Concert SoNoRo Conac în Casa de Oaspeți a Prințului de Wales

31 July 2016

Casa de Oaspeți a Prințului de Wales din Valea Zălanului – una dintre cele două reședințe pe care moștenitorul coroanei Marii Britanii le deține în România – va găzdui sâmbătă, 6 august, de la ora 18.00, concertul SoNoRo Conac al lunii august.

Valea Zalanului

Casa a fost restaurată respectându-se cele mai bune practici în domeniu și este mobilată cu obiecte autentice ce respectă tradiția zonei, iar atunci când nu este locuită de Prințul Charles și de suita sa, casa este pusă la dispoziția publicului larg.

Concertul SoNoRo Conac va fi susținut de Ella Bokor (violoncel), Sabin Penea (vioară) și Sandor Antal (violă), bursieri SoNoRo-Interferențe. Aceștia vor interpreta alături de Răzvan Popovici, directorul Festivalului, lucrări de Ludwig van Beethoven, Béla Bartók, Frank Bridge, Edward Elgar, George Enescu și György Ligeti.

Ediția a IV-a a Festivalului SoNoRo Conac va continua în luna septembrie cu alte două concerte, în spații de referință pentru patrimoniul arhitectural românesc: Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, Cisnădioara, judeţul Sibiu (14 septembrie 2016) şi Cetatea Făgăraș, judeţul Făgăraș (15 septembrie 2016)

Accesul la concertele SoNoRo Conac se face doar pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: mariaclara@sonoro.ro sau la telefon 0741.190.470.

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile aici.



Citiţi şi

Sun Plaza aprinde luminițele de Crăciun și dă startul sezonului festiv cu un super concert Connect-R și Jo&Band!

Mulțumesc, Adele! Trei ore care mi-au schimbat viața

Prințesa sturionilor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro