E cineva aici? Nu? Am să intru totuşi. Un pic. Nu vreau să deranjez, dar mi-ar plăcea să stau puţin aici, să mă plimb încet, să ating uşor obiectele atât de familiare mie. S-a aşternut praful? Nu-i nimic, aş putea să-l şterg… dar mai bine, nu. Am adus şi o sticlă de vin. Am să caut un pahar sau… două. Dacă totuşi vine cineva. Uite, am să mă aşez pe fotoliul ăsta şi am să îmbrăţişez cu privirea tot ce mă înconjoară. Am turnat licoarea rubinie în pahare. E bine, e linişte.
Încă mai sunt mucuri de ţigară în scrumieră. Asta arată că nu a mai trecut de mult cineva pe aici. Sau parcă unul mai fumegă? a fost doar o părere… sau poate o dorinţă?… Lângă scrumieră, o carte deschisă. Mânată de curiozitate, mă aplec să citesc. Ah, va trebui să-mi pun ochelarii. Unde i-am pus? Da, i-am găsit.
Un poet a spus odată: „întregul Univers este cuprins într-un pahar cu vin”. Nu vom şti probabil niciodată ce a vrut să spună prin asta, fiindcă poeţii nu scriu pentru a fi înțeleşi. Dar e adevărat că dacă privim un pahar cu vin cu atenţie vom vedea întregul Univers. Există acolo obiecte ce ţin de fizică: lichidul care se răsuceşte şi se evaporă în funcţie de vânt şi de vreme, reflexiile pe sticlă, iar imaginaţia noastră adaugă atomii. Sticla este o distilare a rocilor pământului, iar în compoziţia sa vedem secretele vârstei Universului şi evoluţia stelelor…
Cât de strălucitor este vinul rubiniu şi cum îşi impune existenţa asupra conştiinţei celui care îl observă! Dacă miniţile noastre limitate, pentru a simplifica lucrurile, împart acest pahar de vin, acest univers, în părţi cum sunt fizica, biologia, geologia, astronomia, psihologia şi aşa mai departe, să observăm că natura nu are cunoştinţă de aşa ceva!
Aşa că haideţi să punem totul la un loc şi să nu uităm la ce serveşte paharul în cele din urmă. Fie ca el să ne mai dăruiască o ultimă plăcere: să-l bem şi să uităm de toate! (Richard Feynman)
Ai dreptate, domnule Feynman. Ridic paharul în cinstea domniei tale şi mă voi lăsa în voia plăcerii. Dar să uit de toate… nu ştiu… nu cred că pot… şi cred că nici nu vreau. Ar trebui să uit de mine, să mă volatilizez, să mă destram precum fumul de ţigară.
S-a făcut târziu. Am să mă ridic încet şi am să părăsesc încăperea în linişte, aşa cum am venit. Din uşă mai arunc o ultimă privire. Asfinţitul se reflectă în lichidul rubiniu din cele două pahare, unul plin, altul pe jumătate gol. Închid ochii şi îi strâng cu putere de parcă aş vrea să mă spulber în particule fine şi să mă împrăştii peste tot, precum praful. Gata. Acum voi închide încet uşa în urma mea.
Guest post by Ileana Hodoiu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Sexul de împăcare e mai bun.” Cât e de adevărat?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
