mai simpatici ori mai ursuzi, mai modeşti ori mai aroganţi, mai profesionişti ori nu, toţi au avut două lucruri în comun: au fost vii şi acum au murit. Pentru că au fost omorâţi. De ce? Motive există. Se vor găsi multe, felurite. Se vor aşterne pe hârtie, se vor arhiva pe post de justificări potenţiale ale terorismului …
Se vor lansa acuze, se vor vâna nemernicii care au comis această crimă, întreg mapamondul va fremăta o perioadă la auzul acestei teme de discuţii. Şi ei vor fi declaraţi eroi, s-au cerut ei oare eroi? Au avut vreodată în copilărie dorinţa de a fi ţinuţi veşnic minte, de întreaga omenire ? Poate că da …. În acest fel, cu preţul vieţii lor? Probabil că nu …
Peste tot în lume mor zilnic oameni, vei zice … Unii în chinuri groaznice. De sute de ani există războaie în diferite colţuri ale lumii, mor copii nevinovaţi şi nu ne mai ofuscăm atâta pentru ei … Nimic mai neadevărat … Fiecare viaţă este unică !!! În felul ei !!! Nu, asta nu e o pledoarie împotriva pedepsei capitale …
Aşa că imaginează-ţi asta:
într-o dimineaţă te-ai trezit, te-ai îmbrăcat şi ai mers la serviciu. Apoi ai fost omorât. Fără avertisment, fără vreun vis prevestitor în noaptea anterioară … Şi acum încearcă să îţi vezi toată viaţa de până acum şi pe cei din ea: copilărie, tinereţe, maturitate. Familie, prieteni, colegi, vecini, iubiri. Încearcă să îţi aminteşti ce te-a înălţat, ce ai iubit, ce te-a făcut să visezi, să simţi extazul, să te simţi nemuritor … Nemuritor de la atâta fericire. Asta îţi dă o senzaţie de plinătate, aşa-i? De desăvârşire, parcă.
Acum mută-ţi gândul spre această imagine: coroane de flori, cortegiu funerar şi plânsul mamei tale sau al altcuiva la fel de drag în timp ce ţi se coboară sicriul în pământ. Parcă ţi-a încremenit inima, nu? Parcă nu înţelegi nimic … Şi după ce rămâi câteva secunde aşa, blocat, parcă începe o revoltă undeva în tine. La început timidă şi apoi arzândă. Cu întrebări: De ce eu? De ce aşa? De ce acum? Brusc parcă Franţa nu mai este atât de departe … Şi în locul în care te afli citind asta vezi suflul vieţii adunat ca un ghem de fum alburiu. Şi pentru o secundă parcă ai vrea să tragi în piept tot fumul acela …
Bineînţeles că tot ce am scris mai sus reprezintă doar o presupunere. Probabil că lucrurile au stat cu totul altfel pentru ei. Însă este o presupunere din punct de vedere strict personal: în locul lor puteam fi eu sau tu. Nu cred că statisticile despre distribuţia celulelor teroriste pe harta lumii ar trebui să te liniştească, cum că aşa ceva nu se întâmplă la noi …
Da, ştiu că poate ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus. Sau că, probabil, de destin nu poţi fugi. La fel cum ştiu că toţi murim. Şi că nu alegem clipa sau modul în care se întâmplă asta.
Şi totuşi, în faţa unei astfel de întâmplări am trei idei fixe:
bucură-te de viaţa ta, este singură pe care o ai;
când faci parte din neamul omenesc, nicio zonă nu este atât de îndepărtată încât să nu te afecteze ce se întâmplă acolo;
prejudecăţile, mintea îngustă, lipsa de îndrumare ori sprijin, precum şi multe altele te pot transformă poate, pe tine sau pe cineva apropiat ţie, într-un om dominat de ură care, deşi nu va lua, poate, viaţa altcuiva, ar putea face mult rău.
Aşa că îngrijeşte de tine şi de ceilalţi.
Şi în felul ăsta poate că nu va mai fi niciodată nevoie să simţim “Je suis Charlie”.
Fie ca locul în care se află acum sufletele ziariştilor de la Paris să le aducă pace pentru totdeauna!
Citiţi şi
Pentru toate femeile de 60+, pardon, pentru toate femeile :)
Din doi ca tine aş scoate unul bun. Poate ăla stă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
