“Ce-aş putea scrie eu pentru o Muză, toamna? Cu ce să o inspir?” (dacă, prin… absurd mi-ar cere-o?) “Păi nu-i rolul ei, al Muzei să-mi zică ce şi cum?”, îmi răspunde, în ecou, ego-ul meu de mascul, declanşînd conflictul. În timp ce-un alter-ego, deodată suspect de altuist, mă mustră: “Adică rolul Muzei e să fie… Muză, mereu? Să se execute la fiece invocaţie? Şi Muza cu ce se alege din toată afacerea asta? Ici-colo cu un tablou şi-o poezea pentru eternitate?! Şi cu cumva chiar cu o tigaie-n mînă, o mătură sub braţ şi-un plod la purtător? Păi e corect?!”. “Asta-i, procedura, cutuma, de când lumea, zice-s-ar!”, aş îngăima…
Mda… şi toate gîndurile astea n-ar fi fost, dacă nu mi le-ar fi insinuat în minte însăşi dînsa, Realitatea (Muză?!). Aşadar, subconştient, subconştient neicuşorule, da’ să ştim şi noi! În atari condiţii, marcat de gînd şi la presiunea unui veac în care feminismul e… “Occupy” de mult am decis să declar discriminarea Muzelor mele abolită! Şi, ca firească reparaţie istorică, voi retroceda din plin acele proprietăţi ce li se cuvin, ba chiar şi drepturile de autor! Câştigîndu-şi independenţa Muza, iată-mi va confirma ca finalitate a neaşteptatului proces, existenţa mea ca… muz! Mişcarea de eliberare a Muzelor va fi fost desăvîrşită – nu-i aşa? – cu un prim şi mare beneficiu la îndemâna mea: un job oficial de muz!
Dar… Dar… “Ce-aş putea eu scrie şi cum, cu ce culori, cu ce parfum, să te inspir, pe tine, Muză?” Ei da, nu-mi vine şi mi-e şi frică să mă gîndesc la consecinţe! E toamnă şi-ar trebui să-mi fie bine, să-mi zburde metaforele din condei, dar văd că tot mai rău mi-e şi n-am cum mersul lucrurilor să-l mai întorc… Nici Google, nici Dex-ul nu m-ajută să ies din neputincioasa-mi conjunctură de muz, captiv mofluz sub tone de… moluz. E toamnă şi-n… “hazlia-mi strîmbătură” am ajuns să-l caut disperat din ochi pe un Baudelaire să-mi împrumute-un pic, măcar preţ de-o ultimă noapte, Muza lui venală!
P.S. – Eheheee, nu, n-am uitat verile-n care ascultam tolănit la umbra Muzei mele “un meduz şi o meduză”, cerîndu-i să decidă, tot ea, pînă şi dacă meduza şi meduzul se vor fi scris cu m mic de mână sau cu M mare de tipar !
Servus, Blogolume!
Toate cele bune!
www.flaviusobeada.wordpress.com
Citiţi şi
Când devine feminismul prea mult?
Gilles Lipovetsky – A treia femeie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
