Am tot primit un ultimele zile vreo două sute de mesaje cu ocazia trecerii în noul an. Pentru necunoscători din 2013 în 2014, adică. Și toate mesajele, dar absolut toate mesajele erau de genul: Să-ți dea Domnul! Să-ți aducă anul! Fie ca destinul să te bucure cu ceva! Ok! Să-mi aducă, să-mi dea, să-mi facă! N-am nimic împotrivă! Dar chiar să nu se găsească nimeni care să-mi spună: “Bă, boule, în 2014 fă și tu ceva ca să-ți fie mai bine!”? Nu! Zero mesaje care să implice un minim efort din partea mea. Păi, cum aș putea io să fac un minim efort fiind îngâlvit cu zeci de porci sau, mă rog, rață și caviar, că o ard mai stilat de când sunt scriitor! Deci prietenii mei știu că sunt îmbuibat în momentul ăsta și nu vor să mă panicheze cu idei care m-ar face să mă ridic din pat! Asta se numește empatie! Foarte frumos!
Trecerea dintre ani e un moment al regăsirii sinelui, al lăsării trecutului în trecut și al deschiderii ochilor spre viitor. Un moment de renaștere și plinătate sufletească întru speranța că poate, anul al cărui prag tocmai l-am trecut, se va purta mai frumos cu noi. Vomit! Să te mângâie 2014, iar tu să nu faci nimic! Să stai așa, ca vita, în pat, iar 2014 să intre din când în când pe ușă și, după ce dă cu aspiratorul, șterge praful, spală vasele, șterge copilu’ la cur și spală pe jos, să îți aducă și câteva bucurii! Io cred că, dacă 2014 are vreun pic de personalitate, când aude urările astea, își dă ochișorii peste cap și se duce unde-a înțărcat mutu’ iapa că acolo n-are nimeni nicio așteptare de la el. Sincer și pe bune, nu cred că avem nevoie de Revelion ca să ne regăsim pe noi înșine!
Io văd treaba în felul următor. Ca 2014 să fie mai bun cu noi trebuie să ne cam dăm jos din pat. Adică să nu așteptăm ca anul să fie mai bun cu noi și să fim noi mai buni cu noi înșine. Zic să nu ne ofilim deocamdată cu efortul de a fi mai buni cu cei de lângă noi. Nu! S-o luăm ușor, pas cu pas și, pentru început, să fim mai buni cu noi înșine.
De asemenea, mi-ar plăcea să ne bazăm mult mai puțin pe noroc și mai mult pe ce putem face cu mâinile noastre. Pentru că, sincer, așteptarea denotă rareori răbdare și deseori lene și prostie!!
Eu ne urez să ne intereseze din ce în ce mai puțin cum ne văd cei din jurul nostru și să ne intereseze din ce în ce mai mult cum ne vedem noi pe noi înșine. Eu pot înțeleg treaba asta. Celor mai mulți, ne e atât de rușine cu noi înșine încât ne e mult mai ușor să ne privim prin ochii celor din jur. Care, poate, poate, nu sunt foarte profunzi și vor râmâne cu impresia că suntem foarte cool, mișto și că ne trăim viața așa cum vrem noi, fără concesii, compromisuri și efort. “Vai ce te admir că nu-ți pasă de nicio părere.” “Pe bune? Vaaai, uite de părerea asta îmi pasă!” Marș! Dar așa e! Colegii n-o să vadă că ești în pragul sinuciderii, pentru că, cel mai probabil, nu-i interesează, dar o să vadă că ești îmbrăcat/ă mișto!
Eu ne urez un an în care să uităm ce e invidia! Că ăla are salariu mai mare, mașină mai frumoasă, nevastă mai slabă, copii mai deștepți! Așa și? Mare brânză! Noi n-avem! Aia e!
Eu ne urez să înțelegem importanța bucuriilor simple. De la a mânca un borcan de Nutella depresivă până la a i-o trage lu’ Vlad de la Finaciar sau Monicăi de la Contabilitate. Nutella, Vlad și Monica nu sunt înfrângeri sau victorii!! NU! Sunt momente de bucurie pe care trebuie să le conștientizăm. Io știu că treaba aia cu “Trăiește clipa” e o bașină sinistră și nu sugerez asta. NU! Sugerez ca după ce am trăit ceva frumos să înțelegem că am trăit ceva frumos, la care am visat și că, pana mea, uite, s-a îndeplinit. Trăiește clipa de după clipă! Și așa o să înveți ceva!
Eu ne urez să ne mințim cât mai puțin! Mai întâi noi pe noi înșine și apoi pe cei din jur. Pentru că, frate, e foarte greu să le spunem adevărul celor din jur atâta vreme cât ne mințim pe noi înșine. Să nu ne mai spunem că suntem mai mult decât suntem sau că merităm mai mult decât primim! NU! Fiecare om primește cam ceea ce merită sau ceea ce are nevoie!
Ne urez să ne acceptăm defectele. Să înțelegem că a fi prost, slab, scund, gras, urât, cu p*** mică, cu țâțele lăsate nu e o năpastă care s-a abătut asupra noastră, ci niște trăsături cu care se nasc sute de milioane de oameni! Și că, dacă facem un minim efort, putem scăpa de ele. Citim o carte și poate devenim mai deștepți. Ne aranjăm părul altfel și poate vom arăta pe mine. Mergem la sală, slăbim frumos, elegant! Dar toate astea necesită un minim efort din partea noastră! Economisim un ban și ridicăm țâța la loc că pe aia n-o mai ridică nici mama sportului. Marele avantaj e că efortul ăsta e la îndemâna oricui cu un minim de voință!
Ne urez să înțelegem ca atunci când deschidem ochii dimineața să nu vedem că urmează încă o zi de muncă, ci urmează încă o zi de viață! În care ni se poate întâmpla orice. ORICE! Poate că o să cunoaștem omul care ne va schimba viața sau poate că o să ne calce mașina și o să spunem un autentic ADIO fleociți pe asfalt! Chiar vrea cineva să moară gândindu-se la bilanțul pe 2013? Mai ales acum când 2014 ne deschide larg brațele ca să ne primească cu bucurii în suflet și speranță în inimă?
Ne urez să avem un 2014 în care să nu mai fim proști și să ne ocupăm de noi! Să avem grijă de noi și să înțelegem că, înainte de orice, trebuie să facem ceva ca să ne simțim bine în propria piele și în propria minte. Să avem un 2014 plin de noi! În 2014 să ne doară în 14, dar nu de noi înșine!
Sunt convins că o să apară voci care îmi vor spune să vorbesc în numele meu pentru că ei sunt mult mai relaxați și mai buni la suflet decât scriu eu aici! Pe bune? Nu văd comentariul de la Dalai Lama.
Mă duc să mă primesc cu bucurie! Și să fumez o țigară!
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
