Am deschis ochii, încă sperând, cum făceam în fiecare zi din ultimele trei săptămâni, că a fost un coșmar. Că nu mi se poate întâmpla mie și că, dacă strâng mai tare din dinți, totul o să treacă. Dar nu a fost cazul, așa că m-am îmbrăcat și am plecat spre clinică, pentru întreruperea de sarcină programată.
După două ore în sala de așteptare, m-am răzgândit. Toate pliantele alea care descriau întreg procesul ca o vizită la dentist, sfaturi despre cum să previi o viitoare sarcină, pe care se pare că le-am urmat degeaba, toate fetele care aveau acea licărire în ochi, la fel ca și mine, și care se plimbau de colo-colo, m-au convins că e cazul să plec.
Am luat un taxi și am ajuns acasă, fericită că nu am făcut cea mai mare greșeală din viața mea. Din viața noastră, pentru că deja nu mai eram doar eu, ci eu plus un bob de mazăre.
The Good Mother 2008 – Louise Bourgeois
„El niño”, cum te-am numit, bob de mazăre, pentru că ai venit neașteptat, ca un uragan. Pentru că șansele să apari erau de unul la un million, și totuși ai făcut-o. Pentru că nu am mai fost doar o față tristă, de aproape 30 de ani, ci aveam acum un motiv pentru care să zâmbesc dimineața.
Însă lucrurile s-au așezat așa cum trebuie. Și, deși grețurile de dimineață au ținut toată ziua, deși am făcut potecă între pat și frigider în fiecare zi, tu te-ai încăpățânat și te-ai făcut mare. Nu ți-a păsat că vii într-o lume în care vei avea doar o mamă care te va iubi, că nu îți vei cunoaște niciodată jumătate de familie și că vor fi zile când îți vei dori și o voce groasă, hotărâtă, de bărbat, care să îți citească înainte de culcare.
…Aceasta nu este o poveste despre cum a fost, ci despre cum ar fi putut fi. Pentru că în acea zi nu m-am dus acasă. Pentru că nu am avut curajul să lupt cu toți și toate pentru tine. Pentru că deși tu, Amanda, ești demnă de iubit, eu nu sunt.
Nu ai avut zile de naștere și nu ai suflat în lumânări, în timp ce copii pe care nu îi știai prea bine să îți cânte „La mulți ani!”. Nu ai mers în prima zi de grădiniță cu un ghiozdan mai mare decât tine în spate, ținându-mă speriată de mână. Nu ai învățat nicio poezie și nu l-ai așteptat nerăbdătoare pe Moș Crăciun. Verișorul tău, Nicolas, nu te-a învățat să te dai în leagăn și să faci castele din Lego. Nu ai văzut desenele cu Lola și nu ți-am citit Micul Prinț.
Nu ai avut primii prieteni adevărați, prima dezamăgire din dragoste, primul sărut și prima seară în club. Prima notă de 10 și ultima zi de liceu. Prima escapadă la mare și prima bere băută pe ascuns. Nu ai simțit cum ți se înmoaie picioarele de emoție la primul interviu și mândria cu care să îți cumperi ceva din primul tău salariu.
Oare ți-ar fi plăcut?
Guest post by Alexandra
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
