Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Acum 10 ani, în București, se aruncau găleți cu gunoaie de la geamuri

11 June 2018

GABRIEL SANDUUn context mai larg pentru mizeria lăsată de psd-iștii din teritorii, în Victoriei, sâmbătă seara, pe 9 iunie. Și puțin despre decredibilizarea ideii de protest în sine.

Acum 10 ani, în București, în Militari, chiar în inima cartierului, nu pe la vreo periferie obscură, pe străzi mai ferite de bulevard, oamenii, din blocuri întregi, aruncau, cât era ziua de lungă, coșul de gunoi pe fereastră. P e   f e r e a s t r ă. Nu puteau ieși doi pași până la ghenă, nu, deschideau geamul și bang, afară cu el, în mica grădină a blocului. Era o regulă nescrisă, observasem, ca acest obicei să se practice „pe spatele blocului”, „pe față” se păstrau aparențele. Doar duhoarea biruise cu totul împrejurimile.

Spatele blocurilor era, evident, de nefrecventat, pe potecile pe care altfel te-ai fi putut plimba liniștit, cu gagica, gagicul sau căruțul cu copil, era un focar de hepatită, cu un miros care-ți muta nasul, dar cu care părea că toată lumea se obișnuise. În fuckin’ carierul Militari, acum 10 ani.

Eu nu am copilărit acolo, ci mai hacana, în Drumul Taberei. N-o spun cu superioritate, ci ca să justific uimirea. La noi n-am văzut așa ceva. Am urmărit live prima oara scenele cu gălețile de gunoi de la geam din cartierul Militari la 18 ani. Filmam un scurtmetraj pentru o tânără care voia să facă regie de film. Era o secvență în care trebuia să ies pe geam să mă uit după nu-știu-cine. Efectiv, am pândit transpirat momentul în care nu se aruncau deșeurile, ca să pot scoate capul pe fereastră și filma scena fără să fiu prins în mijlocul resturilor vecinilor. Știu că într-o pauză am întrebat-o pe regizoare, destul de marcat, ce naiba se întâmplă. Așteptam să-mi spună că e ceva festival și că nu așa e î n  f i e c a r e  z i. Vă reamintesc că acum 10 ani intrasem deja în UE și ne plimbam de un an cu buletinul prin țările Uniunii. Bucureștiul, cel puțin în mintea mea, nu mai era urbea cu căruțe și dacii a anilor 90, ci evoluase. Dar nu peste tot.

gunoi

sursă: informatia-zilei.ro

Tipa copilărise acolo, așa că nu a empatizat cu mirarea mea. Era obișnuită. Ăla a fost unul din primele momente în care mi-am propus să fiu atent la lucrurile cu care mă obișnuiesc, pentru că, îmi devenea clar, puterea noastră de a ne obișnui cu absolut orice pare nelimitată. Și asta e destul de înspăimântător.

Sâmbătă, 9 iunie, a fost o zi cu totul aparte pentru București. 200 000 de oameni din toată țara au venit să se uite la meciul Simonei Halep și să-l aplaude pe Dragnea, 10 000 au susținut iubirea de toate orientările sexuale și 100 au mărșăluit împotriva lor. Sute de mii de oameni cu convingeri, istorii diferite, s-au coagulat în același perimetru ca să spună că ei există, că vor ceva și că nu se vor da înlături fără ca acel ceva să se materializeze. În unele cazuri a fost clar ce vor. De departe, miting-ul PSD a polarizat cel mai tare. I-am văzut și citit pe bucureștenii mei înspăimântați că le-a fost orașul luat pe sus de provincialii cu tricouri albe. Și n-o să fiu ipocrit, și pentru mine, să văd așa ceva, a fost o experiență care m-a scos din zona de confort. Ca să folosesc un limbaj soft. Dar evenimente similare, sigur că nu de ordinul sutelor de mii, dar de ordinul zecilor de mii, am mai văzut la București. Și cu bucureșteni. Ce, nu mai știți când a scos Antena 3 pensionarii împotriva condamnării lui Voiculescu? Dar când i-a scos în Piața Constituției, pentru că fuseseră, chipurile, amenințați cu sistarea transmisiei? Dar de împărăteasa primar Gabriela Firea, care ne ține-ntr-o chermeză și-un joc, să-nvățăm să face slalom printre gropile bulevardelor și care astăzi, conform surselor din primărie, a adus MOAȘTELE LA BIROU, ca să aducă noroc și prosperitate, ați uitat?

Suntem deja, în București, parte dintr-un freakshow pe care suntem norocoși să-l putem ignora când și când.

Acei 200 de mii aduși sâmbătă din toată țara cu autocarele sunt doar o reflecție extinsă a ceea ce există deja în București, dacă depășești puțin zonele „ok”. Vă invit la o cursă completă cu tramvaiul 41. E diferită de una în tramvaiul 1. Cum e diferită și magistrala 1 de magistrala 2, la metrou. Doar că, probabil, ne-am obișnuit să nu vedem lucrurile care sunt oricum acolo și nu ne convin. Și e de înțeles, o anumită doză de ignoranță chiar e necesară.

Pe lângă incoerența PSD-ului de a anunța același miting pe teme diferite în decurs de câteva săptămâni (întâi pentru familia tradițională, apoi pentru Dăncilă, apoi contra abuzurilor – de fapt, este pentru susținerea lui Dragnea), e de remarcat un lucru: efortul de organizare. E, când ai nevoie de atâtea resurse ca să arăți dușmanilor imaginari ce forță ești tu, e clar că n-o s-o ții într-un protest tot anul.

Pe de altă parte, un contra-efect al faptului că #rezist a ținut-o într-o manifestație weekend-de-weekend este și faptul că lumea s-a demobilizat. Când ieși săptămânal și vezi că sunt din ce în ce mai puțini, că vine căldura, normal, îți vezi și tu de ale tale și pleci un weekend la mare.

E clar că de la momentul #colectiv, #oug13, lupta pentru cei de la putere se dă în estimările de stradă. Dacă-s mulți se tem, dacă-s câțiva, fac hehe. Astă iarnă, când au ieșit vreo 30-40.000 de oameni, Liviu Dragnea, care a supraviețuit eroic sutelor de mii de nemulțumiți de la OUG13, îi persifla: au fost doar 10-15.000 spunea el. Acum, televiziunile pro exagerează mult numărul psd-iștilor din Victoriei, iar cei contra PSD îl minimizează excesiv.

Această luptă a numerelor de protestatari devine grotescă. Dacă vrem să trăim într-un stat democratic, care să se maturizeze odată, trebuie să acceptăm că PSD-ul poate să aducă câți susținători vrea, și cu căruța până în comunele limitrofe și de acolo cu maxi-ul, dacă lumea de acord, poate să constrângă dependenții din teritorii fix cât i-or permite aceștia, să mintă cât poftesc, dacă există oameni dispuși să-i creadă. Asta e treaba, mirajul suprem al vremurilor libere. Fiecare e liber să manipuleze cât dorește. Din exterior, pare sinistru. Din interior, este realitatea pe care o acceptă oamenii pentru care pare că nu are nimeni o variantă mai bună.

Alternativa noastră este să ieșim la vot. Majoritatea câștigată de PSD în Parlament este dată de doar 11 la sută din alegătorii cu drept de vot. Unde sunt restul? Cred că până-n 2020 avem ceva timp să-i căutăm.

Protestele devin din ce în ce mai decredibilizate. Ieșiți atâția? Apoi, uite, ieșim și noi. Cât poate să țină jocul ăsta?

E nevoie de o altfel de implicare civică. În politică, în proiecte care să genereze schimbări mai mult decât o pot face urletele noastre din fața clădirilor. Dacă altădată, protestele au oprit proiecte catastrofale ca Ordonanța 13, acum pare că e nevoie de numere astronomice de oameni în stradă ca puterea să se mai lase impresionată.

Ce pot să spun cu mâna pe inimă, este că devine o atmosferă irespirabilă pe la noi prin țară și că îi înțeleg pe toți cei care-s gata să lase cariere, familii, prieteni și să se care oriunde or vedea cu ochii. Eu, personal, mai stau până la următoarele parlamentare. Și fac tot ce pot. Dacă și după ies tot ăștia și majoritatea nu-și mișcă c*rurile la urne, I am done.

Pe Gabriel îl găsiți și aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Dragă roMÂNIE divizată

Deci pe Simona o huiduiau, ziceți voi…

După această postare, Gabriela Firea și-a închis contul de FB!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,260 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro