Și nu doar la Paris, ca pe vremea lui Eminescu, ci în toată lumea, iar cei de astăzi n-ar mai merita ironiile poetului la adresa ifoselor de după întoarcerea în țară… Pentru că, pur și simplu, nu se mai întorc. De ce s-ar mai întoarce, dacă tot acolo unde au învățat serios trei sau cinci ani își pot găsi și slujbe plătite pe măsura competențelor dobândite?
Fără să mire pe nimeni că aşa stau lucrurile, iată că un număr deloc neglijabil de absolvenţi de liceu – aproape 5.000 în fiecare an – aleg universităţile străine. Cei mai mulţi dintre ei, aşa cum arată graficele peste care puteţi arunca o privire aici, aleg Marea Britanie, Spania sau Italia. 61% dintre cei care pleacă sunt fete, care nu sunt la fel de atrase de domenii „feminine” ca la noi în ţară, ci mai degrabă de economie, IT sau ştiinţe politice. Şi e lesne de înţeles de ce o fac şi de ce am face-o sau am fi făcut-o mulţi dintre noi, dacă am fi avut curajul. Ştii că şansele tale sunt cu totul altele, că, dacă nu ai bani suficienţi şi pleci la studii printr-un împrumut, ar trebui să lucrezi pe slujbe minore, cât să acoperi costurile de cazare, transport şi hrană, dar sacrificiul pare aproape inexistent odată ce ai absolvit şi ţi se permite să faci practică în companii la care sunt şanse mari să te angajezi apoi pe salarii cu multe zerouri. Iar dacă cele câteva mii de lire pe an (cuantumul taxei de şcolarizare la universităţile din Marea Britanie) și le vor permite tot mai multe familii, atunci numărul studenţilor plecaţi din ţară va creşte. În linişte, fără dureri, de neoprit. Ce formulare ar fi potrivită oare pentru acest fenomen? „Ce semeni, învăţământ românesc, asta culegi”?
Citiţi şi
Sunt oameni care din naștere nu pot lua un bacalaureat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
