Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

50 de ani bătuți pe muchie… a dracului muchie!

4 May 2018

Gândurile curgeau de la sine, fără un sens anume, rost sau direcție, de ziceai că vântul trecutului bântuia ca în cea mai toridă zi de vară, ducând ciulinii Bărăganului care încotro. Se anunța o zi călduroasă,  soarele începând să-și facă de cap. Își clăti din nou gura de pasta de dinți, strâmbându-se în oglindă. O pufni râsul atunci când își încreți nasul în sus. Nu, nu pentru că era neapărat haioasă – dar Victor lăsase să  scape un zâmbet și-o etichetă la prima lor dimineață trăită împreună:

– Zici că ai nasul Samantei! …

Victor! Oare ce făcuse toți acești ani? Și cum va decurge reîntâlnirea lor? Tremura imperceptibil, doar la gândul revederii… capul era încă greu după seara ce trecuse.

Mda… intră în duș, hotărâtă să-și spele conștiința de gândurile ce se înghesuiau, începu o cântare voit lălăită, doar-doar s-ar smulge din păienjenișul trăirilor. Când ajunsese aseară acasă (după mica petrecere-supriză organizată de către prietenii apropiați), simțise brusc nevoia să rămână singură. Paul rămăsese siderat în prag atunci când, sec, îl rugase s-o sune dimineața. Știa că parte din atașamentul lui era un calcul legat de poziția ei socială. Ținea la ea (simțea asta), dar de la sentimente vânturate nevrotic prin așternuturi la o iubire matură era distanță mare. Armăsar tânăr, Paul stăpânea la perfecție arta amorului, ostoind din frustrările adunate în ea, atunci când dădeau să erupă. Îl mângâiase ușor, încercând să îndulcească momentul:

– Te rog, Paul… simt nevoia să-mi refac epiderma sufletului, prefixul abia venit nu-mi pică prea bine.

Parase nemulțumirea și dezamăgirea cu educația lui de bărbat bine, trăit numai printre oameni stilați, învelind confuzia cu un gest firesc și bine studiat. Sărutase căușul palmelor ei, privind-o insistent, dar fără să caute răspunsuri:

– Vorbim maine, puiule. Okay?

– Da, Paul… good night!

Și ușa masivă alunecă ușor, zgomotul încuietorilor sofisticate placând nevoia de singurătate ca o sentință dată cu suspendare. Brusc, rememoră motivul existenței sistemelor sofisticate de alarmă înlocuite acum 10 ani în urmă. Hoții intraseră de pe terasa etajului, biblioteca fiind apoi devastată în încercarea de a găsi casa de valori. Mergeau la pont, femeia din casă trădându-i ospitalitatea cu care o primise. Nu doar că furaseră parte din bijuteriile de suflet primite de-a lungul anilor, dar o violaseră apoi sălbatic, de parca cei trei bărbați n-aveau nici o legătură cu frica de Dumnezeu… degeaba fuseseră prinși, condamnați la ani grei, iar lucrurile furate recuperate, murdăria revărsată-n sufletul ei nu mai voia să se lase ștearsă. Cicatricile de sub sâni (fusese mușcată până la sânge) erau nimic față de tatuajele lăsate în suflet!

Woman

Mirosea frumos în vilă, tavanele înalte dăltuind spații în golul sufletului. Se îndreptase hotărâtă spre barul cochet aflat în spatele holului, trebuia să bea ceva! Luase una din sticlele neîncepute, bând zdravăn, direct din ea… bun-bun Courvoisier-ul! Și se trântise realmente pe scaunul comod al barului, izbucnind într-un plâns tăcut, sfâșietor. Continuase să bea, descălțându-se din dorința de a simți gresia rece. Durea lipsa fericirii, a împlinirii. Durea lipsa unei familii, iar lipsa unui copil pur și simplu sfâșia sufletul! Alegeri…

Hotărâtă, acceptase-n toi de noapte șuvoiul amintirilor, trebuia să primească “bărbătește” urmările propriilor decizii. Nimeni și nimic nu-i putea oferi panaceu pentru suferința ce bântuia crevasele sufletului. Trăise multe, experiențele fabuloase de viață părând acum povești desprinse din 1001 de nopți. Paris (Moulin Rouge fusese perioada cea mai lipsită de griji) rămânea unul din capitolele cele mai savuroase. Seri de neuitat, nopți pline de romantism și de nebunii fără de măsură. Măcar o dusese capul să nu participe la orgii ori să se lase imortalizată în urma unui impuls de moment. Știa că totul este trecător, așa că nu lăsase ca frumusețea trupului să domine cei mai frumoși ani. Se căsătorise de tânără, Patric fiind nu doar insistent, fermecător, plin de șarm, ci și… conte, deh. O lume plină de culoare, de bogății ascunse, dar și de intrigi pline de putregaiul unor familii închistate într-o istorie rigidă și lipsită de harul sufletului. Urmase Ştiintele Comunicarii și Relațiilor Publice (Sorbona) și, la scurt timp, deschisese primul boutique de modă (având sprijinul necondiționat al soțului). Apoi totul devenise un malaxor al destinului – în pragul divorțului (Patric reluase o veche legătură feminină) soțul moare stupid, în timp ce încerca să iasă din liftul blocat al imobilului în care locuia amanta… relațiile cu familia lui s-au răcit ulterior, renunțând să primească “subvențiile” ce țineau loc de moștenire. Venise timpul să-și rescrie vitorul.

Și a reușit! Casa de modă înființată și condusă cu pricepere a transformat-o într-o împătimită a modei, fiind curtată de mai toate marile festivaluri. Au urmat episodul Kuala Lumpur (3 ani minunați într-un oraș exotic), New York-ul plin de efervescență, Milano mustind a romantism și, bineînțeles, reîntoarcerea în micul Paris. Mereu își regăsise inspirația în Bucureștiul plin de ifosele protipendadei, dar și în mahalalele care încă păstrau parfumul de altădată. Noua generație de designeri formau cernoziomul perfect din care putea să-și hrănească ambițiile…

Viața are compensații acolo unde nu te aștepți. Dar oferă și lecții ce ustură al dracului. De curând, prietena cea mai bună o “părăsise”, cancerul fiind ultimul capitol al vieții ei. Părinții se duseseră apoi unul câte unul, de parcă moartea trăgea la foc automat. Cel mai mult resimțea lipsa tatălui, fiindu-i confidentul, prietenul și mentorul perfect. “Să nu depinzi de niciun bărbat! Dar nici să nu ai bărbat dependent de tine” …

Zorii începuseră să vină, crapa de ziuă pe șoptite. Ușor amețită, dar încă stăpână pe gândurile ei, își mângâie sânii, pântecul… cândva, acesta adăpostise sămânța unei noi vieți. Era prea tânară ca să nu scape de capcană, crezând că mai importantă e cariera și apoi familia. Avortul îi “încâinise” sufletul (cum îi plăcea să gândească), revolta ulterioară adunând multe din ridurile feței. Uitase să zâmbească, să se bucure de viață. Alesese cel mai rău lucru, iar viața nu iartă. Stearpă și fără rezultate în încercarile ulterioare de fertilizare, fusese părăsită de singurul bărbat adevărat din viața ei… de Victor!

Huh… ce-o ardea sufletul, gândind la el. Înalt, având acea doză de șmecherie fină, galant, dar totodată ferm, plin de pasiune în dragoste, dar rece ca stânca și ascuțit ca pumnalul în afaceri, se strecurase pe nesimțite în viața ei de celibatară. Culmea, nu o curta în mod deosebit, voia doar să-și împartă cu ea cele mai bune momente. Simțise nu o dată frustrarea de a nu-i aparține, știind apoi instinctiv că oricum nu ar fi fost în stare să fie femeie de casă. Trecuse cu capul drept prin toate etapele vieții de femeie. Ușor frivolă la început de drum, cunoscuse toate laturile pe care un bărbat era în stare să le ofere. De la “jos textila!” la caleașca ce se oprise în fața porților castelelor, de la taxiuri luate pe ploi mârșave de Octombrie, la private-jet-uri ce-o plimbau doar pentru o noapte, făcuse față fiecărei situații, știind că este în stare să continue să urce pe scara socială. Iar acum… totul părea atins, afacerea deja era un mod de a trăi, prietenii se înghesuiau în prezența ei, mass-media o curta asiduu. Mai puțin… familia. Victor se căsătorise într-un final (avea o fată minunată) și emigrase apoi în Canada. Ținuseră o vreme legătura, până când de la sine totul se estompase în urări de an nou sau la onomastice. Regretele sunt mereu tardive, dar, uneori, încerca să zgândăre instinctiv jarul de sub ele, avea nevoie să simtă că n-a trăit degeaba.

Gândurile tăcură… ochii se încețoșau, pleoapele închizându-se încetișor. Alunecă brusc, sticla uitată zăngănind dur. Descoperi brusc, în penumbra de lângă ușa intrării, o pată albă. Poftim? Cine mai trimite scrisori în ziua de astăzi, toate chitanțele și hârtiile primindu-le la sediu? Se ridică încetișor, felina din ea căpătând brusc atitudine de vânătoare, de parcă plicul alb stătea pregătit să fugă. Îl înșfăcă și se furișă rapid în scaun, făcând ochii mari. Semnatura era a lui Victor, o recunoștea și cu ochii închiși! Trase efectiv cu dinții de colțul plicului, scoțând un teanc de pagini albastrui, scrise caligrafic cu penița. Știa că Victor are un scris caligrafic, acesta făcându-i nu o dată suprize minunate, lăsându-i scrisori de dragoste pe perna dimineților… citi pe neresuflate, neînțelegând nimic! Inima-i părea o pompă hidraulică gripată, alcoolul din sânge bulversând și mai tare sensurile… scăpându-i din mână, hârtiile se răspândiră ca niște petale transformate în păsări călătoare… cuvintele se făceau ghem între ele, răsuflând când și când câte o idee… deces… boală… Timișoara… avion… aterizare… cum, astăzi? Mușcându-și buzele, alese ultima pagina ce avea scris doar atât: VIN ACASĂ! LA TINE…

Și-o zbughi năvalnic pe scări, strigând printre lacrimi: VINO!

Guest post by Victor Bucur

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu se mai poate…

În așteptarea a ceva

Vreau răsfăţ din partea unui stăpân de calitate

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,067 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro