Veți găsi mai jos, actul de abdicare, câteva dintre amintirile Regelui din ”Convorbiri cu Mihai I al României” de Mircea Ciobanu și un raport al securității asupra plecării “fostului” rege. Pentru că mulți mai cred încă în vagoanele cu averi pe care le-a luat familia regală, iar cei mai tineri nu mai știu nimic, pentru că despre această zi – 3 ianuarie – nu se învață în școală.
Suntem în ultimele zile ale lui 1947. Regele este forțat să abdice. Mihai a acceptat să semneze pe 30 decembrie actul de abdicare înmânat de Gheorghiu-Dej și Groza, fără să poată modifica niciun cuvânt.
Actul de abdicare a regelui Mihai I:
PRIN GRAŢIA LUI DUMNEZEU ȘI VOINŢĂ NAŢIONALĂ REGE AL ROMÂNIEI
La toți de față şi viitori, sănătate!
În viața statului român s-au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieții de stat.
Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor stabilite de pactul fundamental – Constituția țării – ele cerând o grabnică şi fundamentală schimbare.
În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai țării, conştient de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României.
În consecință, pe deplin conştient de importanța actului ce fac în interesul poporului român,
ABDIC
pentru mine şi pentru urmaşii mei la tron, renunțând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca rege al României.
Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de stat.
Mihai R.
Dat la Bucureşti,
astăzi 30 decembrie 1947″
“Am plecat cu moartea în suflet.”- Regele Mihai
“Am așteptat o reacție din partea poporului, dar nu multe clipe. Încă de atunci înțelesesem că altă reacție decât stupoare nu poate să provoace textul abdicării, așa cum fusese el redactat de Groza și ai lui. (…) Celelalte zile, și pentru mine, au trecut într-un fel ciudat de confuzie (…). Ajungi la un punct al suferinței când nu mai simți nimic dacă cineva mai vine și el cu un cuțit să lovească în locul dureros”.
În seara de 3 ianuarie 1948, Regele Mihai și Regina-Mamă, escortați de ofițeri ai Siguranței, ajung pe peronul Gării Sinaia, păziţi de două rânduri de ofițeri care stau cu spatele, ca să nu-i poată privi. Cei doi monarhi urcă în tren, cu destinația Lausanne.
”Un detaliu peste care nu vreau să trec: cu toate că personajele din comisie ne-au permis să luăm cu noi decât, așa cum spuneam, lucrurile de imediată folosință, ne-au lăsat să ieșim cu patru automobile. Nici până astăzi n-am reușit să aflu de ce. Ca să se creadă că mașinile acelea erau pline de averi… Peronul era gol, cu excepţia a două rânduri de ofițeri care străjuiau calea până la vagonul regal. Dar ei nu se aflau acolo pentru a ne da onorul. Stăteau cu spatele la noi, astfel că nu ne puteau vedea. Totuși, în momentul în care ne-am urcat în vagon, unul dintre ei a întors capul spre mine. I-am văzut chipul timp de câteva secunde. Plângea ca un copil … Acel soldat cu chip înlăcrimat a fost pentru mine semnul că populația rămânea credincioasă Coroanei. Mă gândesc câteodată la acel soldat care plângea. Mă întreb cine era el, ce s-a întâmplat cu el. Mi–am pus deseori această întrebare. Căci nu i-am uitat nici chipul, nici lacrimile: ele simbolizau durerea tuturor românilor care mă vedeau plecând în exil.”
”Fuseserăm sfătuiți să nu prea stăm în picioare că s-ar putea să se tragă asupra trenului (…). Două nopți întregi și o zi întreagă. În zona ocupată de ruși timpul a trecut foarte greu. Aproape întreaga suită împărtășea neliniștea că n-o să ajungem în vestul Europei. Starea noastră de nesiguranță se adâncea cu fiecare oră de mers. Așteptam să se întâmple ceva neobișnuit cu noi. Nu plecaserăm din țară în condiții firești ca să ne așteptăm la ceva bun.
Pe la patru dimineața am ajuns la Săvârșin, unde Ioan Bibi Popescu, administratorul de la Săvârșin, a coborât din tren. Venise la Sinaia să ia de la mine procura pentru administrarea lucrurilor ce mai rămâneau de administrat după plecarea mea. Am plecat mai departe. N-am putut să dorm, orice despărțire e apăsătoare.
În Austria, zona rusească, trenul oprește pe un pod și stă mai bine de jumătate de oră. ”Plecăm înainte? Ne întoarcem? Mama s-a speriat puțin și s-a uitat lung la mine. În jurul nostru era liniște, se auzea doar râul”
După ce trenul s-a urnit din loc, la nici cinci minute se oprește din nou: “SIRE, ACUM SUNTEȚI LIBER”.
”Poate. Ieșeam dintr-un infern al tuturor ca să intru într-unul rezervat doar mie. În exil, singurătatea noastră a fost cu atât mai mare cu cât dorul de țară și nevoia noastră de a trăi laolaltă cu românii ne-au fost puse la îndoială sau uitate. Dar asta este o altă poveste”
După 41 de ani, a căzut comunismul. A căzut?
În 1989, Nea Ovidiu din Mândra, cel care în anii 50 ducea mâncare partizanilor din Munții Făgărașului, încă mai trăia. După ce un vecin i-a dus vestea că a căzut comunismul i-a pus o întrebare simplă: ”S-o întors Regele?”. Cum răspunsul a fost unul pe care toți îl cunoaștem, reacția a fost una pe măsură: ”Atunci n-o căzut niciun comunism!”.
”Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie!” Regele Mihai în discursul ținut în Parlamentul României cu ocazia împlinirii a 90 de ani de viață.
***
În 2015, CNSAS a publicat un document din arhivele Securităţii.
R A P O R T
asupra plecării fostului REGE MIHAI
În ziua de 3 ianuarie a.c la ora 17, au venit în gara Sinaia un convoi format din mașinile (sunt specificate numerele de înmatriculare) urmate de două camioane mari pline cu bagaje: cufere, geamantane și saci.
Acest convoi era însoțit de maiorul Vergotti și personal de la Palat.
Imediat a început îmbarcarea celor trei turisme în vagoanele ce se găseau garate în spatele fostei rampe regale – cât și a bagajelor sub directa supraveghere a lui Vergotti.
La ora 18, a sosit de la București garnitura specială cu care pleca Mihai din țară.
Paza trenului era asigurată de 25 de agenți de siguranță sub conducerea insp. Nicolski și comisar șef Vendel și de ostași și ofițeri din Divizia Tudor Vladimirescu.
Fiecare ușă a vagonului era păzită de un agent și un soldat cu armă automată. (…)
La ora 17.05 când au venit la gară camioanele cu bagaje, a sosit în fața gării auto A.C. 7942 American Press cu ziaristul englez Leonard Kirschen și încă trei ziariști americani, care sosiseră în Sinaia la ora 13.00.
După sosirea garniturii agenții de ordine sub conducerea comisarului șef Tiroiu (…) au început evacuarea persoanelor.
Leonard Kirschen și ziariștii americani au început să protesteze, cerând explicații din partea cui vine ordinul de evacuare.
La ora 19.15 au sosit la gară cu mașinile: Mircea ioanițiu, Nelly Catargi, Dr. Bianu, Col. Stanciu, Lt.col. Bercea Niculae și c-dor Gherghel Arpad.
Din informații am aflat că col. Stanciu însoțea trenul până la graniță.
D-na Catargi s-a urcat imediat în vagonul suitei, pe peronul fostei gări regale rămânând ceilalți, care după 10 minute au urcat în vagon, în afară de Lt.col. Bercea, c-dor Gherghel și Col. Stanciu cari au rămas pe peron.
Între timp în vagonul bucătăriei au fost încărcate un butoi cu brânză, saci cu cartofi, lăzi cu zahăr și pachete cu alimente.
La ora 19.45 s-a dat dispoziții ca Leonard Kirschen și ziariștii americani să fie poftiți să se suie în mașină și să plece din preajma gării, ceea ce au și făcut.
La ora 20.15 a sosit în gară Mihai cu mama sa și Jaques Vergotti. Mihai și Elena au trecut prin salonul gării și fără a sta de vorbă cu nimeni au suit în vagon.
Odată cu Mihai au mai sosit și două mașini Willys Overland cu bagaje, care au fost suite în vagon sub supravegherea lui Vergotti, a valetului Olteanu și a șoferului Moldoveanu – șoferul lui Mihai.
Olteanu valetu lui Mihai ducea două casete grele, de care s-a interesat special Vergotti întrebând de ele și dacă au fost duse în vagonul special al lui Mihai.
La ora 20.30 trenul special cu fostul Rege Mihai și suita – au părăsit gara Sinaia, cu destinația Lausanne – Elveția. –
Din Sinaia au plecat cu Mihai și Elena următorii: Mircea Ioanițiu, Nelly Catargi, Dr. Bianu, Jaques Vergotti, valetul Olteanu și șoferul Moldoveanu.
Din informațiile obținute de la Isp.Gl.Paraschiv, s-au aflat următoarele: Insp.Gl.Paraschiv se afla de două zile la castelul din Sinaia și a făcut controlul bagajelor suitei ce urma să-l însoțească pe Mihai. –
Bagajele lui Mihai nu au fost controlate și acesta a avut dreptul să aducă 12 valize ale sale, odată cu el la gară.
Din cele observate de noi, valizele care au fost duse la gară de Mihai cu 15 minute înainte de plecare – au fost 30.
Dl ministru Ghe. Gheorghiu Dej s-a interesat la telefon prin Secretarul General, dacă s-a respectat ordinul ca bagajele lui Mihai să nu fie controlate.
După abdicare Mihai a stat foarte grav și izolat, iar Elena a plâns tot timpul.
De la București au plecat cu trenul special ce a sosit la Sinaia 32 de persoane, printre care și Negroponte, ginerele lui Barbu Stirbey cu soția și cei (…) copii.
Trenul special urma să se oprească la Săvârșin pentru a lua trei persoane.
Polițiștii și ostașii fac paza trenului până la graniță. Garnitura merge până în Elveția, de unde se va înapoia în țară.
Incidente – La ora 19.15 când a sosit în gară Mircea Ioanițiu, un elev de liceu care se afla sus pe șosea, crezând că Ioanițiu este Mihai, a strigat: TRĂIASCĂ REGELE!
Elevul a fost imediat arestat de șeful Siguranței Tiron și, din informațiile culese de la gardian, acesta este fiul unui maior din fosta Gardă Regală.
Imediat după acest incident au venit Leonard Kirschen și ziariștii americani, care s-au interesat de cele petrecute, luând note. (…)
***
Cum au relatat la cald străinii schimbarea de regim de la București
Rudolf Schoenfeld, ministrul american la București, către Departamentul de Stat american: “întreaga poveste a fost gestionată neobișnuit de repede și de eficient de guvernul român și a luat populația complet prin surprindere… Reacția poporului român cu privire la abdicare a fost una de șoc și durere, comparabilă cu cea exprimată la moartea președintelui Roosevelt. Totuși, nu a avut loc nicio tulburare și, conform unor surse de încredere, nu se așteaptă vreuna. Guvernul ascunde faptul că a forțat abdicarea și a elaborat proclamația regală și că l-a obligat pe rege să o semneze. Toate prezentările din presă și de la radio sunt menite să-i convingă pe români că acesta a fost întradevăr un act voluntar al regelui”.
Într-un raport din 8 ianuarie 1948, Legația britanică de la București spunea că „abdicarea Regelui a fost forțată și evenimentul constituie o lovitură de stat” și observa că „a fost, în general, primită de poporul român ca o nouă și teribilă lovitură dată țării de opresorii comuniști. Abdicarea a fost primită cu profundă întristare și cel mai bun comentariu al moralei populare este acela că populația nu îndrăznește s-o deplângă public… Este un puternic simțământ în România în sensul că plecarea Regelui marchează nu numai sfârșitul unei epoci, dar – după cum comuniștii nu au cutezat să evidențieze – începutul unei noi epoci de sovietizare a României”.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
