Sunt un om singuratic. Refuz să aparțin oricărei grupări, oricărui trib, oricărei organizații. Nu sunt afiliat, nu merg în nicio coloană. Este nu doar o alegere, e un destin.
Ca orice om singur (care are încredere doar în alți oameni singuri), îmi repugnă galele, adunările, masoneriile, mulțimile. Nu mă integrez și nici nu caut să mă integrez.
Nu renunț la nimic din mine, rămân neîmblânzit și plătesc prețul pe care doar eu îl cunosc pentru a nu abdica de la convingerea mea cea mai profundă. Și anume că libertatea nu se negociază și, ca atare, nici nu poate fi cumpărată de nimeni și de nimic.
Îmi place să fac lucrurile cum vreau, când vreau, unde vreau (fără a împiedica libertatea altora) și nu caut să impun nimănui nici ideile mele, nici punctele mele de vedere, nici speranțele mele.
art Alex Levin
Detestând, ca Socrate, democrația, sunt un om profund democratic. Nu dau o ceapă degerată pe titluri, onoruri, zorzoane, funcții. Știu cât costă și, în ochii mei, purtătorii acestora în loc să se ridice – cad. Fiecare om poate dovedi că e om. Asta îmi e democrația.
Sunt un umanist solitar, o specie care nu e des întâlnită, poate că mereu a fost pe cale de dispariție. Am studiat istoria, filosofia, literatura, jurnalismul, politica, trădându-mi părinții, care sunt matematicieni, am – în chestiunea științelor exacte – o educație perfectibilă.
Nu am scris după dictare nici în școala primară, ceea ce mi-a atras reproșurile învățătoarei, care până la urmă a trebuit să mă accepte.
Renunț la ideile mele și le înlocuiesc, cu altele mai bune, doar dacă mi se poate demonstra – pe cale rațională – că noile idei sunt mai bune.
Cred în poeții așa-zis minori, în filosofii care n-au, totuși, ambiția unui sistem universal valabil, detest fanaticii și îmi place să fiu străin. Să intru în orașe necunoscute, să nu cunosc pe nimeni și să nu mă cunoască nimeni, să rămân singur.
Niciodată, în trecerea timpului, sentimentul acestei singurătăți nu m-a înspăimântat. Mai ales că nu sunt ușor de înspăimântat și, spre deosebire de multe alte calități, nu curajul îmi lipsește.
Dar în anii din urmă am văzut, peste tot, alunecarea în trib, contopirea în masă care vestește marile cataclisme ale istoriei.
Am văzut oameni care păreau întregi devenind rinoceri, am văzut marșul global al prostiei dezlănțuite, am văzut triumful furiei care vine din frică.
Am văzut oamenii pierzându-și umanitatea și lumea lor de oameni și m-a cuprins o milă care a căutat să mă devoreze, așa cum îi devorează amintirile pe bieții nostalgicii. Vine iarna…
Dar nu m-am lăsat devorat și am luptat în contra acestei rinocerizări cu singura armă pe care o am și am avut-o mereu: cuvântul.
Adevăr vă spun vouă, și nu am pretenția să fiu nici ascultat, nici crezut, deși nu ar fi rău: oamenii sunt foarte aproape să-și spulbere tot viitorul, să facă țăndări prezentul și să își piardă trecutul.
Înstrăinați de gândire și de memorie, ne căutăm fericirea acolo unde ea nu s-a aflat niciodată: în turmă.
Iar gloatele au acest obicei neplăcut, care s-a tot văzut în trecerea secolelor, de a face cele mai mari greșeli posibile la adăpostul pretenției de inocență. Nu! Eu – nu!
Prefer să rămân singur și dacă aș fi ultimul om care rămâne singur pe pământ.
Dar măcar atât pot face pentru ceilalți, să las scris: feriți-vă în a gândi cu capul comun, fiindcă acolo nu se află nici libertatea, nici gândirea, nici fericirea…
Nu am certitudini, numai și numai întrebări, dar, pe lângă convingerea mea cea mai profundă (că libertatea nu se negociază), două idei tot am adunat în cei peste patruzeci de ani în care am făcut umbră pământului.
Prima este că toate cărțile sunt pentru copii. Toate poveștile sunt pentru copiii care n-au murit, pentru cei care și-au păstrat puterea uimirii.
A doua este că omul fără libertate este mort deja.
Iar confiscarea revoltei de către rinoceri mi se pare cea mai mare pierdere pe care am suferit-o cu toții în anii din urmă.
Și, cum ziceam, vine iarna…
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Etica: firul nevăzut al deciziilor noastre
Cele 5 legi fundamentale ale prostiei umane
Dar dacă n-am (mai) fi proști?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
