Dana Budeanu a comentat și criticat ani de zile ținutele doamnelor din lumea mondenă. Ce o califica? Nu știm, poate un simț artistic. Cert e că a stârnit destule pasiuni, de ambele feluri. Despre modă, subiect atât de delicat și de complex totodată, și despre cum este el servit în societatea românească, chiar ea recunoaște:
“Nu, nu am cu cine să vorbesc acest subiect în România. În România lumea modei nu există. Nu există designeri; singurul designer român, după părerea mea, este Maria Lucia Hohan. Nu există nici bloggeri de fashion, totul e o cacialma! Ca să mă înţelegi, nivelul acestor bloggeri este, dacă vrei aşa, o comparaţie, ca Filofteia de la etajul 3 care îi spune Elenei de la 2, cum să coboare îmbrăcată din blocul în care stau amândouă. Că acesta este nivelul. Ce background au aceşti bloggeri? Ce aduc ei societăţii, că mie, uneia, nu-mi aduc nimic.”
Greu de contrazis acest punct de vedere… 🙂
În rest, despre oameni și graba lor cotidiană, mai spune:
“Vor să ajungă într-un singur punct: la fericire. Dar repede! Pentru că ei sunt ok, au o casă ok, o viaţă socială ok, un job ok, mi-am luat şi pantofii ăia, şi rujul ăla şi… acum? Unde e fericirea? Că am 30 de ani şi unde e fericirea? E ok, trebuie să stai un minut, să te gândeşti la viaţa ta şi să-ţi răspunzi la o singură întrebare: ce te face fericit, de fapt? Atât! Dacă mâine va fi sfârşitul lumii şi lumea ar afla, 99,9 % din populaţia acestui glob nu şi-ar petrece ultima zi cu persoana cu care sunt.”
E o altă realitate greu de ignorat.
Vă invitămsă citiți întregul interviu acordat Cristinei Stănciulescu pentru revista life.ro.
Citiţi şi
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”