Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

„Hai să anulăm ziua națională și să facem ceva mai frumos, mai uman”

27 November 2018

GABRIEL SANDUE aproape decembrie 2018. Centenar. Sunt în Piața Mare din Cluj. Pe scenă este un concert de muzică populară cu ceva accente de rock, se cântă de Crăciun, de neam, dar nu în modul ăla ridicol în care te-ai aștepta, ci puțin mai cool. Habar n-am cine e pe scenă și n-am nici cea mai mică intenție să aflu, dar e ceva ce mă face să mă opresc să observ.

Faptul că, bucureștean fiind, nu pot să nu remarc că luminițele de Crăciun din Cluj, târgul lor, arată și ăla mai bine decât panaramele de neam prost pe care ni le oferă Firea de când a pus sechestru pe Primăria Capitalei. Există o unitate estetică pe care n-am văzut-o decât sporadic la București, oricum, de mult, nimic recent și asta pe anumite artere, nu la evenimente mari. Clujenii se bucură de cântare, ignoră frigul care pare că se întețește.

Cu ochii spre scenă înaintez spre localul unde urmează să întâlnesc câțiva prieteni și aproape dau peste o femeie bătrână, care, în loc să se rățăioască la mine cum m-aș fi așteptat, îmi zâmbește cu toții dinții, cu ochi neașteptat de albaștri, îmi cer scuze exagerat, deși nici n-am atins-o, iar ea îmi răspunde într-un grai plăcut, să stau liniștit, că nuuu-i niciooo probleeeemăăăăă.

Am început să râd pe loc, de drag, de dragul unei interacțiuni neprevăzute, femeia are în mână niște clătite cumpărate de la gheretele de lemn de lângă. „Te rog să o iei pe asta, e cu banane, e caldă încă, nu m-am atins de ea”. O refuz, deși mi-e poftă, nu vreau să iau mâncarea acestei femei amabile, când pot să-mi procur și eu același lucru doi pași mai încolo. „Cred că nu știi la ce coadă trebuie să stai”, insistă ea, „am luat mai multe decât pot mânca, e păcat de ele”. Câteva secunde mai târziu, stăteam cot la cot cu această neașteptată nouă amică pe care mi-am făcut-o, mâncând clătita ei și schimbând impresii.

catedrala

Când a aflat că sunt de la București, i-au căzut colțurile gurii care zâmbise până atunci, așa cum se întâmplă adesea ardelenilor când află această informație. „Și bărbătă-miu era de la București. Am urât orașul ăla din tot sufletul. Numai lucruri urâte mi s-au întâmplat acolo. Ce mai e pe acolo?”.

„Nimic interesant, inaugurează iar catedrala aia”, zic. Face o pauză în care încerc să-mi dau seama de ce parte a baricadei este, după expresia feței mi-e imposibil să zic. „Da, am văzut, i-am văzut la televizor pe oameni, printre schelele alea, cum să chemi atâția oameni, când încă nu e gata? De ce să faci asta?”. N-aș fi vrut să continui discuția, e o conversație în care, în ultima vreme, refuz să mă angrenez, pentru că simt că mă devitalizează de ultimul resort de speranță că vom avea vreodată o administrație publică civilizată.

A continuat ea: „o vecină mi-a propus să mergem acum, ieri sau când a fost. Voia să luăm trenul de noapte și să fim dimineață la București. A insistat atât de mult să merg cu ea c-aproape m-a convins, doar ca să-i țin de urât. Și ea a fost cu mine altădată. Până la urmă nu m-am dus, mă durea spatele, nu mai pot să merg o noapte întreagă cu trenul, tăgâdâm-tăgâdâm. N-a mai mers nici ea. Apoi am văzut la televizor ce a fost și i-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a dat mintea să nu mă duc. Eu nu urmăresc știrile, dar la asta m-am uitat special. Când am văzut ce-i acolo, m-am supărat tare. O ruină și schele. Cum să chemi atâția oameni credincioși la o slujbă într-un șantier? Unde în lumea asta s-a mai pomenit așa ceva?”

Îi explic femeii că momentul a fost gândit strategic, înainte de ziua națională, ca Patriarhul să mai forțeze mâna decidenților să dea bani pentru terminarea construcției. Nu pot să mă abțin să nu inserez în răspunsul meu că biserica, pentru că nu plătește taxe și are un profit uriaș, ar putea să-și finanțeze singură construcția, nu să cerșească dintr-un buget sifonat oricum de corupție și proastă administrare. Am zis asta repede, cu cuvintele lovindu-se unele într-altele, cu o cadență mult diferită de a ei – și mi-a părut rău instant că n-am putut să-mi țin gura. Femeia era credincioasă, pentru ea poate că această catedrală însemna ceva, faptul că a reușit să aibă o perspectivă critică asupra evenimentului cu sfințirea ar fi trebuit să mă mulțumească, nu să insist cu viziunea mea.

Dar bătrâna a rămas cu gândul atârnat de prima parte a răspunsului meu. „Să profite de ziua națională? Da, e posibil. Poate că ai dreptate, eu nu știu, că nu citesc ziare, nu mă mai uit la știri, îmi fac rău. Am o prietenă care urmărește tot și-mi împuie capul cu toate nenorocirile, mi-ajunge. Concertele astea de Crăciun în aer liber, târgurile de sărbători, filmele, astea mă fac să mai ies din casă, să mai am despre ce să vorbesc. Nepoți n-am, bărbată-miu a murit în 2013, mai am un grup de prietene din liceu, care au rămas toate în Cluj, ne vedem o dată la câteva luni, dar și asta a ajuns să mă deprime, mereu când ne vedem se face lista cu cine a mai murit. Eu mă văd cu ele să mă distrez și ele fac recensământul morților. Cum să nu te deprimi?”

A povestit lucrurile astea pe un ton care m-a însuflețit, m-a făcut să râd sonor, de am avut senzația c-am acoperit pe alocuri cântarea de pe scenă. Femeia vorbea dintr-un loc al sufletului din care doar cei care-și acceptă și înțeleg cu adevărat tristețile, și totuși nu au abandonat speranță de viață, pot să vorbească.

Deci tu vrei spitale, școli, drumuri, nu biserici, nu?” mă întreabă femeia cu familiaritatea față de un discurs pe care l-a mai auzit și cu altă ocazie, pe care poate l-a mai dezbătut. Dau din cap afirmativ. „Și eu vreau să fiți educați. Eu am făcut facultatea la Paris, am avut noroc, dacă rămâneam aici rămâneam tâmpită, dar eu am prins vremuri în care nu era permis să fii credincios, așa că pentru mine când aud lucrurile astea, te rog să mă ierți, e foarte greu. Mă-nțelegi? Dacă Patriarhul fură și e așa, o să-i dea Dumnezeu pe lumea cealaltă ce e al lui, dar ura asta față de biserică nu cred că e bună.”

Îi vorbesc fără patos despre câți oameni neajutorați ar putea fi salvați dacă banii dați pe catedrala aia enormă ar merge-n spitale și dacă biserica mai are vreo misiune caritabilă, ar trebui să accepte asta. Felul în care femeia mă ascultă îmi dă senzația că pot să spun ce gândesc, că nu mă judecă.

„Uite ce e, ziceai de 1 decembrie. Parade în toată țara, concerte, astea cât costă?” „Enorm”. „Hai să le anulăm pe toate. Să anulăm ziua națională și să facem ceva mai frumos, mai uman, asta abia ar fi dovadă că am scăpat de comuniști, că facem ceva diferit, nu serbări pe stadioane cum voia Ceaușescu.”

„Păi, și renunțați dumneavoastră la concerte, nu ziceați că vă plac așa de tare?”

„E, muzică pot să ascult și acasă. Zic doar de anul ăsta să le anuleze, să fie simbolic, că dezideratul centenarului nu s-a împlinit. La anul să le dea drumul din nou.”

Pe Gabriel îl găsiți și aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

O zi din viața unei asistente medicale: „În școală făceam practică una pe alta, ne spărgeam venele între noi”

Cei mai frumoși brazi de Crăciun din hotelurile de lux ale lumii

Era sau nu era ea?!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,633 views

Your tuppence

  1. Ioana Radu / 10 December 2018 2:40

    Are dreptate doamna, se duc mulți bani aiurea și nu doar pentru catedrală. Văd peste tot stegulețe care adunate au costat mult și se putea face ceva mai util cu acei bani.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro