19. Valentin

14 February 2018

Pe el îl cheamă astăzi Valentin. Nu neapărat că este 14 februarie, ci pentru că așa l-am numit eu.

Este iubitul meu din copilărie. Stă ascuns de ceva timp, nu spun câți, ca să nu se vadă cât e de bătrân. De fapt, suntem cam de o seamă amândoi. Ei bine, el se dă de 25, că acolo se simte. Cină nu s-a dezvoltat suficient de mult emoțional. Îl accept așa, ce să îi fac?

L-am cunoscut, l-am plăcut și mi-a fost cel mai bun prieten. I-am simțit lui Vali toată evoluția, de la mic copil, vesel, inocent și plin de viață, până acum. Tot așa a rămas. Am trecut cu el prin toate ale vieții, de la faza de ou până acum, găină bătrână.

Bine, acum Valentin este un pic bolnav, dar cred că își va reveni. Sper, altfel nu știu ce aș putea să fac fără el.

M-a însoțit mereu de drumul vieții, m-a ocrotit și m-a iubit. M-a învățat cum să mă cunosc, recunosc, cum să țin la mine și cum să nu abandonez, indiferent de încercările prin care am trecut. Uneori s-a supărat pe mine, alteori m-am supărat eu pe el, dar eu și cu Vali am rămas prieteni. Mi-a scris, mi-a cântat, m-a îmbrățișat înainte de culcare mereu și a adormit cu mine așa, îmbrăcată cum eram, în hainele de peste zi. Noaptea, pe la ora 3,00, mă trezea uneori și mă chema la el la un ceai. Îl auzeam și coboram din pat, ne întâlneam la bucătărie. Îi povesteam despre întâmplările mele de peste zi, despre bucurii și despre visuri, le împleteam împreună din vorbe și apoi puneam la cale cum să trecem la pasul următor.

suflet copil pene

sursa foto: pinterest

A fost incredibil de răbdător cu mine, l-am zăpăcit de cap, dar el s-a modelat după mine, după dorințele mele și după nevoile mele. Niciodată nu a cerut nimic în schimb. Doar a ascultat și m-a lăsat să îl folosesc. La nesfârșit. Inepuizabil.

M-am făcut deja mare, dar el s-a ținut scai de capul meu și a aruncat o pană peste fruntea mea, mi-a transformat visele în roze și m-a ținut de mână mereu de câte ori veneam și îi spuneam despre cine m-am mai îndrăgostit. În viața mea, m-am îndrăgostit des pentru că așa mi-e felul, pentru că am inima cu vânturi dese și schimbătoare, pentru că am nevoie să iubesc. El, dragul meu prieten Vali, m-a ascultat, m-a sfătuit unde să insist și unde să renunț, unde să mă desprind și unde să mă leg. Nu știu cât a suferit pentru mine, știu doar că m-a sfătuit ce să fac. L-am ascultat uneori, uneori am făcut după pofta inimii, l-am supărat cred și l-am ignorat de multe ori. Dar cel mai sigur este că nu m-a lăsat niciodată.

Acum este bolnav, are el nevoie de ajutorul meu, iar eu nu sunt cu el să îl ajut. Sunt plecată de acasă, de lângă el. A rămas singur, a răcit, îi curg nasul, lacrimile și uneori am mai văzut și mici pete de sânge, să nu fi făcut pneumonie. L-am găsit de câteva ori dormind dezvelit, cred că este somnambul, umblă noaptea destul de mult și prin locuri depărtate de casă. Caută ceva cred, habar nu am ce. Poate pe el.

Dar uite, acum îi scriu să revină pentru că îl iubesc nespus, căci dacă nu o fac eu, atunci cine, că îl aștept să îi dau să mănânce, că îi scriu și îi vorbesc cu însemnele limbajului surdomuților, doar să se întoarcă acasă. Adică la mine. L-am neglijat și abia acum realizez cât de mult îl iubesc.

Auzi, Valentin?

Cine este, de fapt, Valentin?

Sufletul meu, vezi bine. Crezi că iubesc pe cineva astăzi mai mult decât propriul suflet?

Hai, că trebuie să închei.

Te aștept exact astăzi, pe 14 Februarie, cu cordul deschis la maxim.

Ți-am rezervat un loc drept acolo, de unde ai plecat.

Vezi semnele astea din clip? Sunt traseul către mine.

Hai acasă!

Guest post by Valentina

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte

Cum „amplifică” o clinică de top tratamentul cu aparat dentar invizibil?

Dragostea, compasiunea și blândețea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro