Imnul golanilor – Cristian Pațurcă
A fost o dată ca-n povești
A fost în Romania
O mare gașcă de golani
Ce-au alungat sclavia
Noi nu ne-am confundat nicicând
Cu oamenii de bine
Numiți și neocomuniști
Cu fără de rușine
Mai bine haimana
Decât trădător
Mai bine huligan
Decât dictator
Mai bine golan
Decât activist
Mai bine mort
Decât comunist
Vrem libertate
Nu comunism
Și nici schimbări de forme
Și de-aceea securiști
Să nu ne puneți norma
Noi nu vrem neocomunism
Nici neolibertate
Democrații originale
Și nici minciuni sfruntate
Mai bine haimana
Decât trădător
Mai bine huligan
Decât dictator
Mai bine golan
Decât activist
Mai bine mort
Decât comunist
Ne-ați întrebat ce vrem aici
Dar știe toată țara
Noi susținem punctul 8
De la Timișoara
Să cadă patru-șapte-trei
Ce ține TVR
Legând în lanțurile ei
Chiar și cuvintele!
Mai bine haimana
Decât trădător
Mai bine huligan
Decât dictator
Mai bine golan
Decât activist
Mai bine mort
Decât comunist
Alegeri fără comuniști
Fără nomenclatură
Și nu va temeți de golani
Fără coloratură
Din cei care au murit
Ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost
Măcelul de atunci
Mai bine haimana
Decât trădător
Mai bine huligan
Decât dictator
Mai bine golan
Decât activist
Mai bine mort
Decât comunist.
Imnul Golanilor din Piața Universității 1990 Cântă: Cristian Pațurcă
Versuri: Laura Botolan (Petre Constantin?) Imagini: Toni (Anghel) Bedros, Lucian Alexandrescu
Montaj: Carmen Alexandrescu
Cristi Paţurcă, participant activ la Revoluţia Română din decembrie 1989, a devenit cunoscut mai ales datorită celebrului “Imn al Golanilor”, pe care l-a compus în 1990, în Piaţa Universităţii, în cadrul protestelor denumite Golaniada. “Mi-a trecut de multe ori glonţul pe lângă ureche. E o vorbă: glonţul care ţi-e ţie destinat, nu-l auzi. Ei, eu le-am auzit pe toate. Trebuie să spun, fără ruşine, că în noaptea de 20 spre 21 decembrie, Dumnezeu ştie cum am scăpat, mergând pe stradă cu prietena mea de atunci, am descoperit cu stupoare că blugii mei, pe piciorul drept, erau uzi: făcusem pe mine, evident că nu de bucurie, ci de frică. Nu mi-e ruşine să spun asta”, spunea, în 2010, Cristi Paţurcă. Acesta a transpus în versurile unui cântec simplu, cea mai scurtă şi cuprinzătoare descriere a fenomenului „Piaţa Universităţii”.
“Povestea cântecului este drăguţă. Am mers în Piaţă, azi aşa, mâine aşa, după care a venit un băiat care a cântat. Ia uite mă, aici se cântă. Vine o fătucă slăbuţă, frumuşică. Laura Botolan. Am şi eu un text. Unde să mergem, hai în wc. Femeia de serviciu ne-a adus două scaune. Aşa am compus cântecul. L-am cântat o dată, l-am cântat de două ori, ca să mă trezesc că toată piaţa îl cânta. Aveam un casetofon, l-am cuplat la mixer şi am tras o variantă a cântecului şi după aia nu mai cântam că nu mai puteam. Puneam banda şi apoi mimam.
(…) Titlul de erou îmi apăsă mai tare în primul rând sufletul. Umerii au cărat boxe. Luam o boxă în spate şi-o căram, pe urmă am început să cânt. Aveam o chestie în Piaţă, căci fraţi noi suntem. Oamenii nu veneau cu brichete, veneau cu lumânări şi se puneau în genunchi. Când am făcut tâmpenia să mă uit la ei, n-am mai putut că mi s-a pus un nod în gât. De atunci, cânt doar cu ochii închişi”, spunea în 2010, într-un interviu pentru ziarul Adevărul, Cristi Paţurcă. Cristi Paţurcă a murit în luna ianuarie 2011 după o grea suferinţă.
Citiţi şi
