Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Aceasta este o postare despre tine! 👉

12 February 2020

Ia o pauză, respiră, bea decaf-ul, în loc să te enervezi sau să jignești. Mai subtil sau nu, pitit în spatele ecranului, educat sau nu, ia o pauză. Acum respiră. Nu e despre tine. Dar dacă e? Da, e despre tine. Despre ea, mai ales. În special, despre el. Dar cu siguranță e despre tine.

Despre noi? Niciodată! Numai despre ei. Ceilalți.

Fiecare susține și luptă pentru câte o cauză: câini abandonați sau agresați, violență casnică, fotografierea în exces a peisajelor de pe lângă casă sau mai departe de casă, încurajarea iubirii de sine, fii bine cu tine, informații medicale tematice (vaccinare, gripă), egalitatea în drepturi, politica românească, politica internațională, climă, mediu, Greta, poluare, petiții etc.

Unii scriu pe platforme mai mari, pe Republica sau Adevărul. Alții se mulțumesc cu Facebook. Unora li se pare că ceilalți, care au o agendă proprie, au o obsesie și îți cer să aderi la ea. Ca atunci când se apropie alegerile (de filiale, parlamentare, prezidențiale) și îți curg reclamele și homemade videou-rile de începi să le visezi noaptea.

Uite, CTP are multe obsesii, dar scrie așa de acid, inechivoc și virulent, că nu ne mai interesează că vorbește despre aceleași lucruri: filme, politică, tenis. Atât. Și apoi, una e să îți scrii obsesiile pe un site oficial, alta e Facebook. Nu?

Platformele de bloggeri și contributori oficializează și depatologizează obsesiile, transformând obsesivul în specialist. Dacă rămâi pe Facebook, ești diagnosticat. Diferența o face modul mediatic de marketare a mesajului.

Obsesia Gretei a fost marketată și preluată de media, deși ea nu a spus nimic nou. Obsesia ei a devenit obsesia multora care gândeau asemănător și, cu girul agențiilor de știri, Greta a fost transformată în activist. Unul panicard, anxios, cu probleme psihice exploatate, neșcolit, dar suficient cât să atragă atenția, încât să îi răspundă Trump pe Twitter.

Da, Greta e o obsesivă, ne-a suprasaturat cu mesajele ei panicarde despre climat și sfârșitul pământului. Dar pentru cei care gândeau ca ea a fost un răspuns, nu o obsedată. A fost o persoană cu un scop. “O luptătoare hardcore who takes shit from no one”, cum mi-a zis un alt luptător hardcore. Parcă era un citat din Karate Kid.

Toți căutăm atenție. Dar aici suntem divizați: e ok să capeți atenție, dacă servește intereselor tale (salutări prietenești și cordiale, nu?), dar nu e ok să capeți atenție și ești un frustrat care urlă după atenție, dacă nu îți mai satisface curiozitatea epistemologică. Dublu standard, dar cine stă să mai vadă?

Dacă nu am dori să atragem atenția, ne-am închide contul de FB și ne-am pune pozele, gândurile, pronosticurile pentru Oscar și filmulețele făcute pe balcon sau din planor într-un sertar. Mă întreb câți se simt acum, știind că Facebook e plin de astfel de filmulețe. Dar nu fiți paranoici, că nu e despre voi. E mereu despre alții. Nu am stabilit așa?

Cei care sunt pe Facebook și zic că postează pentru ei mint. Altfel ar seta confidențialitatea postărilor la “see only me”, dar o fac “publică”. Cei care își fac relațiile publice, comunică tuturor care e statusul lor marital, crezând că e reprezentativ. Unii își pun studiile, alții nu. În funcție de agenda fiecăruia, îți pui ori o poză de profil falsă, sau una cu o șapcă de căpitan, ca să vadă cine conduce, ochelari de soare, sau cu spatele, plante în loc de fețe, cățărați pe munți, selfiuri făcute în mașină sau în fața oglinzii.

Videouri live zilnice despre nimic și despre de toate, dar importante cât să ne filmăm cu telefonul în păduri, pe plajă, unde ne rupem de lume, dar lucrăm totuși. Nu mai vorbim de troli, haters, bullies, fake-accounts, mincinoși patologici. Acelora le trebuie dedicate volume întregi. Vorbim de noi, obsesivii cu agende.

Punem poze cu noi în vacanțe. Poze cu pisici și pomi de Crăciun. Citate din copiii noștri, sperând că 200 de indivizi o să ne laude progeniturile. Altfel le-am scrie într-un jurnal și l-aș băga în sertar. Dar, nu, pun musai un fundal de status cu inimioare, ca să (nu) atragă atenția “nedorită” și pun panseul copilului. Wow, altul care a descoperit că cerul e albastru și iarba e verde. Și, la sfârșitul zilei, numărăm like-urile, ne simțim mândri, frumoși, deștepți și îi judecăm pe ceilalți care ne oglindesc. Pe Principiul Pollyana*, unde fiecare consideră că este mai bun decât celălalt, ceea ce statistic e imposibil.

“Ia uite și la ăla, câte poze cu zăpadă a pus, chiar nu și-a dat seama că avem toți zăpadă?”
“Oh, iar dă check-in tipul ăla care călătorește peste tot? OK, iei mult avionul și ai un superbusiness.”
“Și femeia aia care tot pune titluri de cărți. Da, citești. Minunat.”
“Încă o platitudine spusă de vreun copil care pare “aur curat”, dar hai să îi dăm like că na, și eu am copii și mi se pare că spun chestii geniale”. 
“Oh, dar aia cu știrile ei despre gripă, vaccinuri și corona, nu mai termină odată?”
“Dar tipa aia care pune excesiv comentarii despre Piața Victoriei, PSD, Firea și USR chiar nu ia o pauză?”

Și uite așa, fiecare are câte o cauză importantă pentru el, dar care nu trebuie să fie importantă și pentru alții. Pentru asta s-a inventat “see less” sau “unfriend”. Mult mai simplu decât injuriile și comentariile malițioase.
E prea mult ce face celălalt? Ia o pauză și ține-ți comentariile pentru tine. În fond, multe postări sunt afirmații sau întrebări retorice, nu interogații, deci nu vă simțiți obligați să interacționați.

Acum, TU ia o pauză. Așa cum fac eu. I will see less from you.

Se găsește în setările Facebook. 👇

Pe Diana o găsiți cu totul aici.

*Principiul Pollyanna reprezintă tendința umană de a rememora lucruri plăcute mult mai precis în contrast cu amintirile mai puțin plăcute. Cercetările arată că, la nivel subconștient, mintea are tendința de a se concentra asupra părții optimiste, în timp ce, la nivel conștient, aceasta are tendința de a se concentra pe partea negativă. Tendința subconștientă de a se concentra asupra pozitivului este descrisă adesea ca Principiul Pollyanna.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mă gândesc la ce pot face în toată această perioadă cu mine

Dragostea în vremea coronavirusului – epistolar de pandemie (I)

Tristețea nu vinde

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro