Încearcă și tu

28 March 2015

Iubesc din tot sufletul femeile care de la o idee construiesc imperii. Mai mici sau mai mari, dar pe care le conduc cu mâini de fier, minte brici şi suflet neadormit. Nu e deloc uşor. Dar e posibil atunci când crezi. Campania Inspired by women by MorocconOil e despre femei care au devenit schimbarea pe care o doresc în lume.

Chrissy din Porto Rico, al cărei nas a fost rupt de şapte ori, ochii învineţiti în nenumărate meciuri şi pomeţii i-au ieşit prin piele în urma unei lovituri într-unul din meciurile organizate pentru a salva câinii din Porto Rico. Aşa cum spune ea, luptă pentru ca ei, câinii, să nu mai fie nevoiţi să o facă. Jessica, cea care a inventat o minge de fotbal, Soccket, care generează curent electric. După o jumătate de oră de joacă, copiii din Nigeria au parte de trei ore de lumină creată de mingea-minune.

Rebecca, cea care a adunat copii drogaţi, violaţi sau provenind din familii cu probleme, şi i-a salvat prin artă, iubire, încredere, oferindu-le un loc în care se simt în siguranţă. Iar ei îşi folosesc trecutul înfiorător pentru a construi un viitor minunat. Allyson, care a vrut să se redea femeilor de pe străzi sau foarte sărace frumuseţea ce stătea bine ascunsă în ele. Şi a reuşit. Se plimbă prin America cu buticul ei ambulant şi îmbracă femeile care nu au posibilitatea de a-şi cumpăra haine. Pentru că ea crede din tot sufletul că “te simţi bine şi puternică atunci când te îmbraci cu haine care îţi plac”. Și cine o poate contrazice?…

***

Acum, trebuie să vă spun că prin această campanie am descoperit MorocconOil. Când am văzut mai apoi într-un salon de coafură display-ul branduit plin cu tot felul de produse de îngrijire, am zâmbit la amintirea femeilor de mai sus și am fost curioasă să aflu ce știu să facă. Și le-am încercat. Să mă conving. Întotdeauna a trebuit să îmi aleg cu atenţie produsele pentru față, păr sau corp, ori parfumurile, pentru că veniturile nu mi-au permis să fac excese. Și abia când m-am convins am făcut și investiția. De exemplu, ani de zile am tot căutat un produs pentru păr care să mi se potrivească. Le-am tot încercat și schimbat până am descoperit uleiul de argan. A fost o nouă mare iubire. Iar când o iubire îmi e pe plac, îi rămân fidelă pe veci. 🙂 Cine le folosește știe că nu exagerez o iotă. Acum știți ce m-a convins: uleiul de argan, aurul Marocului. nu mai zic că sună atât de exotic…

Bon, și acum vreo două săptămâni ce credeți că găsesc în același salon, care are și spa: noua gamă  Moroccanoil Body Line. Parcă înnebunisem: mi-am băgat nasul în toate, să recunosc parfumul din gama de păr (și am descoperit că unele aveau mirosul amețitor al florii de portocal amar, néroli), le-am întins pe piele, am aflat cam tot ce voiam să știu despre cele nouă produse. Care, atenție, se găsesc în Europa doar în România și UK. 🙂 Iată-le, pe rând.

Body Buff – Fleur D’Oranger

Am încercat doar pe mâini crema exfoliantă cu ulei de avocado, migdale, struguri şi susan. Senzația a fost unică și nu mi-am putut decât imagina cum ar fi fost un masaj delicat pe tot corpul… aș fi dat la o parte toate impurităţile, rămânând eu, exact aşa cum sunt, m-aș fi curăţat de tot ce nu mai era al meu… Ok, stop dreaming, notat pe lista de cumpărături.

body buff

Intense Hydrating Treatment

O “perlă” din această cremă-balsam cu ulei de argan, încălzită între palme și aplicată pe zonele cele mai afectate de deshidratare – genunchi, călcâie, coate, umeri, repară și calmează, lăsând pielea hrănită și hidratată. Mi s-a mai spus că o singură picătură adăugată în apa din cadă poate face adevărate minuni și nu mai e nevoie de crema de corp de după. Mă și văd cufundată în apa caldă, parfumată, cu un pahar de vin bun, câteva lumânări şi numai gânduri frumoase. Ies din baie mirosind a lavandă şi miere şi, cel mai important, îndrăgostită de mine. Mă întind în pat, îmi iau cartea de noptieră şi mă pierd. În lumile mele. Pff, iar trebuie să mă trezesc din visare. Atât vreau să vă mai spun, e fără parabeni. Încă unul pe listă.

intense hyrating

Body Butter

Am deschis borcănelul pe care scria unt, da?, și pe loc imaginația mea a intrat în jos. Ştim cu toate că, oricât de mult ne-am îngriji , oricât de sănătoasă şi hidratată ar fi pielea, oricât de lungi şi mătăsoase ar fi cosiţele, sunt momente când e nevoie de artileria grea. Ba e sarea din mare, ba nisipul, ba soarele prea puternic, ba schimbarea anotimpului. Pielea pur şi simplu îşi face de cap. Suferă şi suferă, e bosumflată şi nimic nu îi convine. Ei, atunci scoţi arma secretă, căreia nu îi poate rezista nici măcar ea: untul de corp. Vai, mie! Când mă gândesc la senzaţia de eliberare de după ce l-aș  folosi pe pielea proaspăt spălată, care l-ar absorbi cu foame de amantă neiubită de câteva nopţi, mai-mai că-mi vine să-l iau și pe ăsta acasă. Cred că cei de la  MorocconOil pun în toate ceva care te ia de cap. De data asta, uleiul de argan e amestecat cu unturi de shea, cacao (mmm…) și mango, dar și cu uleiuri de avocado, măsline și rodii. Cum să nu visezi la la țări îndepărtate, scăldate de soare… și la o piele fericită? 🙂

body butter

Body Soufflé

Nu-mi doresc tinereţea fără bătrâneţe, chiar nu mint, dar nu pot rezista unor promisiuni de genul “îți lasă piele moale, catifelată, parfumată discret, numai bună de mângâiat și sărutat”. Tu poți?  Uite, exact asta face soufflé-ul ăsta. Jur! A intrat în piele cât ai da un telefon scurt să stabilești întâlnirea. Cu sărutătorul. E ideală și pentru voi, grăbitelor, care nu aveţi o secundă de pierdut. 🙂 Are eternul anti-oxidant – uleiul de argan – și cremosul unt de shea care începe să acționeze instant. Unde dispare atât de rapid, nu mă întrebați, că eram sigură că n-am o piele atât de flămândă…

body souffle

Cleansing Bar

Nu mai pot! Și săpunul cu aromă de flori de portocal amar e irezistibil. Are, în primul rând, unt de shea. Eu iubesc untul de shea. Îi dă pielii absolut tot ceea ce are nevoie pentru a fi sănătoasă și plăcută la atingere – vitamina A, E şi F -, o protejează de soarele nociv şi conferă o catifelare care poate fi întrecută de o singură combinație: cu uleiul de argan. Este exact ceea ce conţine săpunul de la MorocconOil. Fără parabeni, fără sulfați, curăță și nu usucă. Ce mai vrei?

săpun

Hand Cream

Mic și cochet, tubul de cremă de mâini n-ar trebui să lipsească din poșeta niciunei femei. Și știți de ce? Mâinile sunt poate mai trădătoare decât fața. Iar uscăciunea e cea care le face să pară mai “vârstnice”. Ca să nu mai spun că mâinile aspre nici nu pot mângâia nestingherit și nici nu prea au parte de săruturi ca ale lui Mircea Eliade în Maitreyi… 🙂 Eu n-am chiar cea mai deshidratată piele pe mâini, dar simt că, la câte fac pentru mine, merită tratamentul ăsta regal: cu darurile naturale ale uleiului de argan, de avocado, ale untului de cacao, shea și mango, care le repară, hidratează, protejează și le întineresc. Se absoarbe inimaginabil de repede și nu lasă mâinile grase. Paraben-free. Pont: dacă ți-ai cumpărat și uleiul de argan pur, poți combina un strop de cremă cu 1-2 picături de ulei pentru hidratare mai intensă și de durată.

hand cream

Dry Body Oil

Deja eşti în întârziere, habar nu ai ce rochie o să alegi, părul e încă prins în coc, tu eşti în prosop, disperată. Dar e musai să aplici ceva pe piele, pentru că uneori e de ajuns o zi în care sari peste hidratare şi arăţi de parcă ai fi pe cale să năpârleşti. Iar din Dry body oil e de ajuns o pulverizare și ai înlocuit rapid masajul care ajută absorbția unei creme. Ai trecut o dată cu mâna peste pelicula miscropică așternută pe piele și la a doua tură nu mai simți decât finețea pielii în care uleiul a intrat și a sigilat porii, menținând nivelul optim de hidratare. Parcă, parcă l-aș prefera soufflé-ului, vă amintiți? Tot pentru grăbite era. 🙂

 

dry body oil

Shimmering Body Oil

Nu zic mereu, cu toate că se poate, dar măcar în momentele importante ale vieţii ei o femeie trebuie să strălucească. De la suflet și privire, până la piele. Ei, bine, pentru asta e făcut Shimmering Body Oil. Combinaţia de ulei de argan şi susan (un alt de rege al uleiurilor) cu particule minerale de culoarea perlei se absoarbe rapid și îmbracă pielea într-o lumină delicată. Nu, nu vei străluci ca un pom de Crăciun! 🙂

shimmering body oil

Pure Argan Oil

Închide ochii și imaginează-ți așa: mare şi soare leneş, arabescuri şi culori amestecate până când ochiul nu mai vrea să facă diferenţa şi se pierdea în ele, seri misterioase în care iasomia miroase atât de tare, încât nu te poți rupe de vraja ei. N-ai reușit? Dă-te cu ulei de argan pur. Încet, tacticos, în voie. Masează-te din cap până în tălpi, poți da și pe față și la urmă “șterge-ți” mâinile de păr. Închide iarăși ochii și mai încearcă o dată. Ai văzut? 🙂

pure argan oil

În încheiere, ce să vă mai spun… că mi le-aș pe toate, să-mi umplu dulăpiorul de la baie și să mă mut acolo pentru o vreme? 🙂 Bine, nu se poate asta, dar dacă ar fi să aleg, acum, pe loc, aș spune fără să clipesc măcar – Pure Argan Oil. Poate și pentru că în această perioadă a vieții  mele simt o nevoie crescută de puritate. Vă doresc tuturor inspiraţie şi îndrăzneală. Și când aveți de gând să schimbați ceva în viața voastră de la periuța de dinți la bărbatul cu care vă doriți un copil, alegeți mereu ceva mai bun decât ați avut. Pur și simplu pentru că între timp ați mai crescut! 🙂

îmbrățișare fluturi

Moroccanoil Body Line este disponibilă exclusiv în magazinele Top Line Europa și în saloanele selecționate. Noi le-am testat la Beauty Center Centro Donna SPA, din București. Prețurile sunt după cum urmează: 

Cleansing Bar 110 g = 73 lei

Intense Hydration Treatment 100 ml = 269 lei

Body Soufflé 180 ml = 377 lei

Hand Cream 125 ml = 218 lei

Body Buff 180 ml = 375 lei

Shimmering Body Oil 50 ml = 327 lei

Dry Oil Spray 100 ml = 327 lei

Body Butter 190 ml = 377 lei

Pure Argan Oil 50 ml = 363 lei



Citiţi şi

Nomad în Maroc

Trei bucurii (concurs de 8 martie)

5 motive să folosești produse naturale de îngrijire

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro